Reperul de psiho…
”Adrian, cât de greșit e că nu prea mă regăsesc în chestia asta: iubesc România? Aud și la părinți și la școală că e ceva firesc sau chiar aproape obligatoriu, dar eu fac doar formal această declarație…”. Deși acest punct de vedere mi-a fost semnalat atât de clar de un singur adolescent de 13 ani, totuși, în cadrul activității mele profesionale (și nu numai) intuiesc multe voci similare. Cu atât mai mult cu cât te iubesc, România! o regăsim și la adulți cu preponderență în preajma zilei naționale. Și poate încă la o manifestare, două… sau în preajma alegerilor…
Dacă ne uităm la realitatea societății noastre identificăm că ne-am îndepărtat atât de mult de dictatul latin amor patriae, nostra lex (dragostea de țară este legea nostră). Dar acest lucru nu îl văd neapărat ca un lucru greșit. Pentru că o țară reprezintă atât de multe variabile în afară de o anumită suprafață delimitată prin niște granițe: steag, stemă, monedă, limbă, statut politic, situație economică, populație, organizare, lege, tradiții, cultură, istorie, folclor, oameni… A spune că-ți iubești țara, poate presupune anumite contradicții sau paradoxuri între toate aceste variabile și propriile sisteme valorice ale fiecăruia. Există anumite accepțiuni care definesc patriotismul ca faptul de a-ți iubi și susține țara indiferent de starea sau evoluția ei, iar cetățenii nu ar trebui să critice sau să încerce să schimbe ceva atât de amplu, precum o țară… Din punctul meu de vedere, acest deziderat e forțat: a-ți iubi țara (sau pe oricine altcineva) nu înseamnă a nu critica sau a fi în totalitate de acord cu toate exprimările sale.
A pune la îndoială, a critica sau a judeca modul în care se prezintă țara ta, poate fi interpretat chiar ca un mod de atașament și dragoste prin faptul că îți dorești să o dezvolți sau îmbunătățești. Dacă ne iubim țara cu adevărat, ne dăm seama că ea nu este perfectă, dar există multiple feluri de a o susține în dezvoltarea ei.
Iar pentru a ajunge la nivelul în care să putem spune cu adevărat Iubesc România sau la stadiul în care și copiii și adolescenții noștri să își asume acest sentiment, putem începe să cunoaștem cât mai în detaliu și să descoperim lucrurile, oamenii, locurile, mâncărurile, tradițiile, produsele, istoriile, artele sau acele aspecte prin care suntem legați de țara noastră! Puțin câte puțin…pentru ca la un moment dat să putem integra toate acestea într-o emoție a-tot-cuprinzătoare.
La mulți ani, români! Să crești mare, România!
