În viața de zi cu zi, îmi caut și construiesc mereu ocazii de a fi bucuros, mulțumit, încântat, satisfăcut, împlinit….altfel spus: fericit. Și, pentru că îmi doresc ca fericirea să devină un standard pentru cât mai mulți dintre oameni, construiesc un ”proiect” săptămânal de citit, analizat și, sper, chiar asumat…Dicționarul de fericire! De doi ani de zile reuşesc să fac acest lucru, dar astăzi simt că e nevoie de o pagină care poate nu cadrează chiar cu conceptul de fericire. Mă simt încărcat de anumite emoţii precum tristeţe, dezamăgire, uimire, vexare, frustrare, durere, revoltă. Mă doare războiul de lângă noi! Astăzi Dicționarul nu omagiază fericirea, ci se chirceşte sub vârtejul emoţional declanşat de război şi speră… şi încearcă să construiască şi să susţină rezilienţa!
Rezilienţă – 1. Mărime caracteristică pentru comportarea materialelor la solicitările prin șoc; 2. Capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (emoțional, economic ș.a.m.d.) (dexonline.ro)
Rezilienţa reprezintă un termen preluat din domeniul rezistenţei materialelor (aflate în stare pură în natură sau a celor prelucrate): Astfel acest concept structurează o calitate a unor materiale de a fi împăturite, îndoite, presate, alungite fără a se rupe, pentru ca apoi să-și recapete forma inițială. Cele mai clasice exemple sunt tufele de trestie care îşi revin la presiunea vântului sau un arc ce îşi revine la forma sa iniţială după ce a lansat o săgeată. Acest atribut a început să fie preluat şi referitor la anumite caracteristici umane.
Față de o situație de doliu sau o catastrofă naturală, vis-a-vis de o separare sau descoperirea unei boli cronice, sub ameninţarea unui virus pandemic sau cu privirile pe ştirile despre războiul de la graniţa ţării, fiecare dintre noi va reacționa diferit. Psihologii explică acest fapt tocmai prin prisma conceptului de reziliență. Acest concept se referă la adaptarea pozitivă a fiecăruia în contextul trăirii unor factori stresori majori. Termenul provine din latinescul resilio / re-salio = săritură înapoi, a se întoarce, a ricoșa, și trebuie înțeles ca fiind procesul de adaptare în fața adversității, traumei, tragediilor, amenințărilor sau surselor semnificative de stres. Reziliența implică atât „revenire” din aceste experiențe dificile, cât și o creștere personală profundă în sensul de a înfrunta adversitățile vieții.
Cele mai multe studii consimt că reziliența este o construcție psihică, un proces care are loc grație interacțiunii fiecărui individ cu mediul său de viață. Oricât de mult ne-am dori, viața nu este niciodată perfectă, iar dificultățile sunt inevitabile. Din acest punct de vedere, teoria rezilienței susține că nu natura adversității este cea mai importantă variabilă, ci, modul în care ne ocupăm de aceasta. Reziliența = conștientizarea capacității de a face față situațiilor teribile / viziunea de a salva situația / analiza de a evalua-specula ceea ce se întâmplă / asumarea încrederii că lucrurile vor evolua pozitiv / analiza raportului punctele slabe-defecte versus punctele forte-resurse. Pe de altă parte, reziliența nu este o trambulină, în care ești jos la un moment dat și sus în următorul. A fi rezistent sau rezilient nu înseamnă că nu vei avea dificultăți sau suferință. Persoanele care au suferit adversități sau traume majore în viața lor se confruntă de obicei cu durere emoțională și stres. De fapt, drumul către reziliență (cel mai probabil) implică o suferință emoțională considerabilă.
Datorită ultimelor studii neuroştiinţifice, se are în vedere schimbarea conceptului de reziliență în procese reziliente. Acest lucru se datorează faptului că nu vorbim despre o capacitate, ci despre un proces ce implică o multitudine de factori. Atunci când o persoană experimentează o situație extremă sau delicată, va fi influenţată şi de familia, mediul, situația economică, locaţia, contextul cronologic, prieteniile sau alte caracteristici socio-dinamice personale. De aceea nu vorbim despre capacitatea unui individ, ci despre complexul efect al unor situaţii la care au contribuit mai multe persoane pentru ca cineva să devină mai puternic. Mai rezilient.
Principalii factorii care determină (şi cresc) gradul de reziliență al unei persoane sunt împărțiti în trei mari categorii:
– calități personale: gândire optimistă, flexibilitate cognitivă, adaptabilitatea, stăpânirea de sine, orientarea spre soluții etc.
– mediul social: relația cu familia, suportul, empatia, comportamentul prosocial etc.
– factori transpersonali: credința, spiritualitatea, sistemul de valori privind viața, cultura, educația
Aşadar, pentru a deveni mai rezilienţi în faţa provocărilor care ne înconjoară, avem nevoie de creşterea stimei noastre de sine, de un ritual de activităţi ce ne conferă o stare de bine, dar şi de un puternic contact reciproc cu persoanele din jurul nostru. Şi de asemenea, construim şi ne consolidăm starea de rezilienţă, ajutându-i pe cei din jurul nostru, aflaţi într-o perioadă de stres, disconfort şi neputinţă…
