În viața de zi cu zi, îmi caut și construiesc mereu ocazii de a fi bucuros, mulțumit, încântat, satisfăcut, împlinit….altfel spus: fericit. Și, pentru că îmi doresc ca fericirea să devină un standard pentru cât mai mulți dintre oameni, construiesc un ”proiect” săptămânal de citit, analizat și, sper, chiar asumat…Dicționarul de fericire! Încerc să creez astfel, diferite pagini model de conștientizare a unor elemente aflate la îndemâna noastră în căutarea fericirii, gândindu-mă că pentru unii oameni acest dicționar poate fi o resursă inspirațională spre a-și contura, explica sau valida, cu bucurie, o parte din sine…spre a-și sublinia sau contura un sens…
Sens – 1. Înțeles (al unui cuvânt, al unei expresii, al unei forme sau al unei construcții gramaticale); semnificație; conținut noțional sau logic.2. Temei rațional; logică, rost, rațiune, noimă, scop, menire.(dexonline.ro)
Întreaga noastră existență se desfășoară (într-un mod asumat și conștient sau într-o manieră mai pulsională și spontană) într-o înlănțuire de comportamente, pe care le declanșăm (voluntar sau nu) pentru a ne dezvolta, adapta, conserva, organiza propria noastră ființă la tot ce înseamnă viața. Extrem de vagă această definiție a unui context de viață… dar și deosebit de complexă…nu?! Indiferent dacă motivația unui anumit comportament stă în acoperirea unor nevoi fiziologice, de securitate sau sociale, acel fel de a acționa are un rost, un scop…un sens. Fiecare dintre noi îşi pune un număr infinit de întrebări, legate de tot ceea ce ne înconjoară. La unele găsim răspuns foarte facil, la altele avem nevoie de ceva timp pentru a ne contura un răspuns, iar altele rămân retorice și transmisibile din generație în generație.
A avea un scop / un sens în viață este una dintre cele mai fundamentale întrebări sau nevoi umane. Acestă adevărată dilemă, exprimată și în alte diferite forme („De ce suntem aici?„, „Ce este viața în general?„, „Care este scopul existenței?„, „Ce suntem noi?” etc) a fost subiectul multor abordări filosofice, teologice, literare sau științifice de-a lungul istoriei.
În viziunea anticilor (prin abordarea mitologică) menirea vieții e văzută doar ca un ciclu nesfârşit, care nu are nici cel mai mic sens şi din care e imposibil să ieşim. Viaţa omului este asociată astfel cu un chin etern din care nu ne putem elibera (asemeni existenţei lui Sisif).
O altă interpretare a sensului vieţii este cea religioasă: omul, care provine din nimic şi se raportează la Divinitate, nu îşi poate afla sensul vieţii dacă îl caută în lumea materială (care şi ea provine din nimic). Prin capacitatea de a se dezice de bucuriile vremelnice, trupești şi prin tinderea spre ceva suprem, omul capătă un sens al vieții prin contopirea sufletului cu divinitatea.
Interpretarea filosofică cunoaște o foarte largă paletă de viziuni în ceea ce privește sensul vieții, între care cele mai cunoscute sunt: îndemnul lui Socrate: “cunoaşte-te pe tine însuţi”, prin care sensul vieţii rezidă în căutarea înţelepciunii, acceptarea destinului şi depăşirea fricii de moarte; postulatul lui Platon care considera că „sensul vieţii omeneşti stă în a ne îndepărta de rău şi a ne apropia de bine; abordarea lui Epicur care spunea că sensul vieţii rezidă în căutarea fericirii sau a plăcerii; speranța lui Kant, care credea în progresul umanităţii și transformarea unei lumi mai bune, în care sensul vieții e însăși libertatea ca oamenii să fie niște scopuri în sine și nu mijloace…
Din perspectiva mea (pe care încerc să o dezvolt și în activitatea mea de psihoterapeut) este deosebit de important ca fiecare dintre noi să își asume și adapteze un sens al vieții, chiar dacă se ghidează după percepte religioase sau filosofice… Cred cu tărie că sensul nostru ca oameni, ca ființe sociale și comunitare este ceva ce construim zilnic prin decizii, alegeri, confruntări, compromisuri sau control. Orice alegere facem (să fac sau să nu fac ceva, cumva, cândva, undeva, cu cineva…) e ghidată de un anumit sens pe care îl dăm propriei persoane sau celor din jur, naturii sau divinității care ne înconjoară, timpului sau spațiului pe care îl parcurgem.
Sensul existenţei umane nu constă doar în a trăi, ci în a şti pentru ce trăieşti. Am auzit de curând o abordare remarcabilă a unui cunoscut florist la perspectiva unui potențial client care dorea un buchet pentru o cununie: ”pentru ce să fac un aranjament scump?! oricum ulterior acestui eveniment îl voi arunca…”. Iar floristul i-a răspuns subtil: ”oare și la doctor îi vei spune să nu te trateze cât mai bine pentru că oricum vei muri?!”. Și aici văd eu cel mai pur răspuns al tuturor întrebărilor legate de sensul vieții: sensul vieții constă în sensul florilor, muzicii și a celorlalte arte, prieteniilor, familiei, înghețatei, studiilor de perfecționare, coabitării cu cineva drag, reușitei profesionale, jocului de popice, savurării unui măr, descoperirii sinelui, naturii sau călătoriilor prin lume…
Sunt absolut sigur că nu e necesar să căutăm sensul vieţii doar în evenimente majore, ci putem construi fericirea descoperii rostului în ceea ce facem zi de zi. Sensul vieții e tot ceea ce facem și trăim, în spiritul valorilor interne care ne ghidează și ne insuflă. Bob Moawad (un celebru speaker motivațional american) sublinia: ”Cea mai bună zi din viața ta este cea în care decizi că viața ta este a ta. Fără scuze sau acuze….Viața este o călătorie uimitoare – și tu singur ești responsabil pentru calitatea acesteia. Aceasta este ziua în care viața ta începe cu adevărat! ”
