… aș dori să stau de vorbă cu dumneavoastră… mă simt așa vulnerabil de ceva timp…
… cred că sunt vulnerabil la asumarea unor astfel de decizii…
… când sunt plecat de acasă mă simt vulnerabil la orice privire…
… relația aceasta e punctul meu vulnerabil…
sunt doar câteva replici auzite recent, pe baza cărora deschid noi analize de suport în cadrul cabinetului meu.
Dicționarul explicativ român definește extrem de succint termenul vulnerabil = care poate fi rănit / care poate fi atacat ușor / care are părți slabe, defectuoase, criticabile.
Altfel spus vulnerabilitatea se referă la riscul unei persoane sau a unui grup de persoane de a fi rănit. Acest lucru poate însemna că persoana sau grupul nu are anumite reguli-norme de tip garanții fizice sau legale care să limiteze sau să prevină anumite deficite. Cel mai actual exemplu: în ultima perioadă de timp (dacă ne gândim bine, de mai bine de un an de zile) trăim în, și cu vulnerabilitate. Și, chiar dacă mulți dintre noi nu s-au confruntat cu impactul direct al unor experiențe de tip pandemic, Covid19 a setat comunitatea, în general, să se simtă vulnerabilă. Cu lacune serioase privind siguranța și dezvoltarea noastră. Desigur filogeneza naturii umane ne-a învățat că în fața oricăror amenințări fizice trebuie să luăm anumite măsuri specifice pentru a ne asigura supraviețuirea. Pe baza pricipiului că supraviețuirea depinde în mod direct de noi înșine (printr-o multitudine de acțiuni menite a ne reduce vulnerabilitatea), reușim să ne echilibrăm și să ne redimensionăm adaptativ. Și asta facem chiar în aceste momente prin variate planuri de combatere a acestui virus.
Pe de altă parte vulnerabilitatea se poate referi și la deschiderea și disponibilitatea unei persoane de a lăsa să fie expusă / rănită / atacată emoțional. Vulnerabilitatea emoțională este deseori privită ca o emoție (auto)distructivă prin care riscăm să fim răniți, respinși, să ne simțim prost, neînțeleși sau criticați. Și durerea și frustrarea unor astfel de situații ne pot conduce la situația în care încercând să reducem această slăbiciune, ne deconectăm de la emoțiile noastre, sau chiar de la noi înșine. Lucru care, după părerea mea, ne va aduce deficite mult mai dureroase.
Brené Brown (autoare, lector, profesoară la diverse universități socio-umane din America) a petrecut zeci de ani studiind valențele curajului, vulnerabilității, rușinii și empatiei în dezvoltarea umană. Ca atare, Brené subliniază faptul că vulnerabilitatea este locul de naștere al iubirii, empatiei, apartenenței, bucuriei, curajului și creativității. De exemplu, pentru a simți o empatie reală, trebuie să ne permitem să ne simțim singuri, îndurerați, posibil jigniți sau devalorizați. Doar astfel o să ne conectăm cu adevărat cu alții.
Dacă am percepe vulnerabilitatea ca pe o resursă care ne dă oportunitatea să aflăm ceva important despre noi, atunci poate că nu ne-ar mai fi atât de teamă să ne dăm voie să o simțim. Pentru că dincolo de orice, ea ne poate spune despre nevoile și percepțiile noastre dintr-un anumit moment sau situație: suntem singuri și avem nevoie de o îmbrățișare? ne simțim izolați și avem nevoie de apartenență? putem identifica persoana care să ne acopere nevoia noastră de încurajare?
Sunt multe situațiile în care simțim că evenimentele din jurul nostru sunt sub controlul nostru, iar vulnerabilitatea noastră ne arată, în fapt, că nu e tocmai așa… Și poate, dincolo de control, avem nevoie doar de o relaționare autentică cu cineva, de o pauză de la presiunea rutinei, de încredere în empatia altor persoane față de situația noastră sau pur și simplu să cerem și să acceptăm ajutor.
