”Campania electorală începe în data de 28 august 2020.” Și totuși putem constata faptul că alegerile locale (și mai probabil și cele parlamentare) din acest an și-au demarat startul agresiv de curtare de voturi. Personal, mă simt obosit și saturat de acest perpetuu dans repetitiv cu accente uneori atât de false și cu note de empatie atât de exagerate. Nu rareori, sunt chiar scârbit. În nici un caz nu vreau să fac politică sau să influențez perspectivele politice ale cuiva (statutul profesional îmi oferă îndeajuns de multă satisfacție în munca mea cu oamenii). Dar simt nevoia de a reacționa într-un fel…
Mitologia greacă ne povestește despre Icar și genialul său tată Daedalus, care în încercarea de a evada din urzeala mincinosul tiran Minos folosesc fiecare câte o pereche de aripi lipite cu ceară pentru a zbura spre libertate. Daedalus își povățuiește fiul să nu se lase furat de grandoarea zborului și să nu se apropie prea mult de soare. Să nu se îmbete cu senzația de putere și să nu își uite rolul de om obișnuit. Icar, intoxicat de experiența zborului, îmbătat de puterea de a ”stăpâni cerul” a ignorat sfatul și s-a apropiat prea mult de soare. Așa a plătit pedeapsa finală. Grecii au denumit acest tip de comportament Hybris – se referă la mândria nemăsurată a unui individ și supraaprecierea forțelor și libertății sale în confruntarea cu destinul. Ulterior termenul capătă și echivalentul unei vătămări corporale grave.
Pe baza acestor concepte și a unor studii aprofundate, în anul 2009, David Owen, (neurolog) și Jonathan Davidson (psihiatru) au publicat un articol intitulat „Sindromul Hubris”. Conform opiniei celor doi specialiști, sindromul Hubris, este asociat cu tulburările de personalitate narcisistice, antisociale sau histrionice, incluzând criterii precum manifestarea disprețului pentru alții, mândrie exagerată, încredere copleșitoare în propriul sine, pierderea contactului cu realitatea, acțiuni imprudente și impulsive sau o nevoie de confidență supremă.
În continuare s-au investigat profilurile psihologice a numeroase personalități, identificându-se exemple de trăsături hubristice sau chiar întreg sindromul. Ca atare Owen și Davidson au susținut că dobândirea puterii poate induce, într-un individ sensibil, un model unic de trăsături comportamentale și credințe bazate pe rejectarea de critici și supraestimarea șanselor de succes. Astfel Hubris-ul nu a mai fost privit doar ca o extindere firească a încrederii și a ambiției necesare oricui experimentează un rol de putere. Ci ca o parte întunecată a anumitor lideri.
Carisma, farmecul, capacitatea de inspirație, convingerea, dimensiunea viziunii de viitor, disponibilitatea de a-și asuma riscurile, aspirațiile grandioase și încrederea îndrăzneață de sine – toate aceste calități sunt adesea asociate cu un leadership de succes. Pe care ar fi bine să îl urmăm. Există însă o altă latură a acestui profil, deoarece aceste calități pot fi marcate de o rigiditatea emoțională, de un grad scăzut de empatie sinceră, de refuzul de a asculta sau de a primi sfaturi, impulsivitate, imprudență sau neatenție asupra detaliilor.
Ce vreau să subliniez prin toate aceste observații? Importanța de a privi cât mai în detaliu un posibil viitor reprezentant / leader aflat acum în plin proces electoral. Utilitatea de a nu cataloga rapid și indubitabil o anumită caracteristică sau comportament uman. Însemnătatea analizei temeinice. De atâtea ori ne-am plâns de conducătorii nostri. Ce ar fi ca acum să știm să alegem? Și să ne asumăm pe deplin acest drept al nostru?
