Reperul de psiho

”Oare există oameni care să nu fi mințit niciodată?” (întrebare oarecum retorică a Dianei – 21 ani); mersi de întrebare! O să încerc să ofer un răspuns mai larg la întrebările subsidiare: de ce mint oamenii?, care sunt motivele pentru care atât de des / atât de mulți oameni apelează la acest tip de comportament?

Trăim într-o lume / o perioadă în care minciuna a devenit o experiență destul de uzuală și nu mă refer aici doar la figuri politice aflate în campanii electorale, la vânzători de produse pe care ni le prezintă cât mai atractiv indiferent de realitate sau la avocați aflați în serviciile unor personalități dubioase. Întâlnim minciuni în bucătărie, când un copil spune mamei că s-a săturat, doar ca să fugă mai repede la joacă, în birou unde angajatul se scuză că a pierdut autobuzul deși nu s-a putut da jos din pat, în magazin unde vânzătoarea nu mai găsește încă o pereche de pantofi, deși, de fapt, s-a săturat să mai caute în depozit… și așa mai departe, cu atât de multe exemple…

Minciunile îmbracă extrem de multe forme (de la omisiunea involuntară a detaliilor până la denaturarea voluntară a adevărului) iar scopul acestui comportament poate fi, de asemea, extrem de variat:

– auto-aparare: mulți oameni mint pentru că vor să se protejeze de o situație conflictuală sau pentru a evita anumite consecințe neplăcute (un elev își ascunde notele slabe pentru a nu fi nevoit să justifice, să explice sau să se confrunte cu o potențială pedeapsă).

– pentru a nu răni sentimentele altora: decât să rănească sau să îngrijoreze unii oameni, deformează adevărul (o femeie ar putea minți în legătură cu costul pantofilor pe care i-a cumpărat pentru a nu creea invidie sau a jigni cercul ei de prietene)

– pentru protejarea propriilor sentimente: mulți oameni mint pentru a-și proteja propria stimă de sine sau alte emoții personale (un om care a ratat un interviu de angajare poate ușor să spună: „oricum nu am vrut acea slujbă”).

– pentru a păstra un secret (hai să ne gândim la petrecerea-surpriză a celui mai bun prieten sau la cadoul de Crăciun al copilului nostru).

– pentru a prezenta o imagine (mai) bună: mulți oameni doresc să își afișeze o imagine personală puțin mai altfel (la un interviu de angajare de câte ori nu am exagerat anumite chestii despre noi pentru a impresiona intervievatorul).

– pentru a manipula pe alții: din copilărie învățăm foarte repede că putem manipula pe cei din jur, iar ulterior asta ni se pare o dovadă de inteligență personală sau o abilitate crescută de diplomație (un copil va minți că fratele lui l-a bătut doar pentru ca fratele să nu primească dreptul de a se uita la desene animate).

Și, pentru că psihologia umană este infinită, putem identifica multe alte scopuri pentru comportamentul de ”a minți” (din plăcere, de neștiință, pentru că am mai mințit și nu vrem acum să recunoaștem acest lucru, pentru că ne este frică, de rușine, pentru a proteja pe altcineva etc). Iar toată această pleiadă imensă de motive ne îndrumă să credem că nu există o persoană care (voluntar sau nu) să nu fi utilizat niciodată acest comportament. Acesta este adevărul! Sau?!….