Cred că cei mai mulți dintre noi am așteptat cu mare nerăbdare finalul anului 2020. Și nu pentru că data de 31 decembrie diferă radical de ziua de 1 ianuarie. Ci pentru că, obosiți de multiplele provocări oferite de anul trecut, toți visăm la un nou început, la un nou start, la regăsirea standardelor de viață cu care eram obișnuiți, cu mult mai puțină suferință și mult mai multă bucurie. Avem nevoie de un jalon care să marcheze debutul procesului de schimbări pe care le simțim necesare în viața noastră. Și, cultural, revelionul constituie un astfel de reper pentru mulți dintre noi!
Astfel, ne gândim la anumite rezoluții personale pentru viitor. Având în vedere experiențele prin care am trecut fiecare dintre noi în 2020, anul 2021 ne anunță noi și noi schimbări radicale în comportamentele noastre. Pentru că 2021 este continuarea lui 2020, dar poate să fie și un nou început, care să producă un alt stil de viață.
Pe de altă parte, potrivit unui studiu realizat la Universitatea Scranton (https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/2980864/), doar circa 19% dintre persoanele care îşi stabilesc rezoluţii de Anul Nou reuşesc să le ducă la îndeplinire . Pentru a nu cădea în această capcană, ideal ar fi să conștientizăm faptul că rezoluțiile noastre trebuie să se concentreze în jurul propriilor noastre comportamente. Să ne asumăm faptul că, de noi depinde în primul și în primul rând, a ne situa într-un anumit context plăcut nouă. Să înțelegem că obiectivele pe care ni le propunem pot depinde de mulți factori externi nouă, dar, soluțiile se regăsesc în capacitățile și abilitățile noastre. Da, e adevărat că în contextul actual, orice planificare poate să sufere mari transformări și, implicit, să producă dezamăgiri. Și știm din trecut că eșecurile rezoluțiilor de altă dată ne-au demotivat sau ne-au schimbat percepția de sine. Ce e de făcut? Să ne gândim, odată cu stabilirea rezoluțiilor, și la ce se poate întâmpla dacă aceste planuri nu vor funcționa așa cum ne-am propus. Admiterea eșecurilor noastre (probabil că cea mai uzuală scuză pentru eșecurile anului trecut este chiar ”anul 2020”) nu trebuie să vină cu o autocritică severă, ci cu un un set de planuri de tip back-up. Folosirea tiparului de gândire „dacă… / atunci…” ne încurajează să fim mai flexibili și creativi și ne obligă să fim atenți la indicii situaționale. În fond, cheia succesului în urmărirea unor obiective de lungă durată constă tocmai în capacitatea de a te adapta mereu la schimbările uzuale de context.
Rezoluțiile funcționează ca niște repere motivatoare. Dar cel mai important este să avem răbdare și înțelegere față de noi înșine. Este nevoie de timp pentru a atinge obiective importante, în special schimbări ample de comportament. Să ne încredem în propriile experiențe și abilități de viață pentru a ne uita cu încredere spre viitor.
2021, începem!