Una din cele mai frecvente întrebări a zilei de luni era …”și, cum a fost weekend-ul? te-ai distrat?”. Uneori această întrebare aproape că sufoca ideea de fericire / bună-dispoziție / împlinire cotidiană. Într-adevăr, sâmbăta și duminica ofereau, în general, prin natura lor lipsită de sarcini profesionale un moment mai altfel, pe care noi, puteam să îl simțim în totalitate și întregime propriu… fiind în puterea noastră de a-l crea, simți, construi, împărtăși. Un moment în care inclusiv timpul sau distanța căpătau alte dimensiuni. Era momentul în care somnul matinal era mai lasciv, cafeaua mai aromată, soarele ne mângâia pielea mai suav, natura ne oferea priveliști mai fascinante, iar cărțile, prietenii, mâncarea și râsul căpătau nuanțe magice. Era un moment care ne amintea că nu trebuie să ne monitorizăm gradul de satisfacție în fiecare zi sau să ne controlăm resursele de zâmbet deținute: ”lasă că o să vină weekend-ul și apoi…”
Astăzi, la cincizeci de zile de carantină și restricție socială, această întrebare nu mai prea există. Pentru că weekend-ul se confundă atât de mult cu zilele de luni. Sau joi. Sau miercuri. Dar și pentru că weekend-ul nu mai înseamnă libertate. Nu mai prea alegem. Nici restaurantul dorit, nici parcul de vizitat, nici excursia sau cheful atât de plin de prieteni. Nici măcar shopping-ul de plăcere, campionatul de sport sau turul muzeelor. Da! putem încă alege ce carte vom citi, ce film ne va distra sau ce mâncare comandăm prin curier. Există libertate și satisfacție și aici. Dar nu ca altădată…
Și, mă gândesc acum: câte bucurii am trăit, și înainte de pandemie, indiferent de zi, doar pentru că puteam să fiu Eu, în locul și momentul potrivit. Constat acum, că momentele frumoase, fericite, sublime erau oriunde și oricând. Chiar dacă era frig sau nu prinsesem un taxi dorit. Chiar dacă am întârziat la job sau m-am rătăcit în drum spre noua sala de sport. Chiar dacă m-a chemat diriginta copilului meu la școală sau am fost respins la o aplicație. În tot acel tumult, vedeam, poate, cel mai des părțile proaste, nefericite ale acelor clipe/momente/zile. Acum, în plictiseala acestor zile, am tendința să văd altfel…
Poate a fost doar o întâmplare sau acea întâmplare e chiar acum?! Nu știu! Dar clar am început să caut noi perspective în tot ceea ce mă înconjoară. Pentru că vreau să simt bucurie. De ce să nu încerc?!
