Acum câteva săptămâni am început un mic periplu de înţelegere a mult-prea-prezentului fenomen de bullying. Am fost întrebat de ce am dedicat astfel câteva pagini din Dicţionarul de fericire acestui complex comportament, care, clar, nu se înscrie în aria de bucurie. Da! Intimidarea, tachinarea, jignirea sau umilirea reprezintă, în general manifestări cu urmări de durere, frustrare, anxietate sau depresie. Dar cunoscându-le mai în detaliu putem identifica mai uşor modalităţi prin care suntem capabili a le evita, diminua sau chiar elimina. Astăzi închei acest mic capitol al bullying-ului, exact cu definirea sa. Dar şi cu structurarea unor posibile modalităţi de intervenţie, şi mai ales de prevenţie!

Bullying = (subst.) acțiunea sau seria de acțiuni fizice, verbale, relaționale și/sau cibernetice, într-un context social dificil de evitat, săvârșite cu intenție, care implică un dezechilibru de putere şi au drept consecință atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptate împotriva unei persoane sau grup de persoane. (dexonline.ro)

Conceptul de bullying este un termen relativ recent care defineşte un fenomen social cu specific de violenţă apărut cu precădere în mediile şcolare ale copiilor (dar nu numai!) şi, deseori, greu de observat de către părinţi şi/sau autorităţi. Bullying-ul poate fi înțeles în mod generic ca orice comportament care implică intimidare, tachinare, jignire, hărţuire, abuz sau maltratare şi provoacă masive efecte emoţionale şi psihologice victimei. O altă specificitate este caracterul repetitiv şi sistematic al comportamentului dăunător precum și intenția de a face rău cuiva care este de obicei mai slab decât agresorul.

Aşadar bullying-ul implică dorinţa de a provoca anumite prejudicii prin acțiuni repetate desfăşurate de unul sau mai mulţi agresori asupra unei persoane sau grup recepţionat ca având o putere / influenţă / importanţă redusă. Aceste acţiuni pot fi verbale (de exemplu umilire, tachinări, amenințări), fizice (de exemplu lovire, bruscare, împingere) sau relațională (de exemplu excludere socială, răspândirea de zvonuri, neacordarea unor drepturi) şi pot fi desfăşurate în spaţiu fizic sau online. În aceeaşi definiţie generală putem sublinia faptul că persoana agresată nu face nimic pentru a „provoca” agresiunea şi are, de obicei, probleme în a se apăra.

Ce îi motivează pe unii în a dezvolta un astfel de comportament? Există multiple posibile explicaţii dar cele mai des menţionate se referă la:

– dorința de putere – trăim într-o lume în care se pune foarte mult accent pe putere, influenţă sau control, și, din păcate, unii oameni (copii sau adulţi) cred / simt că “lovind” alți oameni este un mod eficient de a-şi construi puterea

– trăirea anumitor amenințări – în multe cazuri, agresorii se simt amenințați de ceva/cineva, prezentând un anumit complex de inferioritate sau vulnerabilitate faţă de un anumit tipar comportamental sau context social; prin comportamentul de tip bullying agresorii simt că se detaşează oarecum de acele complexe personale şi îşi afirmă totodată faptul că ameninţările pe care le resimt nu sunt motivate

– răzbunare – există anumite momente în care agresorii cred cu adevărat că ținta lor a greșit faţă de ei (sau faţă de ceva la care țin)

– anumite traume din trecutul agresorilor – la prima vedere, agresorii pot părea puternici, dominanţi și experţi în manipularea sau deţinerea controlului; totuşi la o examinare mai atentă, există multe cazuri în care agresorii au anumite probleme personale (poate chiar neidentificate sau asumate adecvat) care pot declanşa anumite comportamente agresive (există cercetări care arată că unii oameni care nu au mecanisme de adaptare şi rezilienţă la stres, apelează foarte uşor la comportamente auto sau hetero agresive) .

Înțelegerea factorilor psihologici și a motivaţiilor din spatele agresorilor este esențială pentru a putea limita sau opri acest tip comportamental. În multe cazuri, această sarcină revine victimelor care sunt încurajate să raporteze orice fel de astfel de incident sau să ia anumite măsuri pentru a preveni relaţia toxică cu agresorii. Pe lângă toate acestea, este deosebit de important ca şi colectivitatea să rescţioneze şi să intervină, deoarece lipsa unei astfel de reacţii ar putea părea încurajatoare pentru agresori. Închiderea ochilor la acțiunile agresive de tip bullying răsplătește indirect comportamentul acestora. Aş sublinia chiar opinia mea profesională de psihoterapeut că orice lucru care nu oprește bullying-ul îl răspândeşte în mod subtil. Uneori, oamenii ignoră declanşatorii de bullying pentru că nu vor să fie la rândul lor hărțuiți, dar această mentalitate este problematică: distanţarea prezentă față de bullying nu garantează că acesta nu se va ramnifica în viitor.

La fel cum am menţionat în toate paginile anterioare, intimidarea, tachinarea, jignirea sau umilirea îşi ating maximul potenţial distructiv în momentul în care persoana victimă îşi asumă acest statut. Toate aceste comportamente bullying implică două părți, un făptuitor și o țintă, eventual și o audiență. Nu poate exista bullying fără un făptuitor sau fără o parte agresată. Dacă ținta nu va înregistra faptele sau cuvintele cuiva ca pe o insultă, aceasta nu poate reprezenta cu adevărat o jignire, intimidare sau umilire. Astfel subliniez că promovarea şi susţinerea anumitor aspecte legate de sănătatea mentală (de exemplu identificarea şi recunoaşterea emoţiilor personale sau ale altora, cunoaşterea, imaginea sau stima de sine, modalităţi de comunicare verbală, nonverbală sau paraverbală, identificarea unor modalităţi optime de refulare şi detensionare etc) reprezintă o altă modalitate excelentă de a limita acest fenomen. Cum nu există un singur profil de agresor de tip bullying, nu există nici un portret unic al unei persoane afectate. Ce este însă foarte important este faptul că atât victimele cât și agresorii prezintă o multitudine de probleme emoționale, psihosociale și comportamentale. Acest lucru evidențiază că intervențile de sprijin sunt la fel de importante pentru toate părţile implicate.

Când o să putem înţelege şi susţine modalități şi mai securizante, prosociale şi tolerante de a gestiona diferenţele dintre copii vom putea reduce cu adevărat acest fenomen social.