În viața de zi cu zi, îmi caut și construiesc mereu ocazii de a fi bucuros, mulțumit, încântat, satisfăcut, împlinit….altfel spus: fericit. Și, pentru că îmi doresc ca fericirea să devină un standard pentru cât mai mulți dintre oameni, construiesc un ”proiect” săptămânal de citit, analizat și, sper, chiar asumat…Dicționarul de fericire! De doi ani de zile reuşesc să fac acest lucru, dar astăzi simt că e nevoie de o pagină care poate nu cadrează chiar cu conceptul de fericire. Mă simt încărcat de anumite emoţii precum tristeţe, dezamăgire, uimire, vexare, frustrare, durere, revoltă. Mă doare războiul de lângă noi! Astăzi Dicționarul nu omagiază fericirea, ci se chirceşte sub vârtejul emoţional declanşat de război şi speră…
A spera – 1. Sentiment că ceva (mult) dorit, care ar putea să nu se întâmple, va avea loc cu adevărat; 2. nădejde, așteptarea unui bine (dexonline.ro)
Din start identificăm faptul că definiţia conceptului de speranţă include o mare doză de subiectivism, fapt care face mai dificilă înţelegerea sau raportarea fiecăruia dintre noi la această trăire. Din această cauză atât vechii gânditori sau filosofi cât şi psihologii sau cercetătorii în neuro-ştiinţe s-au străduit să o definească cât mai unitar. Fără succes. Unii definesc speranța ca o trăsătură de personalitate, în timp ce alţii subliniază că speranța depinde de circumstanțele externe și de experiențele anterioare ale fiecăruia. Alții văd speranța ca pe un mod de raţiune strategică fără o implicare majoră emoţională sau ca pe o alegere. Mulţi specialişti insistă că speranța este o emoție caracterizată prin sentimente pozitive despre viitorul imediat sau pe termen lung şi această emoţie declanşează o motivație ridicată, optimism și o bună dispoziție generalizată. Asociația Americană de Psihologie definește speranța ca „așteptarea că cineva va avea experiențe pozitive sau că o situație potențial amenințătoare sau negativă nu se va materializa sau va avea ca rezultat în cele din urmă o stare de lucruri favorabilă”
Aşadar speranța este asociată în mod obișnuit cu sentimente calde, optimiste despre viitor. Şi cu toate că pare a fi ceva destul de dificil de definit sau de măsurat, un lucru este clar: pandemia şi declanşarea conflictului armat din Ucraina a destructurat puternic starea de speranță a multor oameni.
Totuși, cum funcţionează speranța sau cum ne promovăm această emoţie în fața unor adversității cotidiene? În orice confruntare cu o criză existenţială, sistemul psihic uman al fiecăruia dintre noi își va reduce instinctiv funcțiile superioare, cele care susțin planificarea şi viziunea pe termen lung, și va trece la o monitorizare şi execuţie într-un regim primitiv de reacție imediată la amenințările de moment.
Dacă simptomele crizei sunt de lungă durată, capacitatea noastră de echilibru scade, iar îngrijorările noastre constante ne provoacă dese episoade de anxietate, afectându-ne direct sănătatea mintală și fizică. Ulterior efectele anxietății și stresului continuu ne vor afecta grav capacitata de a privi cu speranță viitorul imediat sau îndepărtat. Faptul îmbucurător este că şi reciproca acestei complexe relaţii este viabilă: constituirea unei atitudini de speranţă contribuie covârşitor la reducerea stresului şi anxietăţii şi la identificarea unor multiple modalităţi de a face faţă crizelor din viaţa noastră. Din prisma acestui adevăr (mai degrabă resimţit intern de către noi decât ştiut) oamenii și-au dezvoltat generic patru tipuri definitorii de speranţă:
1. speranță realistă – a fi realist este o modalitate de a spera care le permite oamenilor să-și observe și să-şi înțeleagă situația pe care o trăiesc, menținând în același timp deschiderea față de posibilitatea unei schimbări pozitive.
2. speranța utopică – reprezintă abordarea critică a prezentului în construirea unui viitor mai bun; (speranța utopică este des întâlnită în cadrul mişcărilor politice)
3. speranța aleasă – ne ajută nu numai să trăim cu un prezent dificil, ci și cu un viitor incert; (speranța aleasă este esențială pentru gestionarea disperării și paralizia acțiunii prin asumarea faptului că orice schimbare poate presupune şi modificări pozitive)
4. speranța transcendentă – descrie o poziție de speranță generală care nu este legată de un rezultat sau un scop specific; simplu, este speranța că ceva bun se poate întâmpla.
Bineînţeles că aceste tipare nu sunt exclusive sau strict determinate, putând apărea mult mai multe forme de manifestare a speranţei. Shane J. Lopez (un celebru psiholog american a căror cercetări s-au concentrat pe conceptul de speranţă) subliniază că speranța poate fi învățată. El subliniază că oamenii pot să-şi dezvolte speranţa pe fundamentul a patru convingeri de bază:
– viitorul va fi mai bun decât prezentul.
– am puterea să fac faţă prezentului.
– există multe căi către obiectivele mele.
– niciuna dintre variantele mele nu este lipsită de obstacole.
Şi poate chiar mai extraordinar decât acest fapt, este observaţia majorităţii studiilor de psihologie sau psihoterapie privind beneficiul şi structura speranței: se poate transmite foarte uşor între oameni printr-o raportare şi comunicare empatică de la unii la ceilalți. Speranța este contagioasă. „Speranța ta depinde de fapt de întreaga ta rețea socială, inclusiv de cei mai buni prieteni, modele și comunitate.” Potrivit lui Lopez, putem răspândi speranța modelând-o prin povești și acțiunile noastre și oferind sprijin celorlalți. Speranța ne dă credința într-un viitor mai bun și puterea de a efectua schimbarea pentru a-l realiza.
Shane J. Lopez ne sfătuieşte: “te rog să-ți construiești speranța. Apoi, cu speranța de a te dezvolta, ajută-i pe alții să-și construiască un viitor mai bun decât prezentul. Mult mai bun. Pentru că speranţa este un sentiment în care transcendența întâlnește rațiunea și precauția întâlnește pasiunea.”
„Nu poți să te întorci și să schimbi începutul, dar poți să începi de acolo de unde te afli și să modifici sfârșitul” (CS Lewis)
