Unde și cum te vezi peste doi ani? Cum o să arate cariera ta profesională peste cinci ani?… erau câteva întrebări clasice din ritualul interviurilor de angajare sau din setul de orientare profesională pentru adolescenți. Și, într-o oarecare măsură, niște dileme retorice pentru fiecare din noi. Ne ajutau să ne structurăm câteva borne de orientare pentru ceea ce poate va fi. Și, mai devreme sau mai târziu, ne bucuram de reușitele planurilor noastre și de predictibilitatea traseului personal.

Ultima perioadă de timp ne-a învățat, însă, că viața este uneori dificilă. Ca demers…ni se pare că nu primim ceea ce vrem și primim mult din ceea ce nu vrem, sau ca perspectivă…viitorul ni se relevă atât de opac și ascuns. Ce ne facem când se întâmplă ceva inimaginabil în viața noastră? Majoritatea oamenilor decid dacă este bine sau nu pentru ei și acordă acelui eveniment o etichetă „pozitivă” sau „negativă”, chiar dacă, în realitate, evenimentul este neutru. Ne folosim percepția și experiența de viață pentru a-l eticheta. Problema este că aceste etichete afectează modul în care gândim și modul în care funcționează mintea noastră. Eticheta „negativă” tinde să atragă mai multă gândire negativă în viața noastră, ceea ce ne poate conduce să observăm doar ”lucrurile rele” care se întâmplă și ne concentrăm pe neajunsuri.

Cum putem ”să ne scuturăm” de acest tipar? În primul rând prin conștientizarea faptului că nu toate situațiile care ni se întâmplă în viață au un sens inerent. Noi suntem cei care stabilim un sens, văzând o situație printr-un anumit cadru. Lucrurile neplăcute se vor întâmpla întotdeauna în jurul nostru, indiferent dacă ne dorim sau nu. Nu putem evita să ne rănim, să greșim, să ne supărăm și nu putem controla circumstanțele. Vestea bună este că, deși nu putem controla întotdeauna situația din jurul nostru, putem decide totuși cum să o vedem și, automat, ce acțiuni să proiectăm. „Este paharul pe jumătate plin sau pe jumătate gol?” reprezintă o întrebare a cărui răspuns contează doar de perspectiva noastră!

Gândirea optimistă este o abilitate de reziliență care ajută oamenii să depășească adversitățile și să atingă obiectivele vieții. Așadar, data viitoare când vă simțiți stresați sau întristați datorită unor considerente asupra cărora nu aveți nici o pârghie de acțiune (model negativ de gândire), depuneți un mic efort pentru a recadra / reforma acel mod de observație. Acest exercițiu nu va schimba situația, dar poate reduce cu siguranță daunele și poate pune lucrurile într-o perspectivă mai sănătoasă. Cu mai mult focus pe resursele de rezolvare sau depășire a acelei situații! Iar atunci când este făcut cu un strop de umor, poate fi un minunat mecanism de detensionare. Apropo: într-unul din filmele cu Harry Potter, micii vrăjitori sunt antrenați în a lupta cu cele mai profunde frici ale lor. Invocând o vrajă numită „Riddikulus” care transformă temerile în ceva ridicol de amuzant.

Am văzut o postare pe internet care ne încuraja să visăm la momentul în care peste câțiva ani o să descoperim în niște sertare câteva măști de protecție specifice acestor zile pandemice. Și ne transmitea ideea că vom zâmbi atunci, respirând liberi, fericiți și mult mai asumați. Cu tot haosul din jurul nostru, putem începe să cautăm posibilități în loc să ne concentrăm pe penurie.