Chiar dacă decembrie 2020 trebuie creditată ca luna debutului vaccinării împotriva COVID19, luna ianuarie a acestui an se ”bucură” pe deplin de ”privilegiul” dezbaterilor pro și contra acestui demers medical. Astfel, în orice mediu media te-ai afla, tematica declanșată de utilitatea/oportunitatea/calitatea vaccinării este în prim plan. Și, deseori, comentariile și reacțiile personale ale celor implicați, depășesc o oarecare limită de decență, profesionalism, moralitate sau etică prin structurarea unor poziții cu caracter de adevăr unic sau corectitudine absolută. În fața unor astfel de manifestări am încercat să întrezăresc mecanismele declanșatoare ale acestor dinamici, fie că se referă la tabăra pro-vaccin, fie de cealalaltă parte. Astfel, am ajuns la un punct de explicație unitar: ambele politici vizează exercitarea unui anumit control asupra unei populații.
Dar la nivel individual, ce reprezintă această nevoie de control? Cea mai simplă (și mai paradoxală) definiție a controlului stabilește că acesta este, de obicei, o reacție la frica de a pierde controlul… Amuzant…nu?! Psihologii subliniază faptul că nevoia de control ne ajută să credem că putem modela anumite rezultate și evenimente după bunul nostru plac și interes. Dar tot psihologii evidențiază că sentimentul de a avea control e atât de reconfortant și deoarece ne face să credem că nu suntem sub controlul altcuiva. Adică, cu cât simțim mai mult controlul, cu atât ne simțim mai eficienți cu privire la obținerea rezultatelor dorite, iar acest sentiment de competență ne sporește imaginea de sine și tonusul în tot ceea ce facem. În același timp oamenii se luptă cu nevoia de a deține controlul pentru a nu se simți neajutorați și vulnerabili ( sau la mila altora).
Și da! Sunt total de acord cu faptul că lupta pentru obținerea controlului este un lucru bun – dar numai până la un punct. Dincolo de acest punct, impulsul spre control ne poate face să fim nefericiți (pentru noi înșine sau pentru cei din jurul nostru). Dorința de a controla poate declanșa mari probleme.
În cabinet, în momentul în care surprind un astfel de comportament încerc să propun câteva abordări. Simple, dar complexe în același timp. Pentru că vizează acțiuni facile, dar și idei profunde:
Exercițiul de a accepta… Filosofia occidentală subliniază importanța controlului, în timp ce filosofia orientală pune accentul pe predarea controlului, acceptând „ceea ce este”. Așadar, pentru că nu totul este în controlul nostru, trebuie să acceptăm realitatea și să încetăm să ne pedepsim pe noi înșine (sau pe ceilalți) pentru ceea ce s-a întâmplat.
Abordarea realist versus idealist… Cu cât nevoia noastră de control este mai puternică, cu atât mai multe situații de disconfort vom trăi. Pentru că ceilalți vor avea alte valori de percepție față de noi. Astfel, în unele momente/situații/contexte ceea ce e indicat să căutăm nu este modul de realizare a unui anumit lucru, ci tocmai simpla realizare a acestuia.
Identificarea nivelului de autenticitate… Nevoia de control se manifestă și în raport cu propria persoană (căutăm să arătăm un comportament cât mai perfect, o impresie bună, o atitudine fără reproș). Dar așa, deseori, pierdem din autenticitatea și creativitatea noastră. Și fie că îi spunem pauză, vacanță, nebunie sau moment de respiro, ideal este ca uneori să ne lăsăm corpul și mintea să se relaxeze. Putem să reducem preocupările și responsabilitățile – cel puțin câteva minute. Și să încercăm să gândim și simțim cât mai spontan și liber. Fără prejudecăți și ”conserve” culturale legate de oamenii din jurul nostru. Sau ideile și atitudinile lor…
