Mai deunăzi o adolescentă m-a rugat insistent să îi arat o modalitate prin care ar putea să își ”controleze total emoțiile”. Dar oare putem face asta?
Dincolo de această cerere am întrezărit mai multe dileme legate de conceptul ”emoție”. Și acest lucru nu mi se pare deloc atipic. Pentru că, momentan, nu există o paradigmă general acceptată privind definiția sau o teorie explicativă a acestui mecanism psihologic. Chiar dacă cercetările privind emoțiile au crescut semnificativ în ultimele două decenii, cu o contribuție din multe domenii: psihologia, neuroștiințele, endocrinologia, medicina, istoria, sociologia și chiar informatica.
Dintr-o perspectivă simplistă, emoțiile ar putea fi definite ca o exprimare, pozitivă sau negativă, a unei experiențe personale. Emoțiile produc diferite schimbări fiziologice, comportamentale și/sau cognitive.
Ce mai știm despre emoții? Pe scurt, există o amplă dispută printre cercetători în legătură cu modul în care iau naștere emoțiile. O categorie afirmă că emoțiile au la bază o determinare biologică, automată. Acest punct de vedere se bazează mai ales pe observația că emoțiile (și mai ales modificările fiziologice care le însoțesc) apar extrem de repede, adesea înainte ca persoana să conștientizeze existența emoției. Pe de altă parte, alți cercetători afirmă că emoțiile sunt rezultatul evaluării de către o persoană a situațiillor prin care trece și, ca urmare, consideră că emoția e mai mult un fenomen psihic decît unul biologic. Ca fundament, se subliniază diferența dintre emoțiile unor persoane în funcție de modul în care acestea percep o anumită situație (de exemplu: un incendiu de vegetație va induce o stare de teamă unei anumite persoane, în timp ce un fermier poate să rămână total stăpân pe sine, intuind că este un incendiu provocat intenționat și controlat). În plus, în funcție de gradul de concordanţă între dorintele unei persoane şi experiențele concrete trăite de aceasta, emoțiile au primit o clasificare. Astfel, când obţinem ceea ce ne dorim sau ceea ce avem nevoie vom resimţi emoţii pozitive. Dacă nu putem obţine ceea ce dorim vor rezulta emoţii negative precum tristeţea sau frustrarea.
Revenind la întrebarea adolescentei mele…putem controla emoțiile? Din acest punct de vedere o tânără profesoară universitară și cercetătoare din Canada, Brett Ford, ne explică amuzant: ”toți suntem niște teoreticieni ai emoțiilor, decizând singuri, și contextual, dacă emoțiile sunt controlabile (modelate în funcție de voința proprie) sau sunt incontrolabile (apar și pleacă de la sine)”. Tot ea detaliază că fiecare dintre noi alegem valoarea de adevăr a propoziției ”emoțiile sunt experiențe bune, utile și nu neapărat experiențe dăunătoare”. Îmi place foarte mult această abordare, iar la dilema: de ce contează credințele noastre despre emoțiile noastre? pot răspunde foarte ușor: prin ceea ce credem, ne modelăm modul în care percepem și interacționăm cu lumea. Convingerile noastre (mentalitățile noastre) ne ghidează către ceea ce vrem să simțim. Și, automat, acest fapt ne trasează strategiile pe care le folosim pentru a ne regla emoțiile.
Ca atare, dincolo de dorința de a controla sau manipula o anumită emoție, aș propune întâi observarea acesteia. Identificarea și recunoașterea sa în cele mai mici detalii. Fără catalogare directă: emoție pozitivă sau negativă… bună sau rea… În momentul în care încercăm să ne descriem acea emoție, poate înțelegem mai bine de unde provine, și în ce mod pot să o fac să continue sau să scadă din intensitate. Scopul nu ar trebui să fie acela de a scăpa sau de a controla emoțiile. Ci de a ne construi modele viabile de a ne perpetua emoțiile care ne fac plăcere și ne dezvoltă sau a ne reface cât mai repede după acelea care ne-au destructurat.
În mod ironic, acceptarea emoțională poate fi primul pas pentru o strategie de reglare a emoțiilor.
