În viața de zi cu zi, îmi caut și construiesc mereu ocazii de a fi bucuros, mulțumit, încântat, satisfăcut, împlinit….altfel spus: fericit. Și, pentru că îmi doresc ca fericirea să devină un standard pentru cât mai mulți dintre oameni, construiesc un ”proiect” săptămânal de citit, analizat și, sper, chiar asumat…Dicționarul de fericire! De doi ani de zile reuşesc să fac acest lucru, dar astăzi simt că e nevoie de o pagină care poate nu cadrează chiar cu conceptul de fericire. Mă simt încărcat de anumite emoţii precum tristeţe, dezamăgire, uimire, vexare, frustrare, durere, revoltă. Mă doare războiul de lângă noi! Astăzi Dicționarul nu omagiază fericirea, ci se înfioară privind dezinformarea care capătă noi valenţe de putere în contextul vârtejului emoţional declanşat de război.
A dezinforma – 1) a informa greșit (în mod intenționat, tendențios), a induce în eroare (dexonline.ro)
Definiţia conceptului “a dezinforma” nu oferă în limba română, o claritate prea mare aspectului de intenţie a acestei acţiuni. Şi poate tocmai de aceea, specialiştii în problemele comunicării şi interelaţionării comunitare subliniază diferenţa dintre informarea greșită, în mod neintenționat (în engleză misinformation) şi dezinformarea cu scop strategic (disinformation). Informarea greşită este o sintagmă folosită pentru a denumi un proces de inducere în eroare fără intenție. Pe de altă parte dezinformarea cu scop strategic face referire la încercările deliberate (adesea organizate) de a induce în eroare sau a manipula oamenii, oferindu-le informații incorecte. Acest lucru este adesea combinat cu strategii de comunicare paralele sau alte tactici de tip manipulare (precum compromiterea unor persoane, crearea a cât mai multor situaţii de disonanţă cognitivă sau reducerea unor argumente la metoda whataboutism-ului).
Răspândirea de informații false sau eronate (cu sau fără intenţie) nu este un fenomen nou, ci putem spune că provine din cele mai antice strategii politice. Ca simplu exemplu putem să răsfoim doar celebra lucrare a generalului Sun Tzî „Arta războiului“ (cca. secolul V î.e.n) care defineşte faptul că un război se bazează mult pe înşelătorie şi manipulare. Iar pentru acest obiectiv „trebuie discreditat tot ceea ce merge bine în ţara adversă… trebuie răspândite discordia şi gâlceava între cetăţenii ţării adverse… tradiţiile adversarilor trebuie ridiculizate…” Dezinformarea a ajutat şi la influenţele de putere a împăraților romani (care se pare că foloseau mesajele de pe monede ca o formă de comunicare în masă), iar propaganda nazistă s-a bazat în mare măsură pe presa scrisă, radio și cinema.
Astăzi, tehnicile de dezinformare se regăsesc în guvernare, comerț, sport, publicitate, producţie sau multe alte domenii, unde unele grupuri au intenția de a submina poziția unui concurent. Campaniile de dezinformare pot valorifica infrastructura digitală care nu are egal în acoperirea sa, şi acest lucru s-a văzut cu precădere în ultimii doi ani. De la debutul pandemiei de COVID-19, dezinformarea, cu și fără intenție (cu precădere în materie de sănătate publică), a devenit o problemă politică și societală de primă mărime. Numeroase instituții precum Organizaţia Naţiunilor Unite, Comisia Europeană sau Organizaţia Mondială a Sănătăţii au făcut publice declarații și recomandări vizând contracararea răspândirii unei adevărate „infodemii” de dezinformare.
Datorită tehnologiei, oricine din lume poate fi o sursă de știri. Pentru a atrage atenția oamenilor, trebuie doar ca cineva să fie suficient de inteligent pentru a trezi interesul unor (cât mai mulţi) oameni pentru ca mesajul său să devină viral. Succesul mesajului cuiva are uneori prea puțin de-a face cu adevărul unanim.
Si totuşi cum de suntem aşa uşor de păcăliţi cu astfel de dezinformări (tocmai într-o epocă în care pe baza aceleiaşi tehnologii, suntem inundați de informații)? Specialiştii în dinamicul proces al comunicării subliniază câteva conceptele psihologice majore care înlesnesc propagarea şi implementarea dezinformării:
1. „zgârcenia” cognitivă – foarte des preferăm să folosim modalități cât mai simple și mai ușoare de rezolvare a problemelor decât cele care necesită mai multă gândire și efort; evoluţia tehnologică ne împinge spre a folosi cât mai puțin efort mental posibil;
2. disonanță cognitivă – este experiența negativă pe care o resimte o persoană care învață/află informații noi care intră în conflict cu credințele, valorile sau ideile curente; acest lucru îi poate determina pe oameni să respingă informații credibile pentru a atenua disonanța.
3. prejudecata de confirmare – este tendința de a crede informațiile care confirmă convingerile noastre existente și de a respinge sau ignora informațiile care le contrazic; promotorii dezinformarii pot exploata această tendință de a amplifica credințele existente.
4. ignoranța pluralistă – reprezintă o lipsă de înțelegere a anumitor date privind comunitatea sau societatea; acest lucru îi poate face pe oameni să creadă greșit că o anumită viziune politică este susţinută de o mare majoritate, când este de fapt poate fi o idee susținută de foarte puțini oameni; acest lucru poate fi agravat chiar de tentativele de respingere a dezinformării (de exemplu, teoriile conspiraționiste par mult mai populare decât sunt în realitate).
5. „efect la persoana a treia” – descrie modul în care oamenii tind să presupună că dezinformarea îi afectează pe alții mai mult decât pe ei înșiși; oamenii se evaluează pe ei înșiși ca fiind mai buni în identificarea dezinformației decât alții şi astfel își pot subestima vulnerabilitatea și nu pot lua măsurile adecvate.
Acestea sunt câteva dintre procesele cognitive și afective care fac ca dezinformarea să se lipească de oameni și îi vulnerabilizează la formarea de credințe false. Ce e de făcut pentru a contracara acest tip de comunicare, fie că se referă la războiul care se extinde, la folosirea armelor nucleare, la încorporările peste noapte, la oportunitatea consumului de iod, la creşterea preţului benzinei sau la penuria uleiului alimentar?
Cel mai simplist răspunsul ar fi „să fim puţin mai reflexivi”. Să nu credem tot ce citim, vedem, auzim şi să luăm în considerare posibilitatea ca acestea să fie false… intenţionat sau nu. Astfel, de exemplu, atunci când oamenii își citesc știrile pe site-urile de rețele sociale, evaluarea critică a informaţiilor, identificarea surselor sau căutarea validării şi din alte surse, poate reduce distribuirea de știri false. Dar în combaterea efectului de dezinformare, nu este suficient să corectăm sau să eliminăm dezinformarea. Trebuie să prevenim daunele pe termen lung. Şi aici educația contează. Cel mai bun remediu pentru dezinformare este educația. Singura soluție pe termen lung și durabilă este o populație generală mai bine adaptată la pericolele dezinformării, care să cunoască practicarea spiritului de contradicție, refuzarea cenzurilor cognitive sau afective, examinarea sursei şi – conținutului informației, importanţa momentului și contextului în care a fost lansată o ştire, asumarea confruntării cu realitatea altora…
Vreau să multumesc pe aceasta cale tuturor organizaţiilor, asociaţiilor, instituţiilor, dar în special oamenilor care în spiritul compasiunii acţionează prin orice gest la îndepărtarea unor suferinţe şi traume şi luptă pentru o transparenţă informaţională!
„Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui!” (Matei 5, 7)
„Dacă vrei ca ceilalţi să fie fericiţi, practică compasiunea. Dacă vrei să fii fericit, practică compasiunea!” (Dalai Lama)
