Cum – necum, am traversat mai bine de un an de zile de când cuvintele de ordine din viața noastră sunt: virus, pandemie, criză, schimbare…
Contextele noastre personale și profesionale s-au modificat și continuă să se schimbe. Ni se cere să ne adaptăm continuu, zi de zi, la o serie de reguli și norme mai mult sau mai puțin plăcute. Lucrăm în moduri și relaționări noi, cu constrângeri de spațiu și tehnologii noi. Totodată gestionăm situații atipice la domiciliu, de la îngrijirea și educația copiilor, până la restrângerea exprimării vieții sociale, spirituale și familiale. Ce oare va mai urma?
Crizele vin în viața noastră, indiferent de cât de mult am încerca să le evităm. Sunt experiențe sau evenimente tulburătoare, nedorite, care ne scot din zona de confort și ne conduc la un anumit tip de pierdere (de natură financiară, relațională, de sănătate sau spirituală). Prin pierderea unor nevoi fundamentale precum certitudinea și predictibilitatea, ne trezim în situația în care încercăm cu disperare să restabilim ordinea vieții noastre, deoarece haosul pare să predomine. În tot acest context exprimarea emoțională, echilibru afectiv și stabilitatea psihică cunosc oscilații puternice și tind să se focuseze în zona de stres și disconfort.
Totuși, dacă învățăm să reformulăm modul în care vedem criza, s-ar putea să profităm de ea, cu condiția să învățăm să nu mai rezistăm schimbărilor nedorite. Pe ce mă bazez când afirm acest lucru? Pe realitatea faptului că nevoia de schimbare și creștere tinde să apară cu preponderență când suntem în afara zonei noastre de confort. Criza elimină literalmente limitele în care ne-am setat confortul. De obicei, ne dorim cu disperare să ne întoarcem în rutina cunoscută. Dar criza exclude această opțiune. Este ca și cum o vrăjitoare rea ar fi rostit niște formule magice și atunci când am deschis ochii, totul s-a schimbat. Vrăjitoarea (criza) ne plasează mult dincolo de limitele celor cunoscute și rareori există cale de întoarcere. Așadar, am putea privi criza ca pe o binecuvântare deghizată, deși nedorită?
Criza și oportunitatea sunt doar aspecte complementare ale procesului schimbării. Alegem să ne concentrăm asupra crizei și să înghețăm de teamă sau ne întrebăm care ar putea fi oportunitatea? Ne concentrăm pe pierderea familiarului sau ne uităm la potențialul de desfășurare al schimbării? Este clar că potențialitatea devine nulă atunci când suntem împietriți de pierderea rutinei, spre deosebire de aventurarea în nou. Și atunci răspunsul nostru dezvăluie relația dintre pierdere și oportunitate.
Prima opțiune prezintă anxietate și retragere, cea de-a doua evocă disponibilitatea spre creștere. Alegeri invers corelate. De ce? Pentru că am constatat că, periodic apar crize iar evoluția lor se întâmplă de la sine și, indiferent care ar fi părerea noastră despre asta, vom suferi permanent schimbări, vom ieși schimbați din acele experiențe. Pentru că singura constantă din univers este fluxul schimbării. Nu suntem stăpânii schimbării, dar dacă ne eliberăm de nevoia de a o controla, putem transforma condiționările schimbării în oportunitate de creștere și dezvoltare. În loc să lăsăm schimbările doar să se întâmple, putem alege să participăm asumat și activ la transformare.
Închei acest gând cu un imbold motivațional atribuit lui Albert Einstein: ”sunt două moduri de a-ți trăi viața: unul – de a crede că nu există miracole; altul – de a crede ca totul e un miracol.” … completez eu… inclusiv o criză!
