Sunt absolut convins că nu sunt singurul care observă și trăiește paradoxul social de dincolo de ocean…. deși cred, de fapt, că acest paradox tinde să se afle, pur și simplu, în noi!
Pe de-o parte, America se confruntă cu masive proteste de stradă, care încep să se răspândească în multe state. Și, fără să minimalizez punctul de declanșare, simt că toate aceste demonstrații și violențele nu mai sunt animate doar de sinistra ucidere a lui George Floyd… Toți oamenii care protestează în stradă au tot dreptul să fie furioși, supărați, frustrați, înfuriați. Dar oare aceste trăiri intense pot fi o justificare acceptabilă de a comite violențe și agresiuni exact comunităților pe care spun că le reprezintă sau apără? – violență, distrugere, anarhie…
Pe de altă parte, prin America, întreaga omenire se uită spre cerurile ascunse. Cu transmisiuni live a tuturor momentelor importante, și, în baza unei prime și istorice colaborări dintre o corporație privată și o administrație de stat, au fost lansați doi astronauți americani pe orbita Pământului. Iar tocmai aceasta incredibilă colaborare face ca durata ”șederii” celor doi astronauți să nu fie încă determinată. Pentru că acea capsulă de zbor poate petrece peste 100 de zile în spațiu, dându-le posibilitatea unei focusări suplimentare pe calitatea anumitor cercetări și studii. – cercetare, știință, descoperire…
Tot acest tablou ne poate îndruma spre perspectiva caracterului dual al realităţii în care trăim. Nu poate exista stânga fără dreapta, lumină fără întuneric sau ud fără uscat. Sunt teoreticieni care exclamă că, în fapt, această dualitate (dusă la limita de Lege universală) permite păstrarea echilibrului în Univers.
Și da accept: stânga – dreapta, zgomot – liniște, mare – mic, aproape – departe… toate aceste diade ne ajută să avem un permanent reper de echilibru în tot ceea ce facem, comunicăm, colaborăm, trăim.
Dar firea umană nu simt că poate fi atât de strict catalogată. Deși accept latura masculină versus feminină, sau aspectele cognitive versus emoționale, sau ”a fi” spiritual versus ”a nu crede în nimic”, niciodată nu pot privi atât de dihotomic un om. Pentru că atunci când ne raportăm la un om, eu spun că ne aflăm într-un carusel, în care da, există acele puncte de reper, dar printre ele putem privi din alte multiple și variate unghiuri. De fapt, esențială este poziția noastră de observator în emiterea unei judecăți… vedem ceea ce ni se pare evident într-un anumit context, situație, mod, pe baza unor multiple condiționări personale legate de educația, cultura sau dezvoltarea noastră.
Când catalogăm o persoană ca fiind calificată sau incapabilă – să ne întrebăm în ce domeniu sau față de cine. Atunci când iubim sau detestăm o ființă – să fim conștienți că nu e așa pentru toți cei din jurul său. Când ne simțim dispuși la a crea o etichetă să reflectăm că adevărul nu ne este absolut în tabăra noastră.
Ființa umană e prea complexă pentru o simplă dihotomie! În orice om există adevăr, minciună, frumos, urât, loialitate, trădare…și multe altele…în varii dimensiuni și proporții…
”Pe pământ avem de toate
Şi mai bune și mai rele
…..
Şi a putea, şi nu se poate
Şi noroi și stele. ” (Adrian Păunescu – Pământul deocamdată)
