Mă întâlnesc destul de des (clar că datorită profesiei mele de psihoterapeut) cu persoane care sunt măcinate de tot felul de autointerogații fără un răspuns evident: Dacă acasă se întâmplă ceva rău în timp ce sunt plecat? / Oare prietenii mei mă plac cu adevărat sau doar se prefac că îmi sunt alături? / Am făcut rău altora fără să îmi dau seama? / Nu cumva am o boală gravă și nu știu încă?!
Acest tip de întrebări sunt denumite de specialiști ca și gândurile intruzive și sunt definite simplu ca niște gânduri neplăcute, persistente și involuntare care pot apărea în mintea unei persoane. Ele sunt deosebit de deranjante și pot provoca anxietate sau disconfort emoțional.
Bineînțeles că sunt întrebat și de cum am putea scăpa de aceste iritații negative, cu atât mai mult cu cât se dovedesc de regulă foarte greu de controlat.
Cea mai intuitivă metodă de a scăpa de aceste gânduri intruzive este încercarea de a le suprima ”aruncându-le” din mintea noastră. Dar nu prea funcționează această metodă. Și, în plus, pot spune că nu există niște rețete magice prin care am putea să ne apărăm. Ce propun eu în cadrul ședințelor de psihoterapie sunt la nivel de exerciții personale individualizate de o sumedenoie de contexte specifice fiecărui om:
– distragerea atenției prin focusarea de a ne gândi la altceva sau de a deschide o discuție cu o persoană dragă (decât să ne ”lăsăm” mintea să rătăcească, mai ne concentrăm, să zicem, pe o anumită piesă muzicală, un program TV sau o discuție)
– ”planificarea” gândurilor intruzive (unii cercetători au cerut celor cu gânduri intruzive persistente să-și amâne îngrijorarea cu o perioadă de 30 – 60 de minute sau alte termene temporare; prin temporizarea îngrijorărilor ne putem ușura mintea pentru anumite perioade)
– încercarea de a accepta și asuma aceste gânduri nedorite, mai degrabă decât a ne lupta cu ele, poate fi o soluție benefică, în anumite situații când, cu ajutorul mediatației sau a unei afirmații de Sine, putem să le reducem intensitatea sau chiar impactul.
