Noi, ca ființe umane, suntem eminamente creaturi sociale care încă de la naștere ne dezvoltăm personalitatea prin multiple conexiuni umane. Pe de altă parte, pe măsură ce creștem, identificăm faptul că putem fi înconjurați de oameni, dar în interior rămânem doar noi. Oscilând între aceste nevoi ne definim un standard personal a nevoii de interacțiune umană, de social. Iar acest standard ajuns la un echilibru optim constituie un deosebit de important factor de bine și confort psihic.
În vremurile de astăzi, distanțarea socială, izolarea sau chiar autoizolarea reprezintă strategii eficiente pentru aplatizarea curbei infecțiilor cu noul coronavirus. Dar toate aceste recomandări pot avea consecințe psihologice nefaste de tip depresie sau anxietate. Astfel, printr-o izolare impusă de o anumite condiționare socială/medicală, oamenii reduc numărul de contacte sociale cu persoane importante pentru ei, fapt care îi predispune la a-și asuma statutul de singur. Sau solitar.
Limba română (mai ales în forma sa uzuală) nu face o distincție foarte clară între conceptele ”singurătate” și ”solitudine”. Dex-ul specifică: singurătate = subst.fem. Faptul de a fi singur (singur = care nu este însoțit de nimeni, fără niciun tovarăș, fără altcineva); solitudine = subst. fem. (despre ființe; adesea substantivat) Care trăiește sau căruia îi place să trăiască singur, izolat, departe de societate.
Din punctul meu de vedere, există o mare diferență între aceste concepte: singurătatea reprezintă o stare negativă trăită de o persoană care simte că este izolată de alte persoane. Lipsește socialul indiferent de propria voință, și, uneori, chiar indiferent de proximitatea socială a acelei persoane. Este posibil să fii înconjurat de oameni și totuși să te simți în continuare singur. Iar solitudinea reprezintă o alegere personală. Alegerea de a fi singur. În fapt o stare pozitivă și constructivă de angajament cu sine. Celebrul filosof chinez Lao Tzu sublinia că solitudinea nu înseamnă să eviți să fii alături de alte persoane, ci este vorba de a fi cu tine însuți. Pentru tine și cei din jurul tău.
Ca atare, propun un exercițiu de schimbare de paradigmă: rămânând acasă printr-o izolare fizică, să luptăm să nu atingem și izolarea socială (interacțiunea cu ceilalți). Asta înseamnă să încercăm să ne adaptăm modul în care ne conectăm cu oamenii și să găsim noi modalități de a rămâne în relație cu ei. Prin apeluri video, Whatsapp sau doar prin apeluri telefonice obișnuite sau mesaje. Iar în momentul în care nu avem pe nimeni drag lângă noi, fizic, sau comunicarea la distanță cu astfel de persoane nu ne satisface toate nevoile, să ne asumăm statutul de solitari! Pentru o anumită perioadă de timp, luptăm solitari cu efectele acestui virus. Nu singuri, pentru că mai sunt mulți ca noi, ci solitari! E alegerea noastră pentru binele celor dragi din jurul nostru. Schimbarea percepției de ”singur” în ”solitar” ne va arăta faptul că suntem mai mult decât suma reacțiilor noastre la alte persoane. Asumarea solitudinii înseamnă o deconectare de la cerințele personale față de lumea din jurul nostru, pentru a ne concentra asupra acelor lucruri pe care noi le putem realiza pentru noi sau cei din jurul nostru.
