Te invit să citești cartea mea...
O colecție de 12 povestiri inspirate din viețile persoanelor care au ales să își deschidă sufletul, mintea, viața în fața autorului, în calitatea lui de psihoterapeut, de-a lungul celor peste 25 de ani de experiență profesională în instituții de stat și private, în ONG-uri, precum și în cadrul propriului cabinet de psihoterapie. Experiențe și frânturi de destine pe alocuri modificate, completate, combinate de către autor, astfel încât poveștile de viață și protagoniștii lor reali să nu poată fi recunoscuți, identificați.
O imersiune profundă în profesia de psiholog/psihoterapeut, lăsându-ne să o percepem, de cele mai multe ori indirect, reflectată în gândurile, gesturile, alegerile personajelor, dar și direct, prin momentele de psihoterapie strecurate printre experiențele lor.
Cumpără cartea
12 povești fiecare dintre ele având ca titlu chiar numele personajului principal
Andre, Harmi și Dina însumează o multitudine de experienţe trăite alături de mulţi copii deosebiţi care au atins cabinetul autorului, iar Arin, Celina și Iuna prospectează extinderea lumii copilăriei la perioada de adult. Zinia și Ivi sunt adolescentele care observă mediul social aferent, doar că una dintre ele prin filtrul familiei, iar cealalată prin cel al comunităţii. Adam, Kla, Mo și protagonista anonimă din „Fără Nume” sunt adulţi cu povești de viaţă și moarte, cu speranţă sau chinuri, prin amintiri sau iertări.
“O carte deloc ușoară. O carte ce radiografiază, prin cele 12 povești, partea mai întunecată a vieții, cea care copleșește ființa prin duritatea experiențelor, prin adâncimea durerii, a deznădejdii, a neputinței resimțite. Un demers menit să arate, să explice importanța însoțitorului-terapeut în traversarea perioadelor de criză, fără obiectivitatea și priceperea căruia am putea rămâne blocați în negare, în neacceptare și revoltă, în judecarea absurdului și nedreptății a ceea ce “ni se petrece”, riscând să ratăm șansa de a înțelege cauza și sensul experiențelor prin care trecem. Iar fără această înțelegere, nu avem cum să înaintăm în desăvârșirea noastră – unicul scop al vieții.
O carte realistă, provocatoare, fără menajamente, ale cărei povești, chiar și dacă nu ne regăsim în ele, ne provoacă să ne adresăm întrebări, să reflectăm la propria viață, să învățăm din experiențele, din greșelile și lecțiile personajelor. Și chiar dacă nu vom fi niciodată în situații similare, cel puțin vom înțelege mai bine coborârile și suișurile lăuntrice ale celor în care îi vom ”revedea” pe mama Dinei, pe Harmi, Kla, Andre, Adam, Zinia, Arin, Ivi, Iuna, pe Mo, Celina sau partenerii lor de experiență, fiindu-le aproape.”
IULIANA AURA HAZOTĂ, editor
Cumpăra carteaCe spun cei care au citit manuscrisul acestei cărţi...
„Prin aceste poveşti cu personaje diverse, Adrian Bratu reuşeşte
să aducă la lumină crâmpeie de viaţă ca nişte fragmente de sticlă
colorată dintr-un caleidoscop. Poveşti care ating aspecte vitale din noi
înşine, punţi spre straturi mai profunde, care dezvăluie trăiri legate de
universul copilăriei şi al vieţii adulţilor. Experienţa de terapeut a lui
Adrian se îmbină cu talentul său de povestitor şi face să se audă atât
vocea celor care suferă şi nu sunt ascultaţi, cât şi a celor care trăiesc
riscul unei transformări creative şi autentice.
Această carte cu întâmplări care s-au transformat în poveşti
cu mesaj terapeutic, un „ca şi cum” în care se împletesc sensuri
care exprimă atât sentimentul de fragilitate, cât şi pe cel de forţă
interioară. Imagini, idei şi emoţii comunicate într-un limbaj plin de
naturaleţe şi spontaneitate.”
RADU VULCU, psiholog clinician principal, psihoterapeut, membru fondator Asociaţia Română Psihodramă Clasică
Cumpăra cartea
„Poveşti spuse doar atât cât trebuie, scrise în atâtea pagini cât să
nu dilueze esenţa unui om în scenarii lungi.
Ai putea crede că dacă ar continua şirul poveştilor, atunci, una
sigur ţi-ar dezbrăca chiar o bucată din viaţa ta şi ţi-ar surprinde firea
pe care, pe nerăsuflate, Adrian ar aşterne-o spre citire.”
LUCIANA HALOIU, analist comportamental
"De la citirea primelor rânduri m-a prins captiv. Nu ai cum să întrerupi
lectura unei singure povestiri, iar de acest „defect al cărţii” va trebui
să fii conştient de la bun început. Cu toate acestea, nu firul epic te va ţine legat de carte în majoritatea situaţiilor, ci curiozitatea de a afla gândurile, viziunea, perspectiva personajelor ce trăiesc circumstanţe
provocatoare, în care te vei regăsi cel puţin tangenţial."
RADU NECHIFOR, muzician, naist, profesor, constructor de naiuri
„Terapia doare, căci îţi jupoaie piele după piele ca să ajungă la
miez. Dar când eşti un mărăcine căzut în deşert, terapia îţi udă toate
florile şi te înalţi liber şi parfumat la cer.
În fotoliile generoase ale lui Adrian se petrec sesiuni magice de
psihoterapie... Aici te afli pe mâini bune şi sigure, care te inspiră şi
te provoacă să te ridici. Care-ţi amintesc că avem voie câteodată să
cădem, dar nu avem voie să rămânem jos.”
IRINA MILEA, profesor, traducător, formator, specialist Dream Management
„Sunt onorată de faptul că am fost una din persoanele privilegiate
să parcurgă cele 12 poveşti, sau mai bine zis lecţii de viaţă, înainte de
a fi publicate.
Ştiam că Adrian este un excepţional psihoterapeut, dar vocaţia lui de scriitor nu o cunoşteam... Sunt impresionată de modalitatea prin care a aşternut pe hârtie fiecare realitate a unor persoane cu care a
interacţionat cândva cumva, pentru care a pus o piatră de temelie în desăvârşirea vieţii lor de om.
Emoţionant scenariul şi regia serialului literar semnat de Adi. Pornind de la „labirintul detectivistic” trăit de mama Dinei, cu multitudinea de simptome şi comportamente, şi terminând cu finalul
fericit al poveştii Celinei care a reuşit să-şi gestioneze emoţiile negative şi să-şi depăşească teama de a fi iubită doar pentru ce este ea, am asistat cu sufletul la gură la fiecare episod al acestor creaţii literare,
am simţit fiecare stare a personajelor şi, nu o dată, m-am regăsit în trăirile sau atitudinile lor. M-a înduioşat povestea lui MO şi... „mi-e dor de discuţiile cu tine”, vorba Ziniei. Doamne, câte gânduri, emoţii
şi scenarii zac în creierul uman!”
ROXANA DINESCU, jurist, mediator, director DGASPC Sibiu.
Cum au apărut aceste 12 poveşti?
Care a fost viziunea personală privind viitorul acestor povestiri în momentul în care am început să mă joc de-a scrisul?
Cât de adevărate sunt poveştile acestea? Oare cineva din cabinetul tău o să se identifice într-una din aceste poveşti?
Dacă nu ai fi fost psiholog – psihoterapeut, ai fi scris oare aceste poveşti?
În afară de experienţa ta profesională, de unde altundeva te-ai mai inspirat?
Ai mai scris (vreodată?) altceva?
Care e adevăratul motiv care te-a făcut să vrei să publici aceste poveşti?
Care este povestea ta de suflet şi ce ai vrut să transmiţi prin ea?
...
Cam acestea au fost cele mai importante idei de ghidaj pe care le-am primit când am spus celor din jurul meu (acei câţiva care ştiau de acest proiect editorial) că nu ştiu să scriu o prefaţă. O prefaţă... pre-faţă... preambul... introducere... prolog... Aşa că, această prefață va fi construită cu ajutorul acestor schele interogative primite de la ei.
Ştiu doar că acum vreau să mă adresez direct ţie, dragă cititorule care ţi-ai oprit privirea pe aceste pagini şi te întrebi Oare ce aş putea găsi aici? Îmi va plăcea ce scrie tipul ăsta? Merită această carte timpul, banii sau atenţia mea?...
Deci?! ...
Dragă cititorule, îţi mulţumesc pentru interesul arătat de tine până acum, pentru cele câteva priviri pe copertă, auto-interogaţii legate de relevanţă, dimensiune şi preţ, pentru răsfoirile şi ocheadele aruncate unor cuvinte sau chiar fraze... Mulţumesc!
Mai departe însă nu ştiu cât o să îţi placă sau o să te satisfacă lectura poveştilor.
În primul rând pentru că sunt şi nu sunt poveşti. Sunt pentru că: scrierile mele transpun, din perspectiva mea personală şi profesională, relatarea unor fapte, a unor situaţii şi contexte din viaţa cuiva... din vieţile cuiva, deşi „cuiva” sună atât de insignifiant! Din vieţile unor persoane care mi-au dat voie să le fiu psihoterapeut. şi nu sunt poveşti pentru că am alterat, completat, modificat şi combinat acele episoade din vieţile lor.
Le-am mixat între ele astfel încât să nu poată fi recunoscute sau identificate. Nici poveştile şi, cu atât mai mult, nici protagoniştii lor. Vreau să cred că sunt poveşti pentru că DEX-ul spune că o poveste poate fi şi o problemă care merită atenţie. Şi DA! Sunt unele aspecte în scrierile mele pentru care atenţia ta de cititor este mai mult decât benefică!
Şi nu, nu sunt poveşti pentru că binele nu triumfă în fiecare (aşa cum explică dicţionarele că e finalul clasic într-o poveste).
De când îmi aduc aminte mai clar despre mine, mi-a plăcut să mă joc cu cuvintele. Într-o vreme a copilăriei chiar credeam că poeziile mele au acel ceva ce nu se regăseşte în alte poezii şi, abia în facultate, am aflat că acel crez era legat mai mult de visele mele
de validare.
Facultatea şi şcoala de psihoterapie (psihodrama) mi-au dat un fel de acceptare că pot crea. Doar că micile mele scrieri, la a doua sau a treia lectură, sfârşeau de regulă în coşul de gunoi personal (banal nu?!).
Un scurtcircuit în acest parcurs de creaţie l-a reprezentat o acţiune a Bibliotecii Judeţene Astra Sibiu care, dorind a celebra Ziua Internaţională a Povestitului, a organizat (cred că în 2018) un fel de concurs de scris şi storytelling. Aşa s-a născut povestea „Trei litere: T. S. şi A.”. Care a avut-o în rol de eroină pe Dina1. Nu, nu a fost un concurs câştigat, care apoi să mă motiveze în a scrie alte şi alte astfel de poveşti! Dar a fost prima dată când mi-am prezentat o creaţie proprie unui public mai larg.
Acest fapt mi-a deschis cumva un fel de apetit şi, fără să am nicio aşteptare legată de vreo materializare a acestor scrieri în altceva decât un document intern pe laptop (maxim tipărit sau transmis unei persoane dragi
mie), am continuat. Andre, Harmi şi Dina însumează o multitudine de experienţe trăite alături de mulţi copii deosebiţi care au atins cabinetul meu, iar Arin, Celina şi Iuna prospectează extinderea lumii copilăriei la perioada de adult. Zinia şi Ivi sunt adolescentele care observă mediul social aferent, doar că una dintre ele prin filtrul familiei, iar cealalată prin cel al comunităţii. Adam, Kla, Mo şi protagonista anonimă din „Fără nume” sunt adulţi cu poveşti de viaţă şi moarte, cu speranţă sau chinuri, prin amintiri sau iertări.
Nu cred că profesia mea e singura variabilă care a determinat plăcerea mea de a scrie (de exemplu, faptul că iubesc să citesc consider că e o altă baterie imensă în acest comportament creator), dar simt pe deplin că, fără a trăi atâtea şi atâtea ore în spaţiul cabinetului şi în compania a sute de oameni, nu aş fi avut o bibliotecă atât de bogată de idei, sentimente, situaţii, trăiri, relaţii, comportamente sau pulsiuni. Şi nici nu cred că ar fi fost posibil să am curajul de a-mi etala şirurile de cuvinte, ordonate şi nu prea.
Pe de altă parte, ştiu că este ciudat (aş putea spune chiar că e o blasfemie!), am fost inspirat în a scrie astfel de perspective ale muncii mele de psihoterapeut de nimeni altul decât Irvin Yalom. Clar că nici măcar o secundă nu îmi trece prin minte să mă compar cu celebrul psiholog, psihoterapeut, doctor în ştiinţele medicale şi scriitor Irvin Yalom, dar volumele „Mama şi sensul vieţii”, „Călăul dragostei” şi „Efemeride”, cu subtitlurile lor atât de clare, poveşti de psihoterapie, mi-au arătat o formulă atât de extraordinară de combinaţie între două mari pasiuni ale mele: a citi/a scrie şi psihoterapia. Şi, în măsura mea, am încercat un pic şi eu această formulă...
Ce urmăresc prin publicarea acestei cărţi (sau mai formal formulat, scopul acestui demers), vreau să cred că este înscris în structura internă a oricărui coleg de-al meu. Dincolo de a consilia, trata, ajuta, media, ghida, vindeca şi susţine oamenii din cabinetul său (de la locul de muncă sau personal), un psiholog sau un psihoterapeut va dori să susţină educaţia tuturor oamenilor din mediile lor sociale. Să educe pentru ca o mare majoritate de oameni să înţeleagă care este rolul unui psiholog, cu ce se diferă acesta de un psihiatru sau de un psihoterapeut, cum să evite anumite prejudecăţi, cutume sau ritualuri comportamentale păguboase, să asume faptul că a preveni este mult mai simplu şi ieftin decât a interveni, că există o indubitabilă legătură între corp, minte şi suflet, că psihologia şi psihoterapia înseamnă dezvoltare (şi nu „nebunie”) etc. Da! Vreau să ajut la acest tip de educare şi prin această carte care nu face altceva decât să arate un pic din ce însemnă psihoterapia.
Mai înainte spuneam că atenţia oricărui cititor asupra acestor pagini este mai mult decât benefică exact din acest motiv: împărtăşind cât mai multe din experienţa mea cât mai multor oameni, cred că pot contribui la o imagine mai clară şi obiectivă a profesiei mele şi a rolului ei în viaţa tuturor!
Toate poveştile scrise aici sunt preferatele mele. Pentru că toate conţin terapeutul din mine şi mulţi co-terapeuţi care au făcut echipă cu mine. Unele poveşti nu au un final foarte clar, existând suspiciunea că am uitat să scriu exact esenţa... Dar realitatea este că, în unele cazuri, nu finalul unor anumite situaţii constituie punctul forte al co-terapeuţilor din acele poveşti. Ci faptul că fiecare dintre ei şi-a îmbrăţişat cu curaj şi asumare trebuinţa de a se dezvolta şi descoperi şi au făcut (sau chiar fac şi în prezent) demersuri spre a-şi îndeplini nevoia.
Desigur, corolarul faptului că nu ştiu să scriu o prefaţă este faptul că nu ştiu nici cum să închei o astfel de prefaţă. Iar în acest moment singurul lucru care îmi vine în minte este să mulţumesc: Pentru oricare cutezător, răsfoitor, cititor: îţi mulţumesc că eşti interesat şi curios de una dintre preocupările mele şi de acest rezultat copertat...
Deşi nu vreau ca niciunul dintre co-terapeuţii mei din cabinet să se poată regăsi pe deplin în oricare dintre poveşti, vreau să le mulţumesc tuturor, ştiind foarte bine că fiecare dintre ei o să respire un pic mai sacadat la unele pasaje. MULŢUMESC!
Mulţumesc pentru tot ceea ce sunt acum ca om şi profesie Miei şi Dorinei, iar pentru curajul de a arăta această carte mulţumesc „motoraşelor” mele de energie, iubire şi încredere: „crocodilul” Vlad şi „extraterestra” Ioana.
Nu în ultimul rând, mulţumesc tuturor celor care au citit, au corectat, au întrebat, au făcut sugestii şi, astfel, au contribuit la forma finală a ceea ce vedeţi astăzi în această carte: Mela, Irina S., Luciana, Radu N., Roxana, Miki, Radu V., Carmen, Ruxi... şi extrem
de răbdătoarei mele editoare, Aura!
Vă invit cu drag la lectură. Curaj!
Cumpără cartea