A fost odată un mare concert de rock. Care nu a fost chiar tot rock. Ba chiar mai mult, spun unii, ar fi conținut și urme de ceva intangibil cu rock-ul. Iar unii spectatori au fluierat și huiduit acel moment. Și de aici începe de fapt povestea: că a fost rasism și discriminare (spre acel interpret), că ar fi fost nesimțiți toți cei care nu au respectat gustul și dorința de toleranță a organizatorilor și a cântărețului rock, care a invitat interpretul de non-rock, că cine a fluierat e ne-educat sau lipsit de principii de îngăduință față de alți semeni mai puțin norocoși, că așa-i românul setat în a se face de propria ocară în fața unor personalități sau modele de viață din afară, că bine că ne educă străinii în ceea ce privește rasismul și corectitudinea traiului împreună…
Din afară, ca simplu observator, mi se pare că aceste scenarii au conținut enorm de multe generalizări și lacune de analiză și gândire critică…
Oare e rasism când la restaurant îi spun ospătarului sau bucătarului (de altă nație cu mine) că nu îmi place un anumit fel de mâncare făcut de el? Și dacă o să continue să mi-o ofere o să ridic oare tonul? O să îmi resimt reacțiile emoționale ca fiind îndreptățite dacă și alți clienți spun același lucru?
Oare e lipsă de educație huiduitul pe un stadion (!) a unui fotbalist care, poate e chiar din echipa mea preferată, dar prestează altfel decât m-am așteptat / m-a obișnuit?
Oare nu mai e voie să se manifeste nemulțumirea în fața unui politician în momentul în care constatăm că există inadvertențe serioase între ce a promis că face și realitatea a ceea ce face (el sau echipa lui)?
Oare putem aprecia calitatea unui act artistic după reacția unui public care nu înțelege acel act artistic? Sau care refuză să consume acel act artisitic?
Oare dacă cineva și-ar fi pus astfel de întrebări nu ar fi putut să preîntimpine sau să limiteze anumite manifestări emoționale disonante cu ce se dorea a fi acel spectacol?
Oare putem generaliza așa ușor anumite caracteristici unui grup social (unui popor?!)
