În viața de zi cu zi, îmi caut și construiesc mereu ocazii de a fi bucuros, mulțumit, încântat, satisfăcut, împlinit….altfel spus: fericit. Și, pentru că îmi doresc ca fericirea să devină un standard pentru cât mai mulți dintre oameni, construiesc un ”proiect” săptămânal de citit, analizat și, sper, chiar asumat…Dicționarul de fericire! Încerc să creez astfel, diferite pagini model de conștientizare a unor elemente aflate la îndemâna noastră în căutarea fericirii. Iar dacă uneori scrierile mele relevă componente ce par a nu avea legătură cu „a fi fericit”, îmi cer iertare…
Iertare – (în context cu verbul a cere) Acțiunea de a solicita o anumită scutire de pedeapsă / scăpare a cuiva de ceva / dispensarea cuiva de o sarcină / trecere cu vederea a greșelilor cuiva (dexonline.ro)
Vorbeam tot aici, acum câteva zile despre procesul de iertare a cuiva de către noi şi subliniam efectele de eliberare personală atunci când reuşim să iertăm pe cineva care (direct / indirect; voluntar / din greşeală) ne-a rănit. Faptul prin care ne-a rănit sau jignit cineva s-ar putea să fie mereu în noi, într-un fel, dar iertarea pe care o putem acorda poate scădea presiunea acelei amintiri asupra noastră și ne poate ajuta să ne „eliberăm” de controlul pe care acea persoană care ne-a greşit îl are indirect asupra noastră.
Dar dacă eu sunt cel care are nevoie de iertare? E o constantă generală: în relaţiile noastre sociale facem greşeli. Un influent teolog american (Shai Held) sublinia că motivul pentru care iertarea este atât de populară ca subiect şi ca formă de exprimare, o reprezintă faptul că „rănim oamenii din jurul nostru tot timpul; cu toții experimentăm atât de multe încălcări ale relațiilor și cei mai mulți dintre noi nu știm cum să le remediem…”
Sunt momente în care apăsaţi de culpa sentimentelor că am greşit faţă de cineva ne dorim iertarea din partea lor, dar procesul solicitării iertării este un pas greu pentru mulţi dintre noi. „Te rog să mă ierţi” poate fi greu de spus mai ales dacă ne temem să nu fim respinşi sau ignoraţi.
Oare chiar funcționează scuzele? Ce le face semnificative și sincere sau ce le transformă în simple cuvinte goale? Există multiple scheme sau tehnici care sunt propuse ca fiind metode ideale în procesul solicitării iertării, dar, din punctul meu de vedere, pe baza experienţei de psihoterapeut cred că importante sunt câteva elemente:
– înţelegerea comportamentului dăunător pentru cineva; înainte de a putea dezvolta scuze, trebuie să identificăm ce am făcut pentru a supăra o anumită persoană; este important să știm care dintre acțiunile noastre specifice au determinat acele emoţii negative (dacă nu suntem siguri de ce o persoană este supărată pe noi, am putea chiar să o întrebăm).
– înţelegerea motivaţiilor personale care ne-au determinat comportamentul cu care am greşit; pe lângă faptul că înțelegem ce am făcut trebuie să înțelegem și de ce am făcut-o; nu e indicat să ne folosim aceste motivaţii ca o scuză, dar înţelegerea lor ne pot ajuta să cerem scuze.
– empatizarea cu persoana faţă de care am greșit; a avea empatie înseamnă că înțelegem de ce acțiunile noastre au rănit și ne-am imaginat durerea provocată; (să ne imaginăm dacă ni s-ar fi întâmplat același lucru… cum ne-am simţi? ce am face?).
– solicitarea iertării propriu-zise; acest pas va fi plin de autenticitate, dacă se va baza pe celelalte etape; o scuză adevărată nu se reduce la „îmi pare rău că ești supărat”, ci va cuprinde şi exprimarea comprehensiunii comportamentului personal: „îmi pare rău, pentru că decizia mea pripită ţi-a cauzat în mod direct suferinţă… am fost neinspirat şi neatent şi simt că te-am rănit …”
Tot acest proces poate arăta adevărata remuşcare pentru ceea ce am făcut greșit și va dezvălui că recunoaştem impactul pe care cuvintele sau comportamentele noastre le-au avut asupra celeilalte persoane. E clar că tot acest proces al cererii de iertare implică şi vulnerabilitate, asumare şi speranţă, dar toate acestea sunt esenţiale în potenţiala reparare a relaţiei cu persoana pe care am rănit-o.
De asemenea, ar fi indicat să spunem celeilalte persoane ce vom schimba în viitor pentru a ne asigura că acel lucru greşit nu se va mai întâmpla. Cel puţin în planurile noastre.
În plan personal, trebuie să nu uităm că greșeala noastră nu ne face neapărat o persoană rea. Să ne cerem scuze poate fi greu, dar extrem de important în cadrul sănătăţii relaţiilor sociale cu care ne înconjurăm. Din punctul de vedere al cererii de scuze / iertare, există o incurajare motivaţională care îmi place să o promovez: a-ţi cere scuze nu înseamnă neapărat că doar tu ai greşit sau că doar celălalt are dreptate, ci că preţuieşti relaţia cu acea persoană mai presus de orgoliul tău personal.
