Pentru mulți oameni, jocurile de rol sunt una dintre caracteristicile fundamentale ale copilăriei, cu ludicele abordări ”să ne jucăm de-a…”.

Și, într-adevăr, această abordare este corectă: când un copil se angajează într-un joc de rol, el își atribuie o nouă ”persoană”, acest lucru oferindu-i o dimensiune mai profundă asupra ce și cum trebuie să facă din acea perspectivă. În plus, prin astfel de exerciții pedagogice se pot cultivă anumite abilități ale copiilor.

Totuși, jocul de rol presupune mult mai mult.
Prin anii ’20-’30, psihiatrul Jacob Levi Moreno (originar din România!) a avansat teorii potrivit căreia depășirea unor probleme psihologice este mai eficientă prin acțiune directă explicită, decât doar vorbind despre ele. Jocul de rol a fost definit astfel ca un mod creativ de a rezolva anumite probleme, de a câștiga încredere, de a experimenta puncte de vedere alternative, de a ajuta la conștientizarea și dezvoltarea unor relații (familiale, profesionale), de a dezvolta motivația angajaților sau a îmbunătăți comunicarea…

Jocul de rol reprezintă, însă, și o formă de planificare experimentală deosebită. Ori de câte ori ne proiectăm în viitor într-un fel de scenariu „ce se întâmplă atunci…/ dacă o să fie…/ cum o să mă descurc…”, ne folosim de jocul de rol ca să ne proiectăm într-o situație imaginară în care, deși nu putem controla rezultatul, putem anticipa o parte sau toate situațiile care pot decurge. În plus acest mod de prospectare a viitorului ne face să repetăm, dar să și modificăm ”interpretarea” noastră pentru a influența rezultatul într-un mod cât mai agreabil.
Fără a-l defini ca atare, unii dintre noi folosim jocul de rol ca un instrument de bază al vieții!

Personal, încerc să integrez cât mai multe din cele trăite într-un astfel de exercițiu în structura mea de ”aici și acum”, exact pentru îmbogățirea personalității mele cu noutatea particulară a acelei scene din momentul respectiv. Și este un extraordinar câștig, cu atât mai mult cu cât conștientizez și îmi asum acele experiențe. Îmi place să văd, astfel, cum întrebări de genul ce?, de ce?, pentru ce? nu mai îmi consumă atât de multă energie, fiind înlocuite cu dilema cum? Primul set de întrebări se referă la trecut în timp ce ultima se referă la prezent și viitor.

Cum să fac să îmi fie (cât mai) bine?!