În viața de zi cu zi, îmi caut și construiesc mereu ocazii de a fi bucuros, mulțumit, încântat, satisfăcut, împlinit….altfel spus: fericit. Și, pentru că îmi doresc ca fericirea să devină un standard pentru cât mai mulți dintre oameni, construiesc un ”proiect” săptămânal de citit, analizat și, sper, chiar asumat…Dicționarul de fericire! De doi ani de zile reuşesc să fac acest lucru, dar astăzi simt că e nevoie de o pagină care poate nu cadrează chiar cu conceptul de fericire. Mă simt încărcat de anumite emoţii precum tristeţe, dezamăgire, uimire, vexare, frustrare, durere, revoltă. Mă doare războiul! Astăzi Dicționarul nu omagiază fericirea ci compasiunea…
Compasiune – Sentiment de înțelegere și de compătimire față de suferințele și nenorocirile cuiva; milă; compătimire; milostenie. (www.dexonline.ro)
Când auzim acest concept al compasiunii, celor mai mulţi dintre noi ne vin în minte cuvinte precum îngrijorare, milă sau bunătate. Şi cel mai des empatie şi altruism. Empatia este definită de cercetători ca o abilitate de a te pune în locul unei altei persoane, fapt care declanşează o experiența emoțională a sentimentelor acelei persoane. Este, într-un fel, o oglindire automată a emoției altucuiva (ca atunci când plângem de tristețea resimţită de un prieten). Altruismul este o acțiune care aduce beneficii altcuiva, dar care nu apare obligatoriu în contact cu suferinţa din jurul nostru (oferim o donație unei asociaţii ,dar fără a cunoaşte clar ce emoţii trăiesc beneficiarii acestei asociaţii). Deși acești termeni sunt legați de compasiune, ei nu sunt identici. Ce este compasiunea și cum este diferită de empatie sau altruism? Compasiunea e o combinaţie: un răspuns emoţional empatic dublat de un comportament altruist. Compasiunea implică resimțirea unei nevoi de a lua efectiv anumite măsuri pentru a ușura suferința celeilalte persoane.
În timp ce unii oameni resping compasiunea din categoria “calităţi umane”, ca fiind irațională sau declanşatoare de vulnerabilitate, oamenii de știință au început să studieze comportamentul compasional, sugerând scopul evolutiv al acestuia. Sunt studii relevante care subliniază că atunci când simțim compasiune, ritmul cardiac încetinește, iar regiunile creierului legate de empatie, îngrijire și sentimente de plăcere se “aprind”. În plus compasiunea determină clar creşterea nivelului de oxitocină. Când suntem în compasiune secretăm oxitocină. De ce e oare relevantă această informaţie? Pentru că oxitocina este hormonul care stă la baza relațiilor sociale dintre oameni, declanşând apariția sentimentului de încredere dintre persoane; tot oxitocina este cea care ajută la conexiunea dintre mamă și copil, susținând totodată instinctul și comportamentul matern; alăptarea nu ar fi posibilă în lipsa acestui hormon!
Ca atare putem spune: chiar dacă nu ne-am dat seama până de curând, compasiunea este la fel de vitală pentru viață precum aerul pe care îl respirăm. Căci în lipsa compasiunii, câte fapte binevoitoare, altruiste, de ajutor sau eroice s-ar fi întâmplat de-a lungul istoriei? Să ne imaginăm o lume fără Maica Tereza, Martin Luther King, Isus, Sfântul Francisc de Assisi, Nelson Mandela, Mahatma Gandhi sau, mai aproape de noi, Regina Maria, Jacques Elias și mulți alții. Iar alături de aceştia sunt mulţi oameni anonimi cu multă compasiune. Şi se numesc eroi, voluntari, sfinţi, persoane resursă sau simplu oameni de bine…
Psihologia este de acord şi subliniază faptul că oamenii sunt în mod inerent unici și diferiți unul de altul, ceea ce duce la concluzia că şi suferința umană este întotdeauna individuală și unică. Suferința poate rezulta din traume psihologice, sociale și fizice și se întâmplă în forme acute sau cronice. Şi totuşi există o definiţie unitară a suferinţei: percepția asupra distrugerii iminente a unei persoane (sau a propriei integrități ca persoană). Compasiunea nu este doar un răspuns automat la situația de suferinţă a altcuiva. Pentru a simţi compasiune, cercetătorii mai subliniază o condiţie: un anumit grad de obiectivism cognitiv şi putere morală. Astfel, compasiunea apare ca răspuns când:
– necazurile care ne evocă sentimentele sunt grave (pe o etalonare personală a fiecăruia dintre noi)
– necazurile suferinzilor nu sunt autoprovocate (identificăm lipsa unui anumit control în situaţia de suferinţă a acelor oameni)
– ne putem imagina pe noi înșine în aceeași situație dificilă (conștientizare, preocupare și empatie)
Pe de altă parte, o absență completă a compasiunii poate fi explicată prin ignorarea sau dezaprobarea identificării cu anumite persoane sau grupuri. Multiple studii au stabilit legături între comprtamentele de violența și cruzime cu atitudinea de indiferență faţă de alţii. Indiferenţă bazată tocmai pe promovarea unei declasificări a celorlalţi. Această teorie a fost des ilustrată de istoriei: cruciadele, colonizările, sclavagismul, conflagraţiile, Holocaustul, genocidurile, epurările etc. “Legitimitatea“ esențială în toate aceste atrocități a fost bazată pe reducerea la minim a sentimentelor de compasiune şi definirea victimelor ca fiind tot felul de sub-specii sau categorii umane. Nu sunt ca noi!
Atrocitățile comise de-a lungul istoriei omenirii au fost atenuate, minimizate sau depășite în special prin efectele compasiunii umane! Orice act de compasiune este definit de însuşi utilitatea sa!
Vreau să multumesc pe aceasta cale tuturor organizaţiilor, asociaţiilor, instituţiilor, dar în special oamenilor care în spiritul compasiunii acţionează prin orice gest la îndepărtarea unor suferinţe.
„Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui!” (Matei 5, 7)
„Dacă vrei ca ceilalţi să fie fericiţi, practică compasiunea. Dacă vrei să fii fericit, practică compasiunea!” (Dalai Lama)
