Din perspectiva multor specialiști în psihologia dezvoltării, una din principalele condiții în construirea unei personalități armonioase, este interiorizarea modelului matern de care am beneficiat. Acești specialiști subliniază chiar că, pentru a ne structura și a dezvolta relații sănătoase (atât cu propriul sine cât și cu celelalte persoane din mediul nostru social), trebuie să avem asumată imaginea mamei: tolerantă, iubitoare necondiționată, hrănitoare și suportivă. În cazul în care această interiorizare este deficitară, din orice motiv, putem fi atrași într-o rutină îndelungată de căutare a anumitor nevoi în alte persoane, medii sau experiențe.
Dar care este fundamentul unei relații mamă – copil? Oare cum apare sau se dezvoltă acea dragoste necondiționată?
Erich Fromm (ilustru psiholog al epocii moderne) explică extrem de succint și clar natura iubirii materne. „Iubirea maternă este, prin însăși natura ei necondiționată, mama iubindu-și copilul nu pentru că a îndeplinit anumite condiții sau așteptări, ci pur și simplu pentru că este copilul ei”. Tot Fromm detaliază că acest tip de iubire nu poate fi controlată sau limitată, ea existând ca moștenire antropologică culturală din imaginea oamenilor ca fii egali ai Mamei Pământ. Oricât de mari ar fi nevoile copilului său, mama îi oferă adăpostul și sprijinul necesar pentru susținere și dezvoltare.
În plus față de această caldă perspectivă, simt nevoia de a sublinia și caracterul dinamic, mereu adaptativ al relației materne. Cu toții am observat situații în care un copil declanșează emoții nedorite mamei sale, pe baza unor nevoi pe care nimeni nu le putea citi sau satisface. Această situație provoacă suferință și poate oferi un acut sentiment de lipsă de valoare mamei, mai ales dacă se întâmplă în mod regulat. Și cu toate aceastea, imensa majoritate a mamelor învață zi de zi cum să caute orice mijloc de a înțelege modul în care copilul său simte și trăiește orice clipă. În plus, încearcă să învețe din orice situație. Și să se adapteze și conformeze, construind o relație.
Astfel, pentru cei mai mulți dintre noi, relația noastră cu mama, în fapt prima și principala noastră relație de atașament, devine barometrul tuturor relațiilor noastre viitoare cu sine, familia, prietenii, colegii, partenerii și copiii noștri. Ne naștem în lumea mamei și acest lucru ne definește identitatea noastră. Tocmai pentru că o parte esențială a iubirii materne implică și dorința mamei ca separarea copilului său să aibă loc la un moment dat. Și acesta este stadiul în care dragostea maternă devine o sarcină dificilă, care presupune compasiune și altruism – capacitatea de a da tot fără să se dorească altceva decât fericirea copilului.
Și, cred că aici este de fapt esența acelei iubiri necondiționate: singura așteptare a oricărei mame este doar de a-și descoperi copilul în absolutul său. Fără prejudecăți și impuneri de norme. Prin asumarea responsabilității depline de sprijin.
Toate femeile pot deveni mame! Aceasta este tragedia lor. Nici unui bărbat nu i se întâmplă asta. Aceasta este tragedia lui. (Oscar Wilde)
8 Martie…și orice altă zi… La multi ani!
