După un an de zile de ”gândul de luni”, pe baza sugestiilor primite de la voi, cititorii mei, am demarat un nou ”proiect” săptămânal de citit, analizat și, sper, chiar asumat… Dicționarul de fericire! Săptămânal o să prezint succint un termen, consider eu esențial, pentru a fi cât mai aproape de acest imens statut: fericire! Ca psiholog și psihoterapeut, îmi doresc ca fericirea să devină un standard și nu doar un deziderat.
Și pentru că nu vreau ca acest dicționar să fie prea formal, pentru astăzi propun un cuplu de termeni: joacă – a te juca. Apropo…mâine e 1 iunie!
Joacă = Joc, distracție (copilărească) (dexonline.ro)
A se juca = A-și petrece timpul amuzându-se cu diferite jocuri sau jucării; a se distra (dexonline.ro)
Un
punct de vedere extrem de răspândit în societatea noastră
desemnează că jocul / joaca se limitează în mare parte la
perioada copilăriei. Desigur, acestă perspectivă e fundamentată
de faptul că orice comportament de joc este predominant la tot
regnul animal cu precădere în prima parte a vieții, apoi dispărând
aproape complet la maturitate.
În cadrul pregătirii mele dar și a practicii psihoterapeutice, mi-am dezvoltat, însă, o abordare mult mai largă a acestor concepte. Astfel, subliniez că jocul – a (se) juca este crucial pentru dezvoltarea copilului, dar este deosebit de benefic și pentru persoanele adulte, indiferent de vârstă. Pentru că jocul aduce bucurie suplimentară anumitor momente – situații – contexte de viață, poate ameliora stresul și anxietatea, ușurează procesul de învățare, îmbunătățește conectarea propriei persoane la ceilalți și la lumea din jur, fluidizează creativitatea și dezvoltă spiritul de umor. Jocul poate, de asemenea, face munca mai productivă și mai plăcută și chiar susține sănătatea psihică, și implicit fizică.
Din punctul meu de vedere, există trei caracteristici de bază ale unei activități de joacă pentru vârsta adultă: jocul este plăcut, voluntar și este făcut doar de dragul activității în sine (cineva care fuge după o minge pe un teren de fotbal poate fi considerat că se joacă, în timp ce un fotbalist profesionist nu – pentru că se angajează în joc pentru a-și câștiga existența).
Nu este niciodată prea târziu să ne dezvoltăm latura jucăușă, fără să ne îngrijorăm că vom fi etichetați ca fiind puerili sau copilăroși. În fond, ne putem conecta la copilul nostru interior, acordându-ne permisiunea de a ne distra ca atunci când eram copii: jocuri de echipă sau individuale, jocuri de societate sau jocuri de cărți, board-game-uri sau puzzle-uri… sau cântând karaoke… sau aruncând un Frisbee… sau înălțând un zmeu… sau jucându-ne cu un animal de companie… sau practicând un sport, un hobby sau colecționând pixuri, scoici, șervețele… sau interpretând un rol… sau improvizând prin mimă o situație de viață… sau dansând cu ochii legați… sau scriind o poezie de grup… sau evadând dintr-un escape-room… sau rezolvând rebus, integrame, sudoku… sau… sau…
George Bernard Shaw ne explică foarte clar: „Nu ne oprim din joacă atunci când îmbătrânim, ci îmbătrânim atunci când încetăm să ne mai jucăm!”
