”Adi, am citit un articol despre umor și faptul că este o specificitate a unei dezvoltări cognitive superioare, dar dacă această relație e adevărată cum explicăm umorul la copii? Care este părerea ta?” Mulțumesc Bogdan (student an I la psiho). Foarte interesantă întrebarea…
Da, umorul este considerat o caracteristică a dezvoltării cognitive superioare (sunt câteva studii care relevă că și unele specii de maimuțe au un anumit spirit de umor!). Studiile desfășurate pe populații umane relevă că umorul se bazează pe carcateristici precum:
– capacitatea de abstracție: multe forme de umor implică abilitatea de a face conexiuni între idei sau situații aparent disparate.
– perspectiva și înțelegerea socială: unele glume și situații comice se bazează pe înțelegerea subtilităților relațiilor sociale și/sau a normelor culturale.
– rezolvarea cu creativitate a problemelor: unele forme de umor implică rezolvarea rapidă a problemelor sau găsirea de soluții ingenioase pentru situații absurde sau neașteptate.
– gestionarea stresului: Umorul este folosit și ca un mod (chiar și involuntar) de a gestiona stresul; capacitatea de a găsi aspecte amuzante în situații dificile este un semn al rezilienței noastre emoționale.
Pe de altă parte zona umorului la copii, mai ales la cei mici care nu au dezvoltat încă o capacitate cognitivă superioară, se referă cu predilecție la bucuria pe care o trăiesc în anumite situații sau contexte. Astfel copii își pot consitui primi pași în structurarea ulterioară a simțului umoristic prin:
– reacții la anumiți stimuli fizici: copiii pot râde și se pot amuza în special de stimuli fizici, gesturi sau expresii faciale exagerate sau sunete amuzante
– răspunsuri la interacțiune socială: copiii își pot dezvolta simțul umorului prin observarea și imitarea reacțiilor celor din jur; dacă văd adulții sau alți copii râzând într-o anumită situație, ei pot începe și ei să râdă, chiar dacă nu înțeleg complet de ce situația este amuzantă.