În viața de zi cu zi, îmi caut și construiesc mereu ocazii de a fi bucuros, mulțumit, încântat, satisfăcut, împlinit….altfel spus: fericit. Și, pentru că îmi doresc ca fericirea să devină un standard pentru cât mai mulți dintre oameni, construiesc un ”proiect” săptămânal de citit, analizat și, sper, chiar asumat…Dicționarul de fericire! Încerc să creez astfel, diferite pagini model de conștientizare a unor elemente aflate la îndemâna noastră în căutarea fericirii. Îmi doresc să ofer validare oricăror forme de fericire din cei din jurul meu…
Validare – Recunoaștere a justeții unui argument, a unei ipoteze/ Confirmare a temeiniciei unei demonstrații, a unei teorii. (dexonline.ro)
Chiar dacă termenii de “a valida – validare” se referă în limbajul cotidian într-un mod uzual la domenii juridice, politice sau comerciale, din punct de vedere psihologic şi psihoterapeutic validarea reprezintă un puternic mecanism psihic menit a acorda energie în procese precum învățare, înțelegere și/sau exprimarea acceptării experienței emoționale a unei alte persoane sau a propriei persoane (auto-validare emoțională).
Fiecare dintre noi vrea să simtă că este important şi pentru alţii, că într-un fel contează şi produce anumite vibraţii pentru cei din jurul său. Vrem să fim auziți și văzuți și ne dorim ca sentimentele noastre să fie înțelese și acceptate. În fapt avem nevoie de validare! Validarea reprezintă astfel procesul de recunoaștere și acceptare a gândurilor, sentimentelor, senzațiilor și comportamentelor altei persoane. Autovalidarea este recunoașterea și acceptarea propriilor gânduri, sentimente, senzații și comportamente ca fiind de înțeles şi acceptat într-o anumită situaţie, context, conjunctură.
Validarea ajută persoana de lângă noi să se simtă vizibilă, acceptată și sprijinită. A valida o persoană și a recunoaște că o “auzi” în deplinătatea sa subiectivă nu înseamnă că trebuie să fii de acord cu ceea ce transmite. A auzi o persoană și a fi de acord cu ea sunt două lucruri diferite.
Există multe forme de manifestare a validării, forme pe care uneori le punem în practică într-un mod total spontan şi natural. Alteori, distraşi de oboseală, stres sau pur şi simplu din neatenţie, avem nevoie de o focusare cognitivă pentru a evidenţia importanţa persoanei de lângă noi. Cele mai uzuale astfel de forme de validare emoţională sunt:
1) Prezenţa. Există atât de multe moduri de a fi prezent: a ține pe cineva de mână atunci când plânge, a asculta cu toată atenţia când un copil își povesteşte întâmplările de la şcoală, a lua prânzul cu unul dintre părinţi, a te plimba alături de un prieten doar pentru că a spus că are nevoie de un moment de recreere. A fi prezent înseamnă a-ți acorda toată atenția persoanei pe care o validezi.
Pentru noi înşine a fi prezent înseamnă a ne recunoaște experiența internă și a “sta” cu ea, mai degrabă decât a „fugi” de ea, a o evita sau a o împinge. A fi conștient de prezenţa emoției este primul pas pentru a ne accepta emoția.
2) Reflectarea corectă. Reflecția corectă înseamnă a rezuma ceea ce auzim de la altcineva. “Am înțeles, ești supărat pentru că şeful tău ți-a anulat programarea concediului fără consultarea ta…şi asta te-a făcut să simți că nu te respectă”. Reflectarea gândurilor și a emoțiilor înapoi către persoana emitentă, arătă că acceptăm acea experiență. Când reflecţia este făcută într-o manieră autentică, cu intenția de a înțelege cu adevărat experiența și nu a o judeca, va avea rol de validare emoţională.
Iar dacă o reflecţie de tipul “parcă ești dezamăgit de tine pentru că nu l-ai sunat înapoi”, se referă la propria persoană „deci, practic, mă simt destul de supărat și contrariat că nu am sunat”, aceasta ar fi o auto-reflecție.
3) Oglindirea emoţională. Când cineva descrie o situație, îi observăm starea emoțională. Şi, pe baza acestor observaţii, intuim ce ar putea simți mai adânc, mai profund persoana respectivă. „Bănuiesc că trebuie să te fi simțit destul de rănită de comentariul ei” este tot o formă de validare emoţională. Totuşi este posibil să “ghicim” greșit, iar persoana respectivă ne poate corecta. Este emoția ei și ea este singura care știe cu adevărat ce simte. Acceptarea corectării ei înseamnă validare.
4) Normalizarea. Recunoașterea reacțiilor emoționale pe care le avem cu toţii şi transmiterea faptului că emoțiile trăite de cineva sunt “normale” este de asemea un consistent suport emoţional de tip validare. „Desigur că ești anxios. A vorbi în fața unui public prima dată este stânjenitor pentru oricine” sau „Am înțeles complet. Aș fi făcut același lucru” sau „Cred că majoritatea oamenilor s-ar fi simțit la fel cum te-ai simțit tu”.
Autovalidarea ar însemna înțelegerea propriilor reacții în contextul experiențelor noastre trecute: “de fiecatre dată când copilul meu s-a îmbolnăvit, am trăit asemenea momente de panică…”
Oricare dintre aceste forme am aplica, rezultatul va fi acelaşi: comunicându-i unei persoane că înţelegem ceea ce simte şi gândeşte şi că toată această experienţă are un sens în contextul pe care îl traversează, înseamnă a valida emoţional acea persoană! A valida înseamnă a confirma, a spune că ceva există şi că forma sa este bună aşa cum e!
