Blog

Ne aflăm într-o etapă de timp extrem de dinamică din punct de vedere civic: demararea campaniilor electorale. Iar în acest context de discuții, analize, dezbateri sau simple oferire de opinii, am întâlnit foarte des conceptul de ”tradiție”. Iar dacă în unele aspecte acest concept era privit pozitiv, în altele era adnotat ca retrograd sau chiar dăunător. Așadar, ce reprezintă ”tradiția” și în ce măsură poate avea o valoare unitară?!

Conceptul ”tradiție” reprezintă un set de practici, obiceiuri, valori și/sau cunoștințe ale unei comunități sau culturi, care se transmit din generație în generație. Acest set de practici pot include sărbători, ritualuri, diverse meșteșuguri, specificități de gândire și comportament, structuri valorice sau abordări spirituale. Tradițiile sunt deosebit de importante pentru identitatea unei comunități sau grupuri de oameni, oferind un sentiment de continuitate și apartenență.

A fi tradițional reprezintă asumarea de către cineva a unui astfel de set de practici și valori, iar acest fel de a fi poate avea atât avantaje, cât și dezavantaje. Astfel, avantajele unei persoane tradiționale se pot concretiza în:

1. Stabilitate și continuitate: tradițiile oferă un cadru stabil și familiar pentru viața cotidiană, contribuind la un sentiment de siguranță și continuitate.
2. Coeziune socială: respectarea tradițiilor poate întări legăturile sociale între membrii unei comunități sau grupuri, contribuind la coeziunea și solidaritatea acestora.
3. Dinamica de transmitere a valorilor și identității culturale: tradițiile (adesea purtătoare de valori culturale), ajută prin transmiterea acestora de la o generație la alta, la menținerea identității culturale a unei comunități.

Pe de altă parte, dezavantaje tradiționalului ar putea fi:

1. Rigiditate și rezistență la schimbare: prea multa înrădăcinare în tradiții poate împiedica inovația și adaptarea la schimbările sociale și tehnologice, limitând potențialul de dezvoltare și progres.
2. Conservatorism excesiv: unele tradiții pot perpetua inegalități sau discriminare bazate pe gen, etnie sau alte criterii, ducând la perpetuarea nedreptății sociale și a prejudecăților.
3. Limitarea individualității: respectarea strictă a tradițiilor poate submina libertatea individuală și capacitatea de exprimare a identității sau preferințelor personale.

Ca atare, a fi tradițional, nu poate fi definit clar ca un atribut pozitiv, dar nici ca defect, acestea valori fiind adnotate de contextul specific al unei anumite situații în care sunt / pot fi aplicate și respectate acele valori tradiționale. În nici o comunitate sau cultură nu poate fi utilă sau funcțională o abordare extrem de strictă a fenomenului ”tradiție”.

”Adrian, știu de termenul acesta ”zona de confort”, dar, uneori, am probleme în a-mi găsi acest loc.” (mersi Laura!).

Înainte de a identifica acei factori care ne structurează zona de confort, vreau să încerc să definesc acest complex concept. Zona de confort descrie o stare / dimensiune mentală în care o persoană se simte în siguranță, confortabilă și relaxată. În această zonă, oamenii simt că dețin controlul situației, fapt care le oferă o senzație de siguranță și confort. Zona de confort este extrem de specifică și personală pentru fiecare dintre noi, putând fi determinată de activități, comportamente, cadre sociale, rutine sau relații care sunt familiare și predictibile pentru acea persoană.

Revenind la situația în care, uneori, simțim că nu putem / știm cum să ne asumăm sau cum să ne identificăm acest spațiu de confort, trebuie să subliniem faptul că fiecare om își definește zona de confort pe baza unei combinații unice de factori personali, emoționali și circumstanțiali. Analizând în general, putem totuși să enumerăm câteva criterii care pot influența definirea zonei de confort:

1. Obișnuința: Oamenii se simt în siguranță și confortabil în situațiile și activitățile cu care sunt familiari. Lucrurile pe care le fac în mod repetat devin parte din zona lor de confort.
2. Abilitățile și cunoștințele deținute: Oamenii tind să se simtă în confort atunci când folosesc abilitățile și cunoștințele pe care le au deja. Testarea unor lucruri noi sau a unor provocări poate să ne îndepărteze temporar din zona de confort chiar dacă presupune dobândirea de abilități sau cunoștințe noi.
3. Rutina și predictibilitatea: Oamenii se adaptează ușor la rutină și la lucrurile care sunt predictibile în viața lor. Schimbările neprevăzute sau imprevizibile pot provoca anxietate și pot ieși din zona de confort.
4. Experiențele anterioare: Experiențele anterioare pot influența modul în care oamenii își definesc zona de confort. Starea de bine emoțională este importantă pentru definirea zonei de confort.
5. Obiceiurile și preferințele personale: Preferințele individuale și obiceiurile personale pot influența ceea ce o persoană consideră confortabil sau inconfortabil. Ceea ce funcționează pentru o persoană poate să nu funcționeze pentru alta.

Chiar dacă zona de confort oferă acea senzație plăcută de siguranță și ”bine”, rămânerea prelungită în această zonă poate împiedica creșterea și dezvoltarea personală. De multe ori, progresul și realizările personale apar atunci când ieșim din această zonă și ne confruntăm cu noi provocări sau experiențe. Ideea de a ieși din zona de confort implică să facem lucruri noi, să ne asumăm riscuri și să ne dezvoltăm abilitățile și cunoștințele în mod continuu. Acest lucru poate fi înfricoșător sau inconfortabil la început, dar conduce la creștere personală, învățare și satisfacție pe termen lung.

În acest weekend am avut plăcerea de a vizita în Cluj-Napoca un muzeu deosebit, pentru care cuvintele de descriere pur și simplu nu pot acoperi nici pe departe realitatea. Muzeul în cauză este construit pe stilul Steampunk. Steampunk reprezintă un subgen de artă și cultură al science fiction-ului care se inspiră din estetica și tehnologia industrială a secolului al XIX-lea, speculând perspectiva ”cum ar fi arătat viitorul dacă tehnologia aburului ar fi rămas principalul motor al progresului”. Stilul Steampunk a început inițial în literatură, cu opere precum cele ale lui Jules Verne și H.G. Wells, iar apoi s-a extins în filme, jocuri video, modă și artă. În esență, Steampunkul este o combinație fascinantă între trecut și viitor, între știință și ficțiune, o combinație total nonconformistă.

Sub spectrul încântării experiențelor din acest muzeu, astăzi vreau să detaliez acest concept ”nonconrformism” din perspectiva psihologiei.

Dex-ul subliniază că o persoană nonconformistă este una care nu acceptă uzanțelele, moravurile, mentalitatea, opiniile curente, având anumite convingeri proprii. Ca atare, nonconformiștii refuză să se conformeze sau să se supună presiunilor sociale de a se încadra în anumite tipare comune. Astfel, nonconformismul poate fi perceput ca o amenințare la adresa stabilității și coeziunii sociale de către cei care nu susțin normele și convențiile existente. Pe de altă parte, nonconformismul poate fi văzut și ca o forță pozitivă în societate, deoarece poate contribui la inovare, progres și schimbare.

De regulă persoanele nonconformiste prezintă câteva dintre aceste aspecte comportamentale:

1. Independență printr-o gândire proprie, neafectată de presiunile sau influențele sociale.
2. Spirit de autenticitate prin construirea unei identități în conformitate cu valorile și interesele personale, chiar dacă acestea sunt diferite de cele ale majorității.
3. Atitudine critică față de normele sociale sau convențiile acceptate, dar și prin încercarea de a schimba și îmbunătăți aceste norme.
4. Creativitate și inovație printr-o libertate de a gândi și de a acționa, care fructifică și combină multiple informații din diverse domenii, dezvoltând forme și structuri unice

Nonconformismul poate fi considerat atât o trăsătură individuală, cât și o atitudine sau un comportament de grup manifestat în diferite contexte sociale și culturale. O componentă esențială a comportamentului nonconformist adecvat este conștiința de sine și responsabilitatea socială. Astfel se poate ușor glisa de la un comportament contraproductiv pentru comunitate, la un comportament care aduce beneficii sociale.

În sfârșit primăvara ne oferă tot mai multă căldură, lumină și verde. Ne place tot mai mult să ieșim din apartamentele sau birourile noastre în plimbări, drumeții, escapade pe străzile orașului, alei de parc sau poteci de pădure. Poate tocmai de aceea am primit și această întrebare exact acum: ”Adi, e adevărat că mișcarea poate avea efecte similare medicamentelor antidepresive?” (Mersi Mihai de întrebare!)

Da, este perfect adevărat. Studiile de specialitate arată că exercițiile fizice regulate pot avea efecte similare cu cele ale medicamentelor antidepresive în tratarea depresiei ușoare sau chiar la depresia moderată. Cum de se poate întâmpla acest lucru? Exercițiile fizice cresc nivelurile de neurotransmițători precum serotonină și dopamină în creier, care sunt implicate în reglarea stării de spirit. În același timp, exercițiile fizice reduc concentrația de cortizol, care mai este cunoscut și ca hormonul stresului, îmbunătățind substanțial calitatea somnului.

Mulți oameni care suferă de depresie au raportat îmbunătățiri ale stării de spirit și ale nivelului de energie după ce au început să facă exerciții regulate. Poate, într-adevăr exercițiile fizice nu sunt întotdeauna suficiente unilateral pentru tratarea unei depresii, dar pot fi o componentă importantă în gestionarea simptomelor și în menținerea unei stări de bine emoțională.

Chiar și la un nivel minimal, un exercițiu fizic, va crea un mediu și context nou care poate deturna gândurile intruzive și starea de anxietate și disconfort specifice episoadelor depresive.

Nu pot ajunge, că am pierdut autobuzul… / Ai grijă că ești murdar pe obraz… / Te-a sunat șefu’…te chemă de urgență / Am găsit o mie de lei în curtea ta… Ha! Ha! Păcăleală de 1 aprilie!

”Adi, de ce data de 1 aprilie este considerată ziua glumelor și farselor? E doar în România acest obicei?” (mersi Patrick…o să încerc să răspund cât mai serios!)

Ziua de 1 aprilie este considerată ziua pacalelilor în multe culturi și țări iar originea acestei sărbători nu este exact cunoscută.

Cea mai plauzibilă explicație pentru ceea ce noi ”sărbătorim” în 1 aprilie, ține de faptul că această dată marca pentru multe culturi reperul major al schimbării de sezon, fapt sărbătorit cu mult fast și bucurie, ca un fel de nou an. Odată cu adoptarea calendarului gregorian în secolul al XVI-lea Anul Nou a început a fi sărbătorit în prima zi a lunii ianuarie. Iar pentru că acest lucru s-a întâmplat treptat și în diverse etape, a existat o perioadă în care unii oameni continuau să sărbătorească Anul Nou în aprilie, în timp ce alții îl sărbătoreau în ianuarie. Această diferență, cel mai probabil, a creat o anumită confuzie și a putut duce la glume și farse față de cei care sărbătoreau același fapt în diferite momente.

Chiar dacă nu se cunoaște exact originea acestei manifestări, ziua de 1 aprilie a devenit cunoscută drept ocazia perfectă pentru a juca farse și a face glume prietenilor și cunoscuților. Cu atât mai mult cu cât acest mod comportamental este adesea distractive și poate oferi momente de amuzament atât pentru cei care le fac, cât și pentru cei care le primesc. În plus neuro-cercetătorii au stabilit că farsele și glumele pot servi ca un mijloc de consolidare a relațiilor sociale sau pot oferi o modalitate sănătoasă de a elibera tensiunea și stresul acumulat în viața de zi cu zi.

”Adi, am citit un articol despre umor și faptul că este o specificitate a unei dezvoltări cognitive superioare, dar dacă această relație e adevărată cum explicăm umorul la copii? Care este părerea ta?” Mulțumesc Bogdan (student an I la psiho). Foarte interesantă întrebarea…

Da, umorul este considerat o caracteristică a dezvoltării cognitive superioare (sunt câteva studii care relevă că și unele specii de maimuțe au un anumit spirit de umor!). Studiile desfășurate pe populații umane relevă că umorul se bazează pe carcateristici precum:

– capacitatea de abstracție: multe forme de umor implică abilitatea de a face conexiuni între idei sau situații aparent disparate.

– perspectiva și înțelegerea socială: unele glume și situații comice se bazează pe înțelegerea subtilităților relațiilor sociale și/sau a normelor culturale.

– rezolvarea cu creativitate a problemelor: unele forme de umor implică rezolvarea rapidă a problemelor sau găsirea de soluții ingenioase pentru situații absurde sau neașteptate.

– gestionarea stresului: Umorul este folosit și ca un mod (chiar și involuntar) de a gestiona stresul; capacitatea de a găsi aspecte amuzante în situații dificile este un semn al rezilienței noastre emoționale.

Pe de altă parte zona umorului la copii, mai ales la cei mici care nu au dezvoltat încă o capacitate cognitivă superioară, se referă cu predilecție la bucuria pe care o trăiesc în anumite situații sau contexte. Astfel copii își pot consitui primi pași în structurarea ulterioară a simțului umoristic prin:

– reacții la anumiți stimuli fizici: copiii pot râde și se pot amuza în special de stimuli fizici, gesturi sau expresii faciale exagerate sau sunete amuzante

– răspunsuri la interacțiune socială: copiii își pot dezvolta simțul umorului prin observarea și imitarea reacțiilor celor din jur; dacă văd adulții sau alți copii râzând într-o anumită situație, ei pot începe și ei să râdă, chiar dacă nu înțeleg complet de ce situația este amuzantă.