În viața de zi cu zi, îmi caut și construiesc mereu ocazii de a fi bucuros, mulțumit, încântat, satisfăcut, împlinit….altfel spus: fericit. Și, pentru că îmi doresc ca fericirea să devină un standard pentru cât mai mulți dintre oameni, construiesc un ”proiect” săptămânal de citit, analizat și, sper, chiar asumat…Dicționarul de fericire! De doi ani de zile reuşesc să fac acest lucru, dar astăzi simt că e nevoie de o pagină care poate nu cadrează chiar cu conceptul de fericire. Mă simt încărcat de anumite emoţii precum tristeţe, dezamăgire, uimire, vexare, frustrare, durere, revoltă. Mă doare războiul de lângă noi! Astăzi Dicționarul nu omagiază fericirea, ci constată cât de vulnerabili suntem…
Vulnerabilitate – 1. Însușirea de a fi rănit, vătămat cu ușurință. 2. Fragilitate psihică. (dexonline)
Dacă o să căutăm originea etimologică a conceptului de vulnerabilitate identificăm rapid că provine din limba latină, unde vulnus și vulnerare însemna rană, leziune, distrugere, respectiv, a răni, a deteriora, a distruge, a dăuna, a jigni, a ofensa, a nedreptăți. Vulnerabilitatea poate fi definită astfel ca starea de a fi expus unui anumit tip de pericol sau experiență dăunătoare. În perspectiva zilelor noastre, conceptul de vulnerabilitate este mult mai larg, vizând şi expunerea noastră la răni şi suferinţe psihologice, daune morale sau de imagine sau trăirea unor situaţii (reale sau doar imaginate) de excluziune ori non-ataşament. În plus, acest termen poate fi folosit în mai multe contexte: referindu-ne la o vulnerabilitate predictibilă, specifică dezvoltării, (perioada de copilărie – tinereţe când nu putem avea grijă de noi înșine) sau la un tip specific de vulnerabilitate la pericol (capacitatea redusă a unei persoane de a evita, de a face față sau de a se recupera la impactul cu un eveniment de tip traumă).
Vulnerabilitatea se aplică atât oamenilor la nivel individual, dar şi grupurilor sau sistemelor umane (organizații, companii, ecosisteme etc.) şi poate fi determinată de evenimente personale (doliu, divorț, boală, eşec în dragoste etc.), social-economice (șomaj, terorism, criză economică, situaţii de război etc.), naturale (cutremur, erupții vulcanice, pericole climatice și dezastre naturale, pandemii etc.).
De la debutul anului 2020 pentru mulți oameni vulnerabilitatea a căpătat o consistenţă reală, foarte puternică faţă de o primejdie fizică naturală. Secetele, incendiile, cutremurele sau inundațiile au fost surclasate de pandemia de Covid-19. Deşi mulți dintre noi nu au avut de-a face cu un impact grav sau foarte grav al virusului, acesta a determinat ca mulţi indivizi cât şi comunitatea, în general, să se simtă vulnerabili. Desigur, filogeneza naturii umane ne-a învățat că în fața oricăror amenințări fizice trebuie să luăm anumite măsuri specifice pentru a ne asigura supraviețuirea. Pe baza pricipiului că supraviețuirea depinde în mod direct şi de noi înșine (printr-o multitudine de acțiuni menite a ne reduce vulnerabilitatea), am reuşit şi reușim să ne echilibrăm și să ne redimensionăm adaptativ. Şi se pare că, încet-încet, am reuşit şi cu acest virus.
De mai bine de o lună de zile, privind Ucraina, ne lovim cu un nou tip de vulnerabilitate: în faţa unui război (eveniment considerat total depăşit pentru Europa secolului XXI) suntem din nou incapabili de a anticipa evoluția acestei manifestări și impactul social, economic, cultural, istoric rezultat. Brusc, conceptul de vulnerabilitate se suprapune cu cel de risc iminent, iar acest cuplu de termeni încearcă să stabilească (cât mai precis) probabilitatea ca anumite evenimente dăunătoare sau negative să apară în viaţa noastră. Iar din acest punct de vedere vulnerabilitatea devine şi un factor care creşte riscul de a se întâmpla ceva negativ (creşterile speculative ale preţurilor la carburant, de exemplu).
Deși termenul de vulnerabilitate are o conotație negativă, domeniul psihologiei şi psihoterapiei întrevăd şi o altă valoare în a fi vulnerabil (tocmai pentru că vulnerabilitatea face parte din condiția umană). Şi, în fapt, vulnerabilitatea ne forţează să devenim conştienţi de o largă paletă de emoţii şi să constatăm că multe dintre aceste emoţii sunt resimţite şi de alţii. Dezvoltarea unei relații „sănătoase” cu vulnerabilitatea e determinată de explorarea propriilor emoţii, de recunoaşterea lor în semenii noştri şi de a dezvolta împreună sisteme de rezilienţă, de a ne defini împreună limite sau modele de acţiune. Doar permițându-ne să fim vulnerabili ne putem înțelege pe noi şi pe cei din jurul nostru! Aşa putem simți empatie și putem resimţi că suntem demni de iubire și apartenență. Curajul emoțional este să ne împărtășim sentimentele cu cei care sunt importanți pentru noi și să le acceptăm sentimentele ca fiind valide și importante. A fi vulnerabili ne permite să creăm idei noi și să vedem noi posibilități care anterior ne-au fost blocate în minte.
Vulnerabilitatea este creuzetul multor emoții și sentimente: a simți înseamnă a fi vulnerabil. A crede că vulnerabilitatea este slăbiciune înseamnă a crede că sentimentul este slăbiciune, dar a exclude emoția din viața noastră de teama unor „costuri” prea mari înseamnă a ne îndepărta de ceea ce dă scop și sens vieții. Din punctul meu de vedere vulnerabilitatea necesită curaj: pentru a ne permite să fim vulnerabil e nevoie să fim noi înşine. Frica, nesiguranța, impredictibilitatea și îndoielile nu vor dispărea niciodată, dar abordarea sinelui autentic din perspectiva individuală sau în raport cu cei din jurul nostru nu vor lăsa ca obstacolele să ne oprească. Da! E normal să ne simţim vulnerabili faţă de oroarea de la graniţa ţării, dar asumând emoţiile resimţite şi împărtăşind înţelegere faţă de alţi semeni vulnerabili, ne definim capacitatea de a lupta şi acţiona. Pentru a ne dezvolta şi pentru a susţine dezvoltarea!
