În activitatea mea profesională mă întâlnesc încă, destul de frecvent, cu solicitarea de a evalua / măsura / compara QI-ul (coeficientul de inteligență) unei persoane. Într-adevăr, la începuturile studiilor mele universitare acest concept acapara mult din viziunea de dezvoltare a oricărei persoane. Multe teorii psihologice considerau că indivizii deţin în măsuri diferite o inteligenţă generală şi fixă, echivalată cu abilităţile de gândire şi concretizată în special în cât de bine sau cât de mult învaţă un individ.
Cercetările și studiile moderne evidențiază însă un alt mare adevăr cu care rezonez profesional pe deplin. Așadar, explic, tuturor celor care mă ascultă că, în fapt, conceptul de QI este depășit, retrograd sau neconcordant cu timpurile noastre. Ca atare, pentru cei doritori, ofer câteva repere.
Şcoala de Educaţie de la Harvard a demarat „Proiectul Zero” în anul 1967, sub coordonarea lui Nelson Goodman, filozof recunoscut în lumea universitară datorită interesului acestuia pentru estetică şi artă. Scopul proiectului a fost încă de la început educaţia în artă. Acest ambiţios proiect a strâns asistenți de cercetare şi cercetători în mare vogă academică. Din grupul acesta faceau parte psihologul Paul Kolers, filozoful Israel Scheffer, analistul literar Barbara Leonard şi asistenţii de cercetare Howard Gardner şi David Perkins. Înca de la începuturi proiectul s-a concentrat asupra aspectelor cognitive ale activităţii artistice cercetând procesele mentale implicate în procesul de creaţie de artă.
Astfel Howard Gardner şi-a concentrat atenţia asupra psihologiei cognitive a artiştilor şi realizează faptul că există o diferenţă între modelul de gândire al lui Mozart când a compus piesele sale de muzică, al lui Picasso când picta sau al fraţilor Bernoulli când defineau teoreme în matematică. Plecând de la acest fapt lansează faimoasa teorie a inteligenţelor multiple. Aceasta nouă teorie afirmă că omul nu are un singur fel de inteligenţă, ci mai multe, care îl definesc într-o combinaţie unică. Astfel Howard Gardner susţine existenţa a opt tipuri de inteligenţă bine definite şi o a noua care este încă în curs de studiu şi cercetare.
Inteligenţele definite de Howard Gardner sunt următoarele:
1. inteligenţa lingvistică – acest tip de inteligenţă se referă la abilitatea, la uşurinţa cu care o persoană utilizează limba vorbită şi scrisă. În această zonă intră învăţarea limbilor străine, abilitatea de a vorbi coerent în public, abilitatea de a scrie / compune orice fel de opera literară.
2. inteligenţa logico-matematică – această componentă se referă, pe de-o parte, la zona logică, la abilităţiile de a trage concluzii plecând de la anumite premise, abilitatea de a sintetiza, de a categoriza şi ierarhiza anumite lucruri, informaţii, decizii importante. Pe de altă parte, face trimitere directă şi la zona matematicii conţinănd abilităţile noastre de a calcula cu uşurinta, de a lucra cu cifre, de a memora anumiţi algoritmi de calcul sau de lucru.
Aceste
prime două tipuri de inteligenţă sunt dezvoltate în şcoala
tradiţională, recunoscând aici atât profilurile de real care pun
accent pe inteligenţa logico-matematică, cât şi profilurile
umaniste care pun accent pe inteligenţa lingvistică. Un alt aspect
ce trebuie reţinut este că aceste tipuri de inteligenţă ne sunt
„date” genetic.
3. inteligenţa muzicală – este determinată de acele abilităţi de a percepe şi îmbina sunete într-un mod plăcut şi armonios. Fie că cineva reuşeşte să cânte la un instrument, cânta cu vocea sau compune muzica, el are ceea ce se numeste popular „ureche muzicală”, adică înţelege muzica, este atras de ea şi o poate reproduce cu uşurinţă.
4. inteligenţa spaţială – defineşte vederea în spaţiu, capacitatea de proiecţie şi abilitatea de a putea reprezenta sau reproduce prin desen. Acest tip de inteligenţă se referă în majoritatea cazurilor la artiştii plastici sau arhitecţii şi desenatorii.
5. inteligenţa kinestezică – este specifică sportivilor care ajung să facă performanţă, să doboare recorduri sau efectiv să dobândeasca abilităţi uimitoare într-un anumit sport. Acest tip de inteligenţă reprezintă capacitatea de concentrare a energiei asupra muşchilor şi aparatului locomotor, fiind cunoscută şi sub denumirea de inteligenţa mişcării.
6. inteligenţa naturalistă – face referire la capacitatea unor persoane de a face asocieri între animale, plante, minerale, etc, de a grupa şi clasifica anumite elemente din mediul încojurator.
Aceste ultime patru tipuri de inteligenţă sunt întâlnite în formă pură doar la anumite persoane, la oameni care ajung să se remarce într-unul din domeniile de artă, sport sau ştiinţă.
7. inteligenţa intrapersonală – defineşte acea capacitate de a forma un model plin de acurateţe şi de veridicitate a sinelui şi de a fi în stare să conştientizezi şi să urmezi, fără compromisuri, acest model pentru a acţiona eficient în viata.
8. inteligenţa interpersonală – se defineşte prin capacitatea de a empatiza şi înţelege pe ceilalţi oameni, la abilitatea de a afla ce anume îi motivează, bucură, supără, dinamizează la felul cum lucrează sau cum se poate coopera cu aceştia. Agenţii de vânzări, politicienii, profesorii, medicii, dar şi liderii religioşi cu o influenţă clară, sunt cel mai adesea indivizi cu un grad ridicat de inteligenţă interpersonală.
Ultimele două tipuri de inteligenţă, adică inteligenţa intrapersonală şi interpersonală, au fost considerate ca fiind în fapt esenţa inteligenţei emotionale, determinând o dezvoltare altruistă şi empatică cu un înalt grad de excelenţă a anumitor oameni care ajung astfel să conducă destinele altora, la cei care ne fac să-i avem, drept modele şi să îi urmăm.
Ultima dintre inteligenţele pe care Howard Gardner a definit-o este inteligenţa spirituală şi se referă la acele legături ale omului cu formele spirituale şi nemateriale. Ea este obiectul de studiu al cercetărilor actuale.
Concluzia? Orice individ deține câteva puncte tari (inteligențe bine structurate, care în medii optime promit performanțe superioare) și altele mai puțin dezvoltate. Toate acestea îi conferă un profil unic de gândire – acțiune – prezență, care definesc faptul că învățăm, gândim, creăm, reacționăm, trăim în moduri disticte și diferite. Așa că, atunci când cineva mă provoacă la a evalua / măsura QI-ul unei persoane îi explic doar că inteligența nu este un bagaj fix și stabil iar experiența, stimularea și varietatea dezvoltă și amplifică inteligența!