Trăim într-o societate extrem de dinamică și complexă, cu multiple raportări individ-social bazate pe o reciprocitate imprevizibilă . Iar pandemia care ne-a însoțit de un an de zile ne-a răvășit și mai mult percepțiile personale despre ce (sau cum) ne e bine, despre fragilul echilibru între eu și ceilalți, despre răbdarea pentru prezent sau viitor, despre acum sau altădată, despre controlul personal și asumarea inevitabilului…. Altfel spus despre dificultatea de a ne percepe confortul nostru personal într-un mod cât mai obiectiv.

Mă întâlnesc frecvent în provocările mele de natură profesională (dar și în variate contexte amicale) cu abordarea calitativă a acestui alunecos concept: zona de confort.

Când ne referim la confort, ne putem gândi rapid la un spațiu drag și plăcut nouă, sau la un mediu social prietenos și suportiv, sau la o activitate de relaxare și energizare. Confortul e plăcut, prietenos, protectiv. Să fii în aria lui e tot ceea ce îți poți dori. Fără durere sau teamă, fără efort sau amenințare. Zona de confort nu este pur și simplu un spațiu fizic, ci un concept mental: nu se limitează la un gard sigur pe care l-am construit în jurul nostru, ci include în special rutina noastră zilnică și modul de gândire. Pur și simplu, zona noastră de confort este un spațiu comportamental în care activitățile și comportamentele noastre se încadrează într-o rutină și un model care minimizează stresul și riscul. O stare de securitate mintală care ne oferă: plăcere prin anxietate scăzută și stres limitat. Iar problema acestui spațiu mental pe care îl căutăm într-un mod instinctiv este faptul că: deși este un spațiu sigur în care nu riscăm suferință, acestă zonă, nici nu ne lasă să creștem! Sau cel puțin așa subliniază psihologii sau alți specialiști în neuro-științe. De unde viziunea aceasta?

În urma unui experiment clasic în psihologie al psihologilor Robert M. Yerkes și John D. Dodson, aceștia au putut demonstra că o stare de confort a creat un nivel constant de performanță. Pentru a se maximiza performanța era nevoie de o stare de anxietate relativă – un spațiu în care nivelurile de stres sunt puțin mai mari decât în mod normal. Cei doi psihologi au definit astfel conceptele de zonă de confort și anxietate optimă (Legea Yerkes-Dodson). Anxietatea optimă este acel moment în care productivitatea și performanța mentală ating vârful capacității lor. Prin faptul că așa suntem mai productivi (în zona de confort pierdem impulsul și ambiția de a face mai mult pentru noi sau pentru alții). Împingerea limitelor personale ne poate ajuta să ne atingem anumite stadii de fericire, împlinire și dezvoltare pe care nu le-am fi atins niciodată doar stagnând în echilibrul confortului. Și nu în ultimul rând învățând să trăim în afara zonei de confort ne pregătim pentru momentele din viață care depășesc total predictibilitatea și controlul nostru. Pe de altă parte nu putem trăi în afara zonei noastre de confort tot timpul. Trebuie să ne întoarcem din când în când pentru a ne procesa experiențele și a ne recăpăta energia.

Ca atare, din punctul meu de vedere, zona ta de confort nu este un lucru bun sau rău. Este o stare naturală spre care majoritatea oamenilor tind. Părăsirea acestuia înseamnă un risc și o anxietate crescută, care, de regulă, imprimă rezultate pozitive, la care nu am putea ajunge din starea de confort. Cu toții avem nevoie de spațiul în care suntem mai puțin anxioși și stresați, astfel încât să putem procesa beneficiile pe care le obținem atunci când îl părăsim.

Și, poate, ne-ar fi și mai ușor să acceptăm faptul că prea mult confort nu ne este util, dacă reflectăm un pic la adevărul spus de John Maxwell: ”atunci când creştem, suntem în afara zonei de confort!”. Sau putem să ne asumăm unori anumite riscuri de dezvoltare, citându-l pe scriitorul american Max DePree „Nu putem deveni ceea ce vrem să fim, rămânând în ceea ce suntem astăzi”.