Categorie: Dictionar de fericire

În viața de zi cu zi, îmi caut și construiesc mereu ocazii de a fi bucuros, mulțumit, încântat, satisfăcut, împlinit….altfel spus: fericit. Și, pentru că îmi doresc ca fericirea să devină un standard pentru cât mai mulți dintre oameni, am demarat un ”proiect” săptămânal de citit, analizat și, sper, chiar asumat… Dicționarul de fericire! Creez astfel, diferite pagini model de conștientizare a unor elemente aflate la îndemâna noastră în căutarea fericirii, gândidu-mă că pentru unii oameni acest dicționar poate fi o resursă inspirațională spre a căuta motive de a zâmbi.

Uneori nu sunt prea inspirat sau explicit. Și, când cei din jur mă atenționează, revin la anumite subiecte spre o mai largă aprofundare… Astăzi, detaliem o pagină descrisă chiar săptămâna trecută:

Încredere – Acțiunea de a (se) încrede și rezultatul ei; sentiment de siguranță față de cinstea, buna-credință sau sinceritatea cuiva / Bizuire pe cineva sau pe ceva / Convingere că cineva spune adevărul sau face ce trebuie / Persoană care este capabilă să ducă la îndeplinire sarcini importante sau chestiuni, secrete, delicate. (dexonline.ro)

După cum am recunoscut deja, există foarte multe definiții explicative privind acest concept. Și nuanțe… legate de modul de obținere sau de pierdere, față de cine este oferită, în raport cu câștigul de a o avea sau nu, în funcție de propriul sine sau de ceilalți… Ok! E bine să avem încredere în propria persoană și în oamenii din jurul nostru proxim și să primim încrederea celorlalți, dar oare cât de important e să oferim încrederea noastră? Cât de util e pentru noi sau pentru alții să știm sau să știe că suntem priviți sau îi privim cu încredere? Oare vor profita de aceast lucru sau se vor simți împovărați? Dar noi? (cam acestea au fost întrebările primite de mine după pagina săptămânii trecute…). Și astfel deschidem o pagină specială legată de ”efectul Pygmalion”

Pigmalion – în mitologie, fiul lui Belus, Pigmalion era un sculptor singuratic deosebit de iscusit. La un anumit moment, îndrăgostit de una dintre cele mai reușite opere din fildeș realizate de el însuși, începe să creadă că această statuie va prinde viață tocmai datorită sublimului ei. Impresionată de ardoarea credinței lui Pigmalion, Afrodita, zeița frumuseții și a dragostei, a dat viață frumoasei sculpturi. Pe baza acestui mit s-a denumit (efectul Pigmalion) un fenomen psihologic în care așteptările ridicate față de o persoană conduc la îmbunătățirea performanței individului într-un anumit domeniu și obținerea unor rezultate mult îmbunătățite.

Imaginați-vă că cineva începe un proiect la locul său de muncă. Șeful său vine să îl încurajeze și să-i spună că este foarte nerăbdător să vadă produsul final, subliniind faptul că are deplină încredere în reușita viitoare a angajatului. Întrucât acel șef are așteptări mari pentru performanța preconizată, există foarte mari șanse să ofere mai mult sprijin, timp, resurse, atenție în timpul proiectului. În plus, deoarece angajatul dorește să îndeplinească așteptările și este încântat de perspectiva de încredere oferită, foarte probabil, își va modela comportamentul: va fi mai atent la calitatea produselor muncii lui. Concluzia? Așteptările șefului exprimate clar și susținute, au dus la îmbunătățirea performanței și, prin urmare, la un rezultat mai bune decât ar fi fost inițial, fără acea asumare.

Efectul Pigmalion subliniază că așteptările altora ne pot influența foarte mult performanța, acționând ca o profeție, deoarece credințele preexistente duc la depunerea unui efort mai mare atât de persoana cu așteptările, cât și de persoana de la care se așteaptă, sporind probabilitatea ca succesul să apară. Efectul Pigmalion are o influență pozitivă asupra performanței, dar este total dependent de așteptările pozitive!

Robert Rosenthal, un psiholog comportamental, a arătat legătura dintre evoluția elevilor și așteptările profesorilor, printr-un studiu care a susținut ipoteza conform căreia realitatea poate fi influențată pozitiv sau negativ de așteptările celorlalți, acest efect fiind numit efectul observator-speranță. Astfel, așteptările crescute ale profesorilor au condus la performanțe mai bune în rândul elevilor, iar așteptările scăzute au dus la rezultate mai rele, ambele efecte situaționale validând auto-împlinirea ”profețiilor” inițiale.

Din perspectiva personală, efectul Pigmalion poate fi privit și ca o abilitate rafinată a încrederii: așteptarea pozitivă: în general, oamenii tind să se comporte în raport cu propria noastră viziune despre ei… așa cum îi vedem… prin filtrele noastre (credințe, valori, principii, starea emoțională, experiența, empatia, disponibilitatea). Dacă previziunile noastre despre un om sunt mici și negative este foarte posibil să obținem exact ceea ce ne așteptăm. Atunci când credem cu toată puterea că fiecare om are o perspectivă de succes și împărtășim aceste așteptări pozitive, vom genera un comportament pozitiv. La rândul nostru, atunci când cineva se așteaptă ca noi să reușim, încercăm (chiar și inconștient) din răsputeri să îndeplinim aceste așteptări.

Oare cât de bine e să primim încredere sau să o arătăm? Răspunsul cel mai clar e: dincolo de așteptări!

P.S. Astăzi începe un nou an școlar, și în literatura psiho-pedagogică efectul Pigmalion este cel mai adesea asociat cu anumite studii și cercetări legate de performanțele școlare sau profesionale… Mă întreb cât de greu ar fi să punem umărul pentru toți copiii noștri să aplicăm acest principiu?!

În viața de zi cu zi, îmi caut și construiesc mereu ocazii de a fi bucuros, mulțumit, încântat, satisfăcut, împlinit….altfel spus: fericit. Și, pentru că îmi doresc ca fericirea să devină un standard pentru cât mai mulți dintre oameni, am demarat un ”proiect” săptămânal de citit, analizat și, sper, chiar asumat…Dicționarul de fericire! Creez astfel, diferite pagini model de conștientizare a unor elemente aflate la îndemâna noastră în căutarea fericirii, gândidu-mă că pentru unii oameni acest dicționar poate fi o resursă inspirațională spre a căuta motive de a zâmbi. Am mare încredere în capacitatea oamenilor de a fi fericiți!

Încredere – Acțiunea de a (se) încrede și rezultatul ei; sentiment de siguranță față de cinstea, buna-credință sau sinceritatea cuiva / Bizuire pe cineva sau pe ceva / Convingere că cineva spune adevărul sau face ce trebuie / Persoană care este capabilă să ducă la îndeplinire sarcini importante sau chestiuni, secrete, delicate. (dexonline.ro)

Trebuie să recunosc că există mult mai multe definiții explicative privind acest concept. Am preluat doar câteva, care mi se par mai reprezentative. Așadar, în fapt, ce este încrederea? Din perspectiva mea (atât ca psiholog cât și ca simplu om), încrederea este:

• o credință (în probabilitatea ca o persoană să se comporte în anumite moduri / ca un anumit context să aibă un anumit parcurs previzionat)
• o atitudine mentală (față de un anumit ciclu de estimări ale probabilității modului în care cineva se va comporta / ceva se va întâmpla)
• un sentiment (determinat de validarea posibilității ca cineva / ceva să ne fie de folos, util, benefic, pozitiv, de ajutor)
• un set de comportamente (privind propriile acțiuni în moduri diferențiate în funcție de cât și cum depindem de alții)

Altfel spus încrederea este o parte centrală a tuturor relațiilor umane (legătura cu propriul sine, relațiile familiale, parteneriatele romantice, viața comunitară și cea socială, practicile medicale, structurile de afaceri, politice sau credințe spirituale) și se bazează pe un proces psihic care face conexiuni între reprezentările propriei persoane, ale altora, ale unei situații sau context, și toate emoțiile declanșate de aceste reprezentări.

Potrivit psihanalistului Erik Erikson, dezvoltarea încrederii reprezintă o primă etapă de dezvoltare psihosocială care are loc sau eșuează, în primii doi ani de viață. Succesul are ca rezultat apariția și consolidarea sentimentelor de securitate și optimism, în timp ce eșecul conduce către o accentuare a nesiguranței și a neîncrederii. Tendința dispozițională a unei persoane de a avea încredere în alții este unul dintre cei mai puternici predictori ai bunăstării subiective, a ”fericirii” resimțite de fiecare. Pe fondul încrederii, noi putem să cooperăm și să fim solidari unii cu ceilalți. Dacă încrederea este deficitară, atunci cooperarea dintre noi este lacunară în a clădi relații sau contexte sociale optime nouă.

Încrederea în ceilalți, însă, se leagă foarte mult de încrederea în propria persoană. De cele mai multe ori, aşteptăm ca cel de lângă noi să construiască încrederea în relaţie: partenerul de cuplu, o rudă, un prieten, managerul, colegii, amicii, alte persoane. Dar, adevărul este că încrederea începe mereu cu propriul Eu: cu intenţiile, cu atitudinea, cu modul în care interacţionăm. Cu felul în care suntem aproape de noi înșine, de emoţiile şi de nevoile personale, de sufletul nostru. Și, de fapt, putem schimba realitatea din jurul nostru schimbându-ne pe noi înșine.

David Duchovny spunea foarte inspirat ”Secretul este să îi cunoști pe oameni și să ai încredere în ei că sunt cine sunt. În schimb, noi avem încredere în oameni că sunt ceea ce vrem noi să fie, iar când nu sunt, ne plângem.”

În viața de zi cu zi, îmi caut și construiesc mereu ocazii de a fi bucuros, mulțumit, încântat, satisfăcut, împlinit….altfel spus: fericit. Și, pentru că îmi doresc ca fericirea să devină un standard pentru cât mai mulți dintre oameni, am demarat un ”proiect” săptămânal de citit, analizat și, sper, chiar asumat…Dicționarul de fericire! Cititul acestor perspective, clar, nu garantează fericirea, dar absolut sigur deschide posibilitatea acesteia… De ce?

A citi – a parcurge un text (pronunțând cuvintele sau nu) pentru a lua cunoștință de cele scrise / a rosti, a urmări un text cu glas tare pentru a comunica cuiva conținutul lui (dexonline.ro)

Ce poate fi mai frumos decât să te laşi cuprins de lumea magică a unor personaje dintr-o carte? Pentru mulţi dintre noi, cititul este o metodă de relaxare şi de evadare din stresul zilnic, reușind astfel să contracarăm oboseala consumului psihic necesar acestui comportament. Lectura presupune un efort mental susținut, prin care ne angajăm în înțelegerea unui anumit text. Cu cât complexitatea ideilor din acel text este mai mare, cu atât mai mult efort depunem iar viteza mentală scade proporțional. Practic, în fracțiuni de secundă, creierul nostru trebuie să recunoască forme (litere), structuri de forme (cuvinte), să stabilească corespondențe corespunzătoare în stabilirea unor sensuri între cuvinte (propoziții) și să le încadreze în ideea generală a textului. Fiecare dintre aceste activități implicând activarea multor zone cerebrale. Într-o explicație foarte grosieră, putem spune: creierul nostru este format din materie albă (care are rolul de a transmite semnalele nervoase între diferite zone ale creierul) și materie cenușie (care are rolul de a prelucra și memora informația). Practic materia albă transmite informația între zonele formate din materie cenușie. Cititul nu face altceva decât, bazându-se pe materia albă, să solidifice dezvoltarea acesteia și să crească funcțiile materiei cenușii. Cu alte cuvinte cititul mărește atât numărul de conexiuni din creier (datorită memorării și prelucrării informației asimilate prin citit), cât și viteza cu care această informație e transmisă între diferitele părți ale creierului. Prin tot acest complex mecanism cititul îmbunătățește memoria, dezvoltă gândirea analitică, crește imaginația și creativitatea, îmbogățește bagajul lexical și nuanțează exprimarea, susține amplu coeficientul de inteligență. O sumedenie de avantaje! Dar, oare, cititul te poate face mai fericit?!

Chestionați,  oamenii care au cititul ca un hobby principal susțin că sunt mai fericiți decât înainte să se fi apucat de acest obicei. Ei argumentează acest lucru prin faptul că cititul relaxează, ajută la înțelegerea mai bună a realității și oamenilor, îi detașează de anumite probleme și situații de stres, le oferă noi și noi moduri de a fi. Și studiile și cercetările relevă același lucru: cititul ne ajută sa ne bucurăm mai mult de viață și ne dezvoltă abilitățile de a face fața obstacolelor. Cărțile pot oferi informații necesare găsirii unor soluții la problemele noastre întrucât sunt multe lecții de viață ascunse printre rânduri, prin tot felul de lucruri pe care nu le-am experimentat.

Cercetătorii au mai subliniat că există chiar posibilitatea ca persoanele care nu citesc să se confrunte mai des cu starea de depresie față de persoanele care apelează uzual la cărți pentru a se destinde.

O concluzie generală?! pe lângă faptul că cititul ne crește nivelul de inteligență și ne dezvoltă marea majoritate a proceselor psihice și reduce riscul de depresie, clar, ne face mai fericiți! Atât de simplu și la îndemână…

Înainte de a vă saluta și a fugi la încă o pagină de lectură, vreau să vă împărtășesc un citat sublim al celebrului scriitor Mario Vargas Llosa ” Trăim atâtea vieți câte cărți citim! ”

În viața de zi cu zi, îmi caut și construiesc mereu ocazii de a fi bucuros, mulțumit, încântat, satisfăcut, împlinit….altfel spus: fericit. Și, pentru că îmi doresc ca fericirea să devină un standard pentru cât mai mulți dintre oameni, am demarat un ”proiect” săptămânal de citit, analizat și, sper, chiar asumat…Dicționarul de fericire! Creez astfel, diferite pagini model de conștientizare a unor elemente aflate la îndemâna noastră în căutarea fericirii. Și pentru că, actualmente, sunt în vacanță, astăzi vă ofer o pagină specială:

Vacanță – întrerupere a procesului de învățământ la sfârșitul unui trimestru, semestru sau al unui an de studii; perioadă determinată de timp cât durează această întrerupere / interval de timp în care o instituție, un organ reprezentativ etc. își încetează activitatea. / Perioadă determinată de timp cât durează concediul unui salariat.

O definiție foarte clară și destul de concisă. Dar! Vacanță din punct de vedere psihologic se referă nu doar la perioada de timp în care o anumită persoană nu are atribuții școlare sau profesionale, ci și la modul efectiv al petrecerii acestei perioade. Câte zile fără sarcini, gânduri sau îngrijorări legate de serviciu, petrecem într-un concediu? Sau ce fel de vacanță se poate numi perioada în care eliberați de sarcini impuse de fișa postului, ne petrecem timpul în alte activități lucrative la fel de intense ca efort fizic sau psihic? Dacă nu avem „timp liber” chiar și atunci când suntem în mod oficial în repaus, nu putem vorbi de vacanță, ci, maxim, de concediu.

Știți că pentru multe dintre device-urile noastre (telefoane, computere, laptopuri) ni se recomandă să fie oprite complet periodic. Deși este o comparație destul de forțată, putem spune că și corpurile și creierele noastre au nevoie de această rutină: după perioade de ”exploatare” amplă și intensă, o ”oprire”, la fel ca dispozitivele noastre electronice, înseamnă o grijă față de sănătatea propriilor noastre sisteme de operare și funcționale! Astfel, atunci când ne gândim la vacanță, ar fi bine să ne gândim la o perioadă de recuperare, de detașare, de ieșire din rutine cotidiene, de eliberare de ”trebuie”.

De ce alegem uneori să nu ne bucurăm de vacanțe? Unii iau această decizie bazată pe un fel de frică: frică de volumul de muncă, care se va acumula în timp ce sunt în vacanță, teama că vor „pierde” ceva important, îngrijorarea că absența lor va fi percepută ca un neajuns, credința că șeful lor ar putea decide că nu sunt esențiali… Alții consideră că, în fapt, vacanța înseamnă doar eliberarea de școală sau job, fiind momentul potrivit pentru o sumedenie de activități în gospodărie. Unele chiar mai mari consumatoare de energie fizică sau psihică decât activitățile profesionale. Sau, există percepția că, dacă cineva se relaxează, acel cineva este leneș…

Studiile arată că o vacanță autentică contribuie la multe beneficii pentru sănătatea fizică și mentală. De fapt, unele dintre aceste beneficii s-au dovedit a persista la câteva luni după ce ne-am întors la muncă. Vacanța promovează un echilibru dinamic între viața profesională și viața personală care contribuie la îmbunătățirea satisfacției vieții. Un studiu publicat de Framingham Heart a constatat că vacanțele reduc riscul bolilor de inimă. Studiul a urmărit subiecții pe o perioadă de nouă ani și a găsit o corelație pozitivă între vacanțe mai frecvente și vieți mai lungi și mai sănătoase. Vacanțele ne pot îmbunătăți starea de spirit și sănătatea mintală prin reducerea depresiei și anxietății, tocmai prin eliminarea unor medii resimțite ca stresante sau epuizante.

Corpul nostru transformă stresul mental și emoțional prelungit în experiențe fiziologice precum dureri de cap, dureri de spate, tensiune musculară, tonus scăzut, frustrare. Eliberând factorii de stres, prin vacanțe, corpul va fi capabil să se redimensioneze și să revină la starea sa mai relaxată și mai adaptativă. Psihologii subliniază că producţia zilnică de endorfină din timpul concediului este „responsabilă” de stările de bună dispoziţie,plăcere, determinând relaxarea psihică. Aşa se face că, atunci când suntem în concediu, suntem mai toleranţi,mai flexibili cu noi şi cu cei din jur, suntem mai deschişi şi mai inventivi, mai romantici şi mai afectuoşi…mai noi înșine.

Care este perioada „suficientă” pentru ca o vacanță autentică să fie restartantă pentru psihicul și fizicul nostru? Opinia specialiștilor este că și o vacanță de patru-cinci nopți este suficientă pentru a reduce stresul și pentru a spori bunăstarea, care rezistă săptămâni după întoarcerea la locul de muncă.

Închei aici această pagină (nu de alta, dar sunt în vacanță)…ceea ce vă doresc și vouă!

În viața de zi cu zi, îmi caut și construiesc mereu ocazii de a fi bucuros, mulțumit, încântat, satisfăcut, împlinit….altfel spus: fericit. Și, pentru că îmi doresc ca fericirea să devină un standard pentru cât mai mulți dintre oameni, am demarat un ”proiect” săptămânal de citit, analizat și, sper, chiar asumat… Dicționarul de fericire! Astfel, psihologul din mine încearcă să definească anumite concepte care să reflecte capacitatea noastră de a căuta și a construi frumusețea vieții! Nu întotdeauna reușesc pe deplinul așteptărilor mele dar acest lucru nu e o criză. Nu-i așa?!

Criză – Moment critic reprezentând schimbarea bruscă a stării fizice, ori psihice a cuiva (manifestată prin reacții, gesturi, comportamente neobișnuite) / Perioadă de tensiune, de tulburare, de încercări (adesea decisive) care se manifestă în societate (dexonline.ro)

Mai în detaliu, o criză reprezintă un eveniment sau o perioadă caracterizată de o situație instabilă și periculoasă, apărută brusc, care afectează un individ, un grup sau întreaga societate. Din punct de vedere psihologic conceptul de criză este adesea legat de conceptul de stres și, astfel, sugerează o experiență disconfortantă, dureroasă sau chiar traumatică. În general, criza reprezintă colapsul unui „sistem complex” (stare de sănătate, familie, economie, societate, demografie) în care sunt implicate multiple variabile, asupra cărora e dificil de a acționa unitar tocmai pentru a stopa sau limita situația de criză. Specialiștii afirmă că o criză conține patru caracteristici definitorii:

1. caracterul este neașteptat (surpriză)
2. efectul imediat creat este de incertitudine
3. reprezintă o amenințare la adresa anumitor obiective importante
4. necesită schimbare („criza este un proces de transformare în care o parte sau tot vechiul sistem nu mai poate fi menținut” – J. Venette)

Ce caută conceptul de criză în acest dicționar de fericire?! Tocmai cea mai importantă componentă a ei: chiar dacă sunt experiențe sau evenimente tulburătoare, nedorite, care ne scot din zona de confort și ne conduc la un anumit tip de pierdere (de natură financiară, relațională, de sănătate sau spirituală), crizele ne împing către o anumită schimbare. Psiholoaga Edith Eger (celebră specialistă în tratamentul tulburărilor de stres post-traumatic) ne amintește că ”Adeseori situația de criză este cea… care ne îmbunătățește, în fapt, ca ființe umane. Paradoxal, deși aceste incidente pot să distrugă oamenii, reprezintă de obicei experiențe de creștere. Ca rezultat al unor astfel de calamități, persoana realizează o reevaluare majoră a situației de viață și face schimbări într-o manieră care reflectă o înțelegere mai profundă a propriilor capacități, valori și obiective.” Impresionant discurs al unei supraviețuitoare a lagărelor naziste!!!

Ne confruntăm cu crize de tot felul în fiecare zi sub formă de provocări neașteptate, obstacole, contracarări și eșecuri (crize mari sau mici, fizice sau psihologice sau combinate, de scurtă durată sau continue, personale sau profesionale, individuale sau familiale, corporative, comunitare, guvernamentale sau sociale). Ca atare, cum putem privi o criză? Ca o cale de explorare. Ca un test al capacităților noastre psihologice, emoționale și de organizare. Într-un fel, crizele ne spun multe despre cine și cum suntem.

Cum să transformăm o criză în ceva ce ne poate ajuta?

• în primul rând, hai, să nu catastrofăm. Haideți să analizăm clar situația de criză și nu emoțiile determinate de aceasta. Cu siguranță, atunci când izbucnește un dezastru, s-ar putea să avem senzația de pierdere și anxietate; totuși, cel mai bun răspuns ar fi să ne menținem emoțiile cât mai stabile pentru a putea analiza faptele în sine.
• căutăm sprijin. Nu trebuie să ne ocupăm singuri de crize. Există mulți membri (familie, prieteni, colegi, grupuri de sprijin sau profesioniști) pe care îi putem accesa pentru a ne oferi cel puțin o perspectivă despre noi înșine și criza în care ne aflăm. Sau pentru a ne oferi sprijin direct și nemijlocit.
• începem să acționăm. Nu așteptăm ca o criză să se rezolve de la sine. Evaluăm ce ne este în control și apoi luăm decizii. A sta în neputință și a nu acționa ne va face să ne simțim mai rău. Vom accesa realitatea care privește situația efectiv de criză, dar și pe cea în care ne aflăm noi înșine. Ce schimbare trebuie să aibă loc? Ce modificări trebuie să aducem în noi? Unde putem să acceptăm sau cum să mai rezistăm. Care au fost vulnerabilitățile noastre și cum putem depăși punctele slabe din viața noastră (rutine personale, interacțiunile sociale, comportamentele profesionale,starea noastră de sănătate, etc).

În momentul în care putem privi o criză, dincolo de durerea sau disconfortul creat, și ca o potențială schimbare înspre mai bine, devenim mai încrezători în noi înșine și, de fapt, în fericirea pe care o putem construi.

În viața de zi cu zi, îmi caut și construiesc mereu ocazii de a fi bucuros, mulțumit, încântat, satisfăcut, împlinit….altfel spus: fericit. Și, pentru că îmi doresc ca fericirea să devină un standard pentru cât mai mulți dintre oameni, a luat nștere acest ”proiect” săptămânal de citit, analizat și, sper, chiar asumat…Dicționarul de fericire! Mă gândesc că pentru unii oameni acest dicționar poate fi o resursă inspirațională spre a căuta motive de a zâmbi. Adevărul, însă, e că nu am nici o siguranță privind această credință personală. Îmi asum această nesiguranță și continui ceea ce fac…

Siguranță – Lipsă de primejdie; sentiment de liniște și încredere pe care îl dă cuiva faptul de a se ști la adăpost de orice pericol; securitate / lipsă de îndoială, convingere neclintită, încredere nestrămutată; certitudine. (dexonline.ro)

Definiția ne ghidează foarte clar spre o anumită relație de cauzalitate între existența acestei stări ”de siguranță” și anumite sentimente de confort și bunădispoziție: distanțarea considerabilă de o situație, zonă, mediu sau persoană potențial primejdioasă ne determină o anumită relaxare și o abordare mai optimistă. De asemenea disponibilitatea de a accesa alte reurse pentru a ne construi obiectivele personale chiar și în momentul în care acestea sunt supuse unor factori perturbatori, ne întăresc convingerea de adaptabilitate și reușită. Ceea ce ne creează o stare de confort și plăcere. Și pentru că fiecare persoană își dorește o existență cât mai plăcută, iar confortul provine și din siguranța resimțită de fiecare dintre noi, conceptul de siguranță a captat o atribuție de deziderat: nevoia de siguranță.

Dintr-o perspectivă psihologică, nevoia de a fi în siguranță este evolutivă. În vremurile străvechi, când mediul de existență era semnificativ mai periculos și imprevizibil, sentimentul de nesiguranță față de potențiale amenințări sau pericole, îi determina pe oameni să plece în căutarea unui mediu mai sigur. Pe măsură ce societatea a progresat și s-a dezvoltat, nevoia de siguranță s-a extins la securitatea emoțională și securitatea financiară, precum și la structuri complexe, inclusiv stabilitatea socială, legea și ordinea, sănătatea și bunăstarea (siguranța împotriva accidentelor și vătămărilor).

Defalcată la elementele de bază, nevoia de siguranță este o nevoie de a experimenta controlul, predictibilitatea și ordinea. Acest lucru se extinde la multe aspecte ale „siguranței” – siguranță fizică, securitate financiară, emoțională, încrederea în viitor… Acesta este motivul pentru care atât de mulți dintre noi se luptă cu sentimentele de nesiguranță, anxietate și stres în momentele în care există o ordine și o previzibilitate reduse.

Cum putem contribui la susținerea acestei nevoi de siguranță?

• asigurându-ne pe cât posibil un mediu liniştit în care să ne simțim confortabil şi în siguranţă; sau cel puțin să ne construim astfel de relații cu anumite persoane care să ne ofere sprijin și susținere necondiționată: să învățăm a avea și a oferi încredere față de alte persoane
• evitând escaladarea conflictelor şi construindu-ne rețete de calm şi înţelegere a acelor situații accindentale care ne cuprind fără a le putea evita; e deosebit de important a încerca să ne ferim de situațiile prolematice, dar e la fel de important să le și abordăm în scopul rezolvării lor: stând doar feriți de probleme, avem tendința să exageram pericolul de dincolo de orice situație și să ne scădem capacitatea de a ne adapta
• consolindându-ne imaginea, încrederea și stima de sine și o viziune cât mai pozitivă, optimistă și constructivă privind existența și sensul nostru în viață

Închei această pagină subliniind faptul că nevoia de siguranță ar trebui completată cu o activă căutare, dar și oferire a siguranței celor din jurul nostru, fapt care se va răsfrânge pozitiv și asupra noastră. Pentru că într-o lume atât de haotică, siguranța este indispensabilă pentru menţinerea echilibrului!

În viața de zi cu zi, îmi caut și construiesc mereu ocazii de a fi bucuros, mulțumit, încântat, satisfăcut, împlinit….altfel spus: fericit. Și, pentru că îmi doresc ca fericirea să devină un standard pentru cât mai mulți dintre oameni, am demarat un ”proiect” săptămânal de citit, analizat și, sper, chiar asumat…Dicționarul de fericire! Astfel, prin scris, încerc să definesc anumite concepte atât de apropiate de noi, dar uneori prea puțin aplicate. Nu am un algoritm special în alegerea termenilor…mă bazez doar pe spontaneitate și preferințe personale.

Preferință – Întâietate acordată unui obiect, unei situații, unei ființe atunci când există posibilitatea de a alege dintre mai multe obiecte, situații sau ființe; înclinație față de o anumită alegere . (dexonline.ro)

Altfel spus, conceptul de preferința reprezintă un termen utilizat de obicei în legătură cu alegerea dintre alternative. O să putem spune despre cineva că preferă ”A” în detrimentul lui ”B” dacă acea persoană va alege pe ”A” în defavoarea lui ”B”, ideea de preferință fiind întotdeauna într-o relație directă cu comportamentul. Deseori acest concept este confundat cu cel ce definește dorințele. Diferența dintre cele două este că dorințele sunt îndreptate către un obiect, situație, ființă, etc în timp ce preferințele privesc o comparație între două sau mai multe alternative, dintre care una va fi preferată celorlalte. Simplificând cât mai mult aceste definiții, conceptul de preferință s-ar putea interpreta și ca o judecată evaluativă în sensul că, într-o anumită situație, ne place sau nu ne place un anumit obiect, ființă, context, mediu. Pentru că, în fapt, absolut tot ce ne înconjoară, tot ceea ce intră în contact cu noi, se va situaîntr-un panel de două etichete:”îmi place” / ”nu îmi place”. Și, pe baza acestei mari ecuații, indiferent dacă într-un mod conștient sau pur și simplu pulsional, vom încerca automat să evităm optiunile care nu ne plac și să multiplicăm experiențele catalogate ca plăcute.

Trăim într-o epocă de opțiuni fără precedent. Și asta poate face alegerea preferinței dificilă. Procesul de a-mi stabili o anumită preferință este destul de facil atunci când este vorba de a alege între niște opțiuni cu care am mai lucrat sau experimentat. Problema este mai complexă în momentul în care trebuie să îmi exprim o anumită preferință care se referă la o analiză evaluativă a unor elemente față de care nu am informații sau contexte personale. În plus procesul de stabilire a preferinței se îngreunează și din perspectiva faptul că o alegere reprezintă și sacrificiu. Alegerea a ceva, înseamnă renunțarea la altceva – ceva ce ne-am putea dori mâine sau săptămâna viitoare, sau dacă ne simțim într-un alt fel sau dacă ceva din actualul nostru capătă alte nuanțe. În astfel de cazuri, alegerea se va baza pe evaluarea opțiunii ,care poate maximiza interesele și va oferi cea mai mare predicție de utilitate sau beneficiu. Toate aceste caracteristici ne conduc la recunoașterea complexității procesului de stabilire a unei preferințe.

Se spune că niciodată gusturile nu se discută și atunci putem extrapola să specificăm că preferințele nu se judecă. Și nici nu pot constitui un factor obiectiv de etichetare a oamenilor. Da! preferințele spun multe despre oameni, dar e dificil de a intui tot procesul complex din spatele asumării unei preferințe.

Ne plac sau nu ne plac anumiți oamenii în funcție de anumite preferințe pe care și le manifestă în mod constant. E clar: acel proces evaluativ de preferință se declanșează automat și când e vorba de oamenii cu care intrăm în contact: ni se declanșează anumite sentimente și gânduri, care ne vor direcționa alegerea. Vom constata astfel că ne va plăcea să ne petrecem timpul cu oamenii care declanșează în noi gânduri, trăiri și sentimente pozitive. La fel cum ne va displăcea să ne petrecem timpul alături de cineva care ne disconfortează cu alegerile sale.

Un nou ingredient al fericirii noastre personale?! Da: asumarea preferințelor personale și a faptului că acestea nu trebuie să coincidă în totalitate cu a multor alți oameni. Iar preferințele ne pot ghida să ne construim un mediu social în care să ne simțim validați și dornici de a fi. Nu trebuie să judecăm preferințele altora, ci doar să ne ghidăm de ele. Personal, prefer să nu conteze numărul persoanelor cu care am gusturi comune, ci mai degrabă să fiu validat prin preferințele unora!

În viața de zi cu zi, îmi caut și construiesc mereu ocazii de a fi bucuros, mulțumit, încântat, satisfăcut, împlinit….altfel spus: fericit. Și, pentru că îmi doresc ca fericirea să devină un standard pentru cât mai mulți dintre oameni, am demarat un ”proiect” săptămânal de citit, analizat și, sper, chiar asumat…Dicționarul de fericire! Chiar dacă motivația acestui proiect mi se părea destul de clară, totuși am mai fost întrebat ”concret, de ce te interesează atât de mult fericirea altora?” Și, brusc, psihologul și psihoterapeutul din mine au identificat obligativitatea unei noi pagini în acest dicționar…

Altruism – Atitudine morală sau dispoziție sufletească a unei persoane care acționează dezinteresat în favoarea altora; doctrină morală care preconizează o asemenea atitudine. (dexonline.ro)

Conceptul propriu-zis de altruism (chiar dacă nu în acest format) are o lungă istorie în gândirea filosofică și etică-religioasă, fiind o virtute tradițională în multe culturi și un aspect de bază al diverselor tradiții religioase care se manifesta prin principiul sau practica de preocupare pentru bunăstarea altora.

Termenul altruism mai este folosit la a defini o anumită doctrină care impune ca obligație morală ajutorarea altora. Această abordare este, din punctul meu de vedere forțată, conceptul de altruism neavând nici o legătură cu ideea de datorie: altruismul constă în a sacrifica ceva pentru altcineva (timp, energie, spațiu sau bunuri), fără nici o așteptare de vreo compensație sau beneficiu, în timp ce datoria se definește pe o anumită obligație față de o anumită entitate (zeu, lider, guvern).

Conceptele de altruism, empatie și compasiune sunt confundate foarte des în limbajul cotidian uzual. Dar pentru a evidenția mai clar valoarea altruismului ar trebui să înțelegem mai bine mecanismele psihice din spatele fiecăruia:

• empatia – reprezintă capacitatea afectivă de a intra în rezonanță emoțională cu trăirile altei persoane; dacă este cineva vesel/supărat trăiesc și eu o formă de veselie/îndurerare
• compasiunea este acea emoție simțită de cineva ca răspuns la suferința altuia și se bazează pe un proces propriu de judecată pe structura unei valori morale (corectitudine, dreptate, adevăr) și reprezintă dorința ca toate ființele să nu aibă parte de suferință
• altruismul este intenția și actul în sine de a face ceva pozitiv în beneficiul cuiva (și nu doar cand este vorba de suferință!!)

Deși empatia și compasiunea par a fi determinanți vitali ai altruismului, influența lor este indirectă. O mamă nu își îngrijește în mod obișnuit bebelușul deoarece empatizează cu el o anumită frică a lui sau compătimește suferința apariției colicilor acestuia. Și nici nu se simte obligată să facă acest lucru. Acea mamă îl îngrijește în suprema sa dorință de a-i fi bine și a se dezvolta bebelușul în maximul capacităților sale. Da! Iubirea poate fi considerată forma ideală a altruismului. Oamenii tind să se bazeze pe simpatie sau compasiune, pentru a genera grijă sau emoție vibrantă, doar atunci când dragostea nu este totală. Când dragostea este prezentă necondiționat, astfel de alternative pur și simplu nu sunt necesare…

Pe de altă parte există specialiști care pun sub semnul întrebării motivația din spatele acțiunilor altruiste. ”Sunt acești oameni lipsiți de orice interes de sine?”. Conform acestui model, scopul sau motivația din spatele fiecărui act altruist este beneficiul de sine: ne comportăm în așa fel încât să ne simțim bine cu noi înșine, să primim recompense materiale sau simbolice sau pur și simplu să evităm rușinea față de acțiunile sau inacțiunea noastră (ajutăm un prieten pentru că nu vrem să pierdem apropierea pe care o împărtășim cu el, oferim cuiva un serviciu deoarece la un moment dat s-ar putea să avem nevoie de ajutorul lui, chiar și un act eroic de salvare a vieții cuiva poate fi văzut ca o încercare de a scăpa de o vinovăție sau de a fi văzut într-o lumină pozitivă). Personal, refuz să cred aceste teorii egoiste și lipsite de umanitate, pentru că ar colora mult prea sumbru viziunea de noi… Și cercetări recente susțin ideea altruismului pur, constatând că oamenii se simt mai fericiți atunci când se angajează într-un comportament motivat exclusiv de bunăstarea altora (https://psycnet.apa.org/record/2015-24225-001).

Vreau să închei această pagină cu o perspectivă oferită de Mathieu Ricard (doctor în genetică moleculară, călugăr budist): ”altruismul nostru nu se epuizează odată cu numărul celor care îl primesc…dacă zece oameni stau la soare și se încălzesc și mai vin încă o sută, soarele nu trebuie sa strălucească de zece ori mai puternic…”. Tot din punctul acestuia de vedere am extras o superbă definiție a altruismului…”banalitatea binelui”…

Pentru că, în viața de zi cu zi, îmi caut și construiesc mereu ocazii de a fi bucuros, mulțumit, încântat, satisfăcut, împlinit….altfel spus: fericit, și pentru că îmi doresc ca fericirea să devină un standard și nu doar un deziderat, am demarat un ”proiect” săptămânal de citit, analizat și, sper, chiar asumat…Dicționarul de fericire! Bineînțeles că nici măcar psihologul sau psihoterapeutul din mine nu îmi garantează că voi putea să fiu permanent fericit, dar acest fapt nu mă oprește din construit situații declanșatoare de fericire. Încerc să îmi conturez Eul meu fericit. Fără stres… sau cu foarte puțin stres…ok?

Stres – Factor (sau ansamblu de factori) de mediu care provoacă organismului uman o reacție; ansamblul reacțiilor fiziologice prin care organismul uman răspunde unui agent stresant, încercând să se apere și să-și mențină echilibrul de bază (dexonline.ro)

Termenul de stres provine din studiile și lucrările celebrului biochimist canadian Hans Hugo Bruno Selye care subliniază legătura directă dintre ansamblul reacțiilor organismului uman față de acțiunea externă a unor agenți cauzali (fizici, chimici, biologici și psihici). Stresul poate fi definit ca răspunsul corpului nostru la orice lucru/eveniment/situație care este percepută de noi ca fiind dificilă, dureroasă sau de o importanță mărită pentru noi. Este important de subliniat faptul că un anumit grad de stres este experimentat de către toate sistemele vii, fiind mijlocul prin care se răspunde provocărilor mediului. Astfel, orice tip de stres apare pe fondul adaptării permanente a organismului la mediu. Adaptarea presupune păstrarea integrității organismului care este în permanență influențat de agenți stresori de toate tipurile. Această adaptare presupune realizarea unui echilibru dinamic între organismul viu și mediul său.

Pentru oameni, stresul declanșează (prin intermediul sistemului nervos) o serie de reacții fiziologice complexe, cum ar fi creșterea ritmului de respirație, tensiunea arterială mai mare, schimbarea ritmului cardiac, redirecționarea fluxului sanguin, creșterea concentrației de zahăr din sânge sau accelerarea proceselor de metabolism. În plus, atunci cand este supus unor provocări externe, organismul secretă așa-numiții „hormoni de stres” (cortizol, adrenalină, epinefrina, noradrenalina). Toate aceste modificări sunt declanșate instinctiv și instantaneu tocmai pentru ca organismul nostru să identifice cât mai rapid o soluție de a depăși situația stresantă. Problemele apar atunci când acest tip de reacții se manifestă și în afara situațiilor de stres sau când substanțele hormonale persistă mai mult timp în sânge. Poate crește substanțial riscul apariției bolilor somatice sau psihice prin apariția unor leziuni ale vaselor de sânge, afecțiuni ale rinichilor, îmbătrânirea celulara accelerată, scăderea rapidă a imunității.

Astfel apare o întrebare cu care sunt abordat destul de des în cabinetul meu de psihoterapie: stresul e bun sau rău? Și aici eu folosesc un răspuns oferit de Andy Szekely (speaker profesionist pe tematici de dezvoltare personală): Stresul nu e nici bun nici rău. El există! Totuși, încerc să explic ceva mai în detaliu. Modul în care reacționăm la stres face o mare diferență pentru bunăstarea / fericirea noastră generală.

Diferența dintre stresul „bun” (eustres) și stresul „rău” (distres) este data de percepția pe care o avem asupra agenților stresori. Daca aceștia ne motivează și ne energizează, vom interpreta stresul respectiv ca pozitiv (o provocare sănatoasă) si vom putea fi mai productivi și energici în depășirea anumitor probleme. În plus, un răspuns optim la stres este unul care apare rapid, este proporțional cu amenințarea / dificultatea și se oprește la scurt timp după ce provocarea a fost îndeplinită.

Dacă nu ne putem adapta la agenții stresori și interacționăm agresiv cu cei din jur, ne refugiem în activități solitare sau devenim pasivi, înseamna că percepem cauza stresului ca pe o amenințare. Totodată, când reacțiile fiziologice sau psihologice declanșate de situația stresoare sunt de lungă durată și intense, răspunsul la stres este disfuncțional și inadaptativ.
Și mai vreau să subliniez un aspect: stresul are o importantă componentă subiectivă, în sensul că ceea ce este provocator, facil sau chiar relaxant pentru o persoană, pentru o alta poate deveni amenințător sau chiar imposibil de realizat.

În funcție de aceste caracteristici, bineînțeles că există atât răspunsuri sănătoase, cât și nesănătoase la stres. Răspunsurile nesănătoase pot include apelarea la alcool, droguri sau jocuri de noroc, autoizolare, autoculpabilizare sau probleme legate de stima de sine. Strategiile sănătoase de depășire a stresului includ meditația, exercițiile fizice, folosirea unui jurnal, metodele de coping (a copia anumite comportamente idenficate la persoane resursă) sau încercarea de a renunța la ceea ce nu este în controlul personal. În plus planificarea timpului, reflectarea asupra valorilor și punctelor noastre forte, reformularea gândurilor negative despre o anumită situație, solicitarea de feedbackuri pentru o imagine completă, creșterea încrederii în sine (dar și în anumite persoane) reprezintă alte metode uzuale de a transforma stresul negativ într-un stres optim.

În urmă cu ceva timp, am demarat un ”proiect” săptămânal de citit, analizat și, sper, chiar asumat…Dicționarul de fericire! Pentru că, în viața de zi cu zi, îmi caut și construiesc mereu ocazii de a fi bucuros, mulțumit, încântat, satisfăcut, împlinit….altfel spus: fericit. Poate unii dintre voi ați observat cum majoritatea rândurilor scrise în acest ”dicționar” (ca psiholog și psihoterapeut, îmi doresc pentru toți oamenii ca fericirea să devină un standard și nu doar un deziderat), sunt însoțite de imagini din natură… de ce oare? Hai să vă explic…

Natura – Lumea materială; univers, fire; totalitatea ființelor și a lucrurilor din Univers; lumea fizică înconjurătoare, cuprinzând vegetația, formele de relief, clima. (dexonline.ro)

Natura, în sensul cel mai larg al conceptului, cuprinde întreaga lume materială, fizică a întregului Univers, dar se referă și la fenomenele lumii fizice și, de asemenea, la viață în general. În plus, studiul naturii reprezintă o mare parte, dacă nu, chiar singura parte a științei. Cuvântul „natură” este derivat din cuvântul latin natura, care înseamnă „calități esențiale, dispoziție înnăscută” și, în cele mai vechi timpuri însemna literalmente „naștere”. Dacă inițial toată activitatea umană era asumată ca o componentă importantă a ideii de natură, odată cu emanciparea exploratorie și tehnologică a omului, umanitatea a început să fie văzută ca o categorie separată de fenomenele naturale iar natura a devenit o parte a realității lipsită de intervenția intenționată a omului…

Dacă inițial natura a jucat pentru om, un eminament rol de protecție și eliberare de resurse de viață, actualmente natura suferă prin degradarea la care este supusă de om, ca și când acesta a uitat de imensa relație de reciprocitate. În fapt, oricâtă agricultură am efectua și orice clădiri neocompozite ne-am crea (nemaidepinzând de vegetația crescută spontan pentru a ne hrăni sau de materialele pure culese din natură pentru nevoile noastre), ar trebui să nu uităm faptul că nimic nu este mai natural pentru om decât chiar însăși Natura! Și acest lucru se regăsește și din perspectiva psihologică.

Legătura dintre expunerea la natură și bunăstare este puternică. Într-un studiu realizat cu ajutorul a circa 20.000 de oameni, o echipă condusă de psihologul Mathew White de la Centrul European pentru Mediu și Sănătate Umană de la Universitatea din Exeter, a constatat că oamenii care petreceau două ore pe săptămână în spații verzi – parcuri locale sau alte medii naturale, au raportat o stare mai bună de sănătate și bunăstare psihologică față de cei care nu fac acest lucru.

Un alt studiu realizat de David Pearson (psiholog) și Tony Craig (expert în științele geografiei) a concluzionat că beneficiile cognitive ale naturii se datorează „mediilor de restaurare”, care oferă experiența evadării din cerințele zilnice și o percepție a vastității.

Glenn Geher, profesor de psihologie la Universitatea de Stat din New York a propus unor subiecți (duși la cea mai înaltă plantație de foioase din America de Nord) să se uite în sus la câteva exemplare de eucalipt (care depășeau 70 de metri) pentru un minut. Grupul de control a cercetării a privit o clădire simplă dar la fel de înaltă pentru aceeași perioadă de timp. Privitorii copacilor au acționat ulterior mai generos într-un test de laborator (față de cei care au privit clădirea) și au raportat că s-au simțit uimiți și erau mai fericiți.

Toate aceste studii (și foarte multe altele) indică un mare adevăr: natura nu este doar o resursă materială, ci este o binefacere pentru sănătatea fizică și psihică. Astfel, Natura este un antidot pentru stres, reduce tensiunea arterială și nivelul hormonilor de stres, reduce excitația sistemului nervos, îmbunătățește funcția sistemului imunitar, crește stima de sine, reduce anxietatea, și îmbunătățește starea de spirit. Tulburările cu deficit de atenție și agresivitatea scad în mediile naturale, iar sentimentele de izolare sunt înlocuite de sentimentul de apartenență.

Din punctul meu de vedere, toate aceste cercetări sunt doar urmarea unei nevoi spontane a oamenilor: de mii de ani, oamenii s-au orientat către Natură pentru ameliorarea anumitor afecțiuni: fie că era vorba de anumite tulburări fiziologice sau de anumite dispoziții psihice. Personal consum Natura prin plimbări, drumeții, escapade sau simple pauze de respiro. Și așa creez situații care îmi oferă bucuria trăirii de intense emoții precum uimire, entuziasm, încântare, mirare, surprindere, uluire, recunoaștere, regăsire, împlinire, filiație. Da! Mă simt uneori chiar parte din planurile Naturii. Tocmai de aceea m-am bucurat în momentul în care am descoperit definirea conceptului de ”conectivitate la natură”, care include trăsături cognitive, afective și experiențiale (reflectate prin atitudini și comportamente clare) de conștientizare susținută a relației dintre sine și restul naturii. Pe de altă parte, a apărut, de curând, și termenul de tulburare de deficit de natură. Acesta a fost folosit pentru a descrie lipsa de conexiune pe care o simt copiii cu privire la lumea naturală, care se dezvoltă ulterior ca o problemă de conștiință față de problematica mediu versus om. Dureros…

Nu vreau să închei fără a vă povesti puțin și despre o tradiție niponă: shinrin-yoku. Acest cuvânt a început să fie folosit în anii 80, atunci când directorul Agenției Japoneze a Pădurilor a sugerat că „scufundările“ în natură aduc beneficii foarte mari sănătății celor care o practică în mod regulat (shinrin – păduri și yoku- a se îmbăia).De atunci a început să se folosească acest neologism și să apară chiar o nouă specializare terapeutică: terapeutul forestier. O astfel de terapeută, Nagisa Ono, își invită clienții să-și angajeze toate simțurile pe măsură ce prind splendoarea pădurilor : „cel mai important lucru este să te relaxezi în pădure…în timp ce simțurile noastre sunt absorbite de mirosul, vederea, auzul, gustul, atingerea naturii, o cascadă de beneficii pentru sănătate se inundă prin mințile și corpurile noastre…”. Pentru că în fapt pădurea se uită la noi și nu invers. Iar sfatul cel mai prețios al lui Ono este: „Încearcă să nu câștigi din pădure, ci să observi schimbările din tine…. Aceste schimbări ar putea fi doar un semn că magia te-a găsit.”