În ultima vreme, în cadrul cabinetului, câțiva dintre oamenii dornici de a se cunoaște și / sau înțelege (co-terapeuții mei dragi) mi-au adresat destul de frecvent dileme existențiale înveșmântate în întrebări despre partenerul de relație ”de ce nu mă mai iubește ca înainte?”, sau ascunse în retorici dureroase ”oare cât de mult mai iubesc”…. sau și mai chinuitoarea auto-reflexie ”e oare normal să mă gândesc la astfel de lucruri?”
Dificil…extrem de dificil…cu atât mai mult cu cât sentimentul de a ne simți iubiți reprezintă o stare extraordinară, pe care cu toţii vrem să-l trăim cât mai intens și îndelungat timp. Bineînțeles că acest imens sentiment se bazează și pe reciprocitate. El se realizează, deci atunci când se regăsesc într-o trăire reciprocă deplină două persoane. Astfel în momentul în care simt că ceva din domeniul iubirii nu mai ”corespunde” nevoilor personale, știu rapid unde să caut: la mine sau la cel de lângă mine.
Pentru a putea să ne apropiem de un strop de adevăr al acestor dileme trebuie să luăm în seamă ceea ce Robert J. Sternberg (renumit psiholog american specializat pe dezvoltare umană) susținea: iubirea se bazează pe trei componente principale: pasiunea, intimitatea și angajamentul. Din perspectiva lui, pasiunea se referă la atracția fizică intensă, prin care partenerii se simt atrași unul față de celălalt. Intimitatea presupune capacitatea de a împărtăși sentimentele, gândurile personale și apropierea psihologică unul față de celălalt. Angajamentul implică decizia conștientă a ambilor membri ai unei relații de a rămâne împreună. Așadar, relațiile de iubire variază în funcție de prezența sau absența fiecăreia dintre aceste componente.
Altfel spus a exista sau nu iubire (în gradul, modul sau intensitatea visată de fiecare) nu ţine de destin, de întâmplare, de noroc, ci este rezultatul unui parcurs. ”Capacitatea de a iubi coincide cu procesul personal de evoluţie, care este unic şi irepetabil pentru fiecare dintre noi”. (Valerio Albisetti).
Chiar dacă impresia generală este de tipul: cu cât îl iubesc mai mult, cu atât îmi descopăr partenerul mai mult, personal cred că realitatea se poate traduce astfel: cu cât îl iubesc mai mult, cu atât mă descopăr mai mult.
Așadar, din perspectiva mea, momentele, în care apar întrebări legate de intensitatea unor emoții de tip iubire, sunt imposibil de evitat, tocmai din cauza propriei evoluții personale și a dezvoltării personale a partenerului. Și a posibilelor diferențe dintre aceste episoade. Nu putem să iubim cu adevărat, dacă nu suntem atenți și asumați mereu la procesul nostru de evoluţie și al partenerului nostru. Care pot conduce la un grad mai intens de iubire… sau nu…
Și până la rezolvarea întrebărilor ”oare îl / o mai iubesc?” sau ”oare mai sunt iubit / iubită?” vă mai subliniez un aspect: caracteristica definitorie a unei relații sănătoase de iubire este că orice comportament se acordă în așteptarea primirii unui comportament comparabil în schimb. Cinic (poate), dar perfect adevărat!
Astfel, recomand oferirea de iubire pentru a putea sesiza în ce măsură și mod se întoarce asupra propriei persoane. Nu vă fie teamă, niciodată, că, la un moment dat, nu o să mai puteți iubi.
Fiul meu (într-o discuție ”filosofică” de tip 10 ani) spunea ”dacă oferi iubire adevărata, ea este infinită”. Și tind să îi dau dreptate!
