Săptămâna trecută am trăit o sumedenie de experiențe deosebite, pline de emoții, comunicare, împărtășiri afective și conștientizări ale Sinelui. Multumesc Școala de Iarnă – Cognosis și, mai ales, grupului de Psihodramă! Alături de niște oameni deosebiți am putut construi relații, contexte și oportunități de dezvoltare personală deosebite. Pagina de astăzi a Dicţionarului de fericire1 va încerca să definească exact conceptul care mi-a venit în minte când am dorit să surprind într-un singur cuvânt toată această experiență: a fost de poveste!
Poveste = (subst.) 1. Compunere literară (populară sau cultă) al cărei subiect, cu substrat folcloric, este o împletire de întâmplări supranaturale, cu eroi reali sau fantastici 2. Narațiune literară cuprinzând fapte posibile sau imposibile. 3. Istoria sau relatarea faptelor, a peripețiilor, a vieții cuiva. (dexonline.ro)
Dincolo de definiția aceasta atât de caldă și cunoscută, există numeroase expresii colocviale în care conceptul de poveste oferă atât de multe semnificații: a sta la o poveste, a ajunge de poveste, a fi de poveste, a trăi o poveste etc. Și, poate cea mai uzitată expresie ”ca în (sau din) poveste” reflectând ceva deosebit de frumos, minunat, plăcut, miraculos, extraordinar.
Philip Pullman, celebru scriitor britanic, declara: ”după hrană, adăpost și comunitate, poveștile sunt lucrul de care avem cea mai mare nevoie în lume”. Și adevărul e că noi consumăm mult timp, energie și chiar resurse financiare pentru a citi, auzi sau viziona diverse povești. Înainte de pandemie existau câteva studii de marketing care subliniau faptul că oamenii cheltuiesc mai mult pentru divertisment (filme, spectacole, lectură) decât pentru educație. Deci care este atracția poveștilor asupra noastră? Ce efect au poveștile asupra psihicului nostru? Putem căuta / asuma / crea anumite povești pentru a ne îmbunătăți viața, pentru a fi mai fericiți?
Picturile rupestre indică faptul că povestirile au început să fie transmise vizual aproximativ din anul 30.000 î.Hr. Iar pe baza acestor descoperiri putem estima că tradiția povestirii orale a fost activă și înainte de atunci. Iar explicația e foarte simplă: din momentul în care oamenii au fost capabili să folosească limbajul, ”povestea” a apărut rapid. Pentru că suntem povestitori atunci când împărtășim unui membru al familiei sau comuniății despre un eveniment trăit sau imaginat. Aceste narațiuni pot fi spuse pentru transmiterea unor informații, pentru divertisment sau pentru a capta atenția ascultătorilor. Și tocmai această istorie comună și îndelungată a dezvoltării umane cu acțiunea de a spune – a asculta povești, ne face ca și în prezent să fim îndrăgostiți de povești.
Cercetările în domenii precum ligvistică, antropologie, psihologie, istorie sau neuroștiințe au arătat cum se explică această apetență a noastră pentru povești și în ce măsură ne ajută poveștile la a ne dezvolta:
1. Poveștile ne creează experiențe senzoriale:
Creierul nostru ne introduce extrem de facil în interiorul poveștilor. Când consumăm informații neinteresante (o prezentare plictisitoare) principala parte a creierului activată este cea responsabilă cu oferirea de sens. Pe de altă parte, când auzim o poveste, creierul nostru se transformă radical, active fiind atât părțile de procesare a limbajului cât și alte zone stimulate de poveste. Astfel, dacă povestea include o cofetărie, cortexul senzorial este activat, făcându-ne să mirosim sau să simțim gustul unei prăjituri. Dacă povestea implică mișcare, cortexul motor răspunde…
2. Poveștile influențează modul nostru de a gândi:
Poveștile ne permit să dăm sens vieții creând și vizionând scheme, scenarii, hărți cognitive, modele mentale, metafore și variate reprezentări. De asemenea, folosim poveștile pentru a explica cum funcționează lucrurile, de ce s-au întâmplat acestea, și cum decidem să acționăm pe viitor. Totodată folosim poveștile pentru a-i convinge pe alții. Când ascultăm povești de impact, creierul nostru ne determină să dezvoltăm gânduri, opinii, credințe și idei care se coordonează cu persoana care spune povestea sau cu eroii acelei povești. Neurocercetătorul Uri Hasson subliniază în acest sens că „spunând o poveste, o persoană, poate putea planta idei, gânduri și emoții în creierul ascultătorilor.”
3. Poveștile ne dinamizează socializarea:
Poveștile transcend generațiile, implicându-ne și împregnându-ne cu pasiuni, emoții, realizări sau eșecuri, scopuri sau morale. Poveștile oferă un teren comun care permite oamenilor să comunice, să se înțeleagă mai bine și să dezvolte empatie și toleranță.
4. Poveștile ne oferă plăcere.
Întregul act al elaborării, ascultării, sau transmiterii unei povești, identificarea cu un personaj sau călătoria alături de acesta în propiria lui lume, sau trăirea rezoluției finale a poveștii, activează o mulțime de neurotransmițători care ne pot produce satisfacție, încântare, mulțumire, plăcere, împlinire.
Tehnologiile sociale au adus numeroase schimbări actului de a povesti. Dar, în esență, nu fac altceva decât să dea posibilitatea ca povestirea să fie un comportament mai ușor de realizat, înțeles, transmis sau recepționat. Iar acest lucru ar trebui să ne ajute să ne conectăm mai ușor cu ceilalți, să dăm sens și să ne organizăm viața într-o narațiune cât mai coerentă și utilă.
Nu în ultimul rând, poveștile sunt esențiale pentru existența noastră personală: ne modelează într-o multitudine de feluri imaginabile: în alegeri, decizii, rezoluții despre cum vrem să fim și să trăim. Și, în acest complex proces suntem în același timp scriitorul, actorul și regizorul poveștii despre noi, concentrându-ne spre noul episod pe care vrem să-l aibă povestea noastră.
1 pentru că îmi doresc ca fericirea să devină un standard pentru cât mai mulți dintre oameni, construiesc un ”proiect” săptămânal de citit, analizat și, sper, chiar asumat… Dicționarul de fericire!
