Am citit, recent, despre un studiu a unei echipe de cercetători din Danemarca și SUA care intenționează să lanseze o aplicație revoluționară care poate estima durata de viață a unei persoane. Aplicația, care se folosește de inteligența artificială, va estima acest aspect pe baza unor aspecte relevante despre acea persoană și micro-univesul acesteia (istoricul medical individual, modul de viață, nivelul de educație, veniturile, starea de sănătate a mediului etc).
Reacția mea imediată a fost de maximă mirare și stupoare. Dincolo de explicația că asumarea și cunoașterea faptului că timpul este limitat poate stimula oamenii să trăiască mai conștient și să-și urmărească să-și atingă obiectivele importante, această aplicație îmi pare a fi nepotrivită și chiar periculoasă.
Din punctul meu de vedere ca psiholog – psihoterapeut, cunoașterea datei morții (chiar și ca informație estimativă) va putea genera anxietate și stres crescut, afectând substanțial calitatea vieții unei persoane. În plus, atunci când oamenii se preocupă de ideea, teama sau momentul morții, pot pierde din vedere exact importanța vieții prezentului și pot neglija relațiile și experiențele de zi cu zi.
Accept și înțeleg că alegerea de a cunoaște sau nu data estimativă a morții personale este extrem de subiectivă și depinde de valori, credințe și preferințe individuale, dar am rezerve serioase privind oportunitatea de a transfoma dilema destinului într-o predicție accesibilă oricui / oricând.
