Creșterea copiilor sănătoși și fericiți este o provocare continuă și trebuie să ținem cont de faptul că, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) „10-20% dintre copii și adolescenți suferă de dependențe / tulburari de alimentație / tulburări de dispoziție / tulburări de somn / psihoză”. În plus OMS subliniază că circa 50% din toate bolile mintale încep până la vârsta de 14 ani iar condițiile neuropsihiatrice sunt principala cauză în multe astfel de situații.
Septembrie 2020. Peste o săptămână se va relua anul școlar. A fi elev în circumstanțele de astăzi este mult mai provocator față de alți ani. În ultimii ani, copiii s-au văzut nevoiți să navigheze într-un sistem de educație din ce în ce mai complex și mai impredictibil. Ca formă de desfășurare, proces de evaluare sau chiar ca principiu al sustenabilității profesionale. Toate aceste lucruri combinate cu criza medicală a coronavirusului, plus explozia social-media atribuită acestuia, pot contribui la declanșarea sentimentelor de disconfort, neîncredere, anxietate și nefericire în rândul copiilor (elevilor) zilelor noastre.
Dintr-o perspectivă generală, școlile nu numai că trebuie să ghideze educația, ci și comportamentul. Copiii petreceau chiar și până la opt ore pe zi la școală, colegii, profesorii și personalul de sprijin influențând atitudinea și comportamentul acestora. Dar ce se va întâmpla acum, când variate scenarii educaționale reduc substanțial sau chiar total prezența copiilor în școli? Cine va prelua din atribuțiile de stabilire de reguli și linii directoare comportamentale în situația în care relația profesor – elev este limitată și condiționată de măsuri sanitare protective? Cum se vor dezvolta copiii nostri lipsiți de consistența de rutină a unui sistem școlar?
Acum ceva timp am citit despre un model metaforic în care am putea să ”vizualizăm” dezvoltarea armonioasă a unui copil: imaginați-vă un scaun cu trei picioare. Scaunul este structura genetică a copilului, inclusiv trăsăturile sale de personalitate. Fiecare picior reprezintă ceva din mediul său care îi poate influența dezvoltarea – școala, familia și comunitatea. Astfel posibilele răspunsuri, din punctul meu de vedere, la întrebările enunțate mai sus, se referă la celelalte două ”picioare”: familia și comunitatea. Clar că nu se pot stabili criterii sau standarde de performanță, proceduri sau structuri de evaluare ca în cadrul școlar, dar fiecare dintre noi ar trebui să conștientizeze rolul pe care și-l poate asuma în sprijinirea tinerei generații în actualul context social.
Așa că, invit pe oricare adult responsabil să se alăture în prezentul demers educativ și formator al copiilor. Din partea familiei sau a comunității. Să încercăm să identificăm soluții individuale sau colective pentru educația copiilor din jurul nostru, având în vedere că educația este ansamblul de acțiuni și de influențe menite să permită ființei umane să-și dezvolte capacitățile fizice și intelectuale, dar și sentimentele și atitudinile morale – estetice, în scopul responsabilizării și integrării sociale optime ca cetățean.
