Am detaliat săptămâna trecută cum, în fiecare zi, facem nenumărate alegeri și jonglăm cu variate decizii. Iar în foarte multe situaţii, a lua o decizie e echivalent cu a rezolva o problemă. În general rezolvarea unor probleme (de orice fel sau natura ar fi ele) presupune în primul rând culegerea şi prelucrarea a cât mai multe informaţii legate de acele situaţii ce necesită a fi rezolvate. Având în vedere perspectiva psihologului Daniel Kahneman (economist și psihologul cognitiv, câștigător al premiului Nobel) referitoare la faptul că un individ ia în jur de 35.000 de decizii în fiecare zi, constatăm cum creierul nostru trebuie să proceseze atât de multe informaţii. Ar putea fi total copleșitor luând în considerare volumul mare de probleme complexe care au nevoie de o soluție rapidă cu care ne confruntăm în mod regulat. Şi totuşi, cumva facem faţă. Pentru a ne înţelege această capacitate de rezolvare de probleme / de a lua decizii rapide, am ales să vă propun astăzi în paginile Dicţionarului de fericire, un concept folosit preponderent de către psihologi, cadre didactice sau neuro-cercetători.

Euristica = 1. Metodă de studiu și de cercetare bazată pe descoperirea de fapte noi. 2. Parte a metodologiei care se ocupă cu analiza metodelor folosite în descoperirea noilor cunoștințe. 3. Metodă pedagogică de predare care urmărește obținerea de la elevi a noilor cunoștințe, în urma unui dialog orientat. (dexonline.ro)

Termenul de „euristică” este derivat din greacă (heuriskein) şi limba latină (heuristicus) cu sensul de a căuta, a descoperi, a inventa dar este puţin uzitat de către noi iar Dex-ul subliniază apartenenţa acestui termen la limbajul cercetării sau a didacticii, ambele folosindu-l în același sens: descoperire. A rezolva o anumită problemă presupune a observa, asuma, analiza, clasifica, compara, simţi, foarte, foarte multe informaţii din jurul nostru pentru a le putea prelucra într-o modalitate cât mai optimă cu nevoile sau dorinţele noastre. Deciziile pur raționale ar presupune cântărirea tuturor costurilor potențiale și a beneficiilor posibile ale fiecărei alternative. În acest sens Herbert Simon subliniază că, în timp ce oamenii se străduiesc să facă alegeri raționale, judecata umană este supusă limitărilor cognitive: oamenii sunt limitați de timpul pe care îl au pentru a face o alegere, precum și de raportul dintre capacitatea de lucru şi cantitatea de informații pe care o au la dispoziție. Ca urmare a acestor limitări, suntem forțați să ne bazăm actul decizional sau de rezolvare de probleme pe anumite „scurtături mentale”.

Euristica este o astfel de scurtătură mentală care permite unui individ să ia o decizie, să judece sau să rezolve o problemă rapid și cu un efort mental minim. În timp ce sistemul profund de analiză se bazează pe o atenție conștientă și continuă pentru a evalua cu fineţe detaliile unei anumite probleme și a ajunge în mod logic la o soluție, consumând multe resurse de timp şi energetice, euristica funcţionează pe observații ample și tehnici de evaluare rapidă, operează în cea mai mare parte inconștient și urmărește să ajungă la decizii fiabile cu o solicitare cognitivă cât mai mică posibilă. Având în vedere volumul mare de decizii zilnice, nu este surprinzător faptul că peste 90% din rezolvarea problemelor utilizează sistemul euristic.

Începând cu anii 60 au apărut multe studii despre euristică existând în momentul de faţă un set distinct de euristici care au fost observate şi pot fi descrise obiectiv, cu toate că aceste alternative de analiză şi gândire sunt prin excelenţă subiective, în continuare prezint câteva dintre cele mai des întâlnite forme de euristică:

– euristica de disponibilitate – descrie tendința de a face alegeri pe baza informațiilor care ne vin în minte cu ușurință. De exemplu, copiii părinților alcoolici au mai multe șanse să aibă păreri permisive faţă de acest comportament ca adulți. Acest tip de euristică a disponibilității poate fi util și important în luarea deciziilor chiar dacă acestea nu sunt neapărat adevărate. De exemplu, după ce am văzut mai multe știri despre furturile de mașini, am putea judeca că furtul vehiculelor este mult mai frecvent decât este în realitate în zona noastră rezidenţială şi vom lua anumite măsuri în perspectiva protejării noastre.

– euristica reprezentativității – ne permite să atribuim rapid probabilități și să prezicem rezultatul unor scenarii viitoare, folosind prototipuri psihologice derivate din experiențele trecute. De exemplu, când încercăm să decidem dacă cineva este de încredere, putem compara (instinctiv) aspecte ale unei persoane cu alte exemple mentale pe care le avem: o femeie în vârstă ne poate aminti de bunica, așa că am putea presupune imediat că are aceleaşi caracteristici comportamentale cu aceasta. Euristica reprezentativității este una dintre cele mai studiate euristici de către psihologii sociali pentru relevanța sa pentru dezvoltarea stereotipurilor.

– euristica de deficit – se bazează pe percepția articolelor mai puțin abundente și mai rare ca fiind în mod inerent mai valoroase decât articolele mai abundente. De exemplu faptul că în meniul a puţine restaurante este supa cremă de ceapă, ne face să credem că este o delicatesă culinară greu sau scump de realizat. Conceptul de deficit este central pentru studiul comportamentului consumatorului de către economiștii comportamentali (un domeniu care evaluează economia prin prisma psihologiei umane).

– încercare și eroare – aceasta este cea mai elementară și poate cea mai cunoscută euristică. Tipologia „încercare și eroarea” poate fi folosită pentru a rezolva o problemă care are un număr rezonabil de soluții posibile și implică simpla încercare a fiecărei opțiuni posibile până când este identificată soluția corectă. De exemplu, o persoană care trebuie să deschidă o uşă încuiată şi un inel plin cu mai multe chei va încerca până la găsirea unei potriviri adecvate. Această tehnică este folosită în mod uzual în educaţie pentru a reduce încărcătura cognitivă şi pentru a determina creşterea încrederii în sine a copiilor în rezolvarea unor probleme pe care nu le înţeleg deplin.

– euristica de ancorare și ajustare – se referă la tendința de a formula așteptări referitoare la noi scenarii în raport cu o informație deja înrădăcinată sau prezentată (direct / indirect) ca fiind relevantă. Intr-un studiu de marketing se arată cum setând o ancoră (o limită) de achiziţie a unui produs s-a modificat comportamentul de cumpărare. Cumpărătorilor dintr-un grup, le-a fost prezentată o promotie la o conserva la doar 0,80 ron bucata, dar li se interzicea cumpărarea a mai mult de 12 conserve. Cumpărătorilor din altă grupă nu li s-a impus aceasta limită, iar la sfarsitul experimentului s-a constatat că cei din primul grup au cumpărat în medie peste dublul de conserve/cumpărător, faţă de ceilalţi, cantitatea fiind mult mai apropiată de ancora prezentată indirect iniţial.

Aceste tipuri de euristică ne apar de obicei atunci când ne confruntăm cu prea multe informații, când timpul pentru a lua o decizie este limitat sau când există puține informații utile în luarea unei decizii. În timp ce euristica ne poate reduce povara luării deciziilor şi are grijă de propriile resurse cognitive limitate, ea poate fi, de asemenea, o metodă greşită (sau uşor de speculat de alţii) de gândire. Ea este predispusă a creea prejudecăți sau stereotipuri, drept pentru care pentru domeniile importante ale vieţii noastre (politică, carieră, finanţe, medicină, lege) ar fi indicat să nu fie sub ghidajul euristicii.

Apropo… ştiţi care sunt cele mai cunoscute situaţii în care se evidentiază specificul operativităţii euristicii? … activitaţile sociale, procesul de creştere şi educare a copiilor, perioadele de educare şi, bineînţeles, o mulţime de jocuri, toate provocând explorare, inovare şi creativitate.