0788 233 800 psiholog@adibratu.ro

Sănătatea de ”a fi copil”

Imaginați-vă un loc de joacă nefolosit. Ignorat, uitat, abandonat… Leagănele stau nemișcate, toboganele sunt ruginite, roțile se învârt scârțâind doar când le umflă vântul, toate culorile vii s-au estompat, iar groapa de nisip e inundată de gunoaie… Cam așa cred ar putea arăta și sufletul nostru atunci când uităm să ne mai jucăm, să explorăm, să ne bucurăm fără motiv sau să fim spontani în tot și toate. Când uităm de copilărie. Prinși într-o rutină de a fi „maturi” și „serioși” putem ajunge la o stare de amorțeală emoțională, în care fiecare zi devine o succesiune de „trebuie”, iar spațiul pentru bucuria pură și necondiționată se micșorează.

Neglijarea copilului interior nu înseamnă doar pierderea unor momente de distracție pură, ci și ignorarea unei părți vitale a psihicului nostru care ne ajută să facem față provocărilor, să inovăm, să ne dezvoltăm autentic sau să găsim soluții creative.

Asumarea și cultivarea copilului interior, respectarea copilăriei și reproducerea comportamentelor ei, sunt investiții directe în sănătatea noastră mintală. Prin joacă, curiozitate, expresivitate emoțională, explorarea continuă și spontaneitate, nu doar că ne amintim cine sau cum am fost, ci și construim cine putem deveni printr-o conexiune reală cu noi înșine și cu lumea din jur.

Nu doar de 1 Iunie, dar astăzi în mod special, îți urez să redescoperi magia copilului din tine! La Mulți Ani tuturor copiilor, mari și mici!

Sănătatea comunității

Pulsul unei comunități reflectă dinamica socială a majorității oamenilor care o compun. Dorința tuturor este ca acest puls să fie determinat de bucuriile și reușitele noastre colective, dar uneori, anumite umbre dezechilibrează ritmul de creștere, lăsând în urmă întrebări și durere.

Recent, doi oameni dragi mie, mi-au povestit cum și-au pierdut fiecare câte un prieten drag, răpus de lupta nevăzută cu propriile lor gânduri și / sau sentimente. Ecoul unor astfel de tragedii este amplificat tocmai de faptul că un suicid determină atât de multe întrebări și asumări interioare celor din imediata apropiere a victimelor: de ce oare…, cum de nu am simțit…, ce aș fi putut… , dacă aș fi fost…, oare am greșit…, eu ce aș face…

Pentru o comunitate, aceste manifestări definitive nu sunt doar statistici triste! Ele sunt o dovadă incontestabilă că sănătatea mintală nu ar trebui să fie un subiect izolat. Sănătatea mintală nu este un lux sau un privilegiu. Doar pentru câțiva dintre noi. Sănătatea mintală este o componentă vitală a bunăstării fiecărui individ și, implicit, a întregii comunități. Așa cum ne preocupăm de sănătatea fizică, ar trebui să fim la fel de atenți la starea de bine a minții noastre.

Poveștile acestor pierderi ne subliniază că, foarte des, în spatele zâmbetelor afișate sau a atitudinii relaxate a cuiva, pot exista lupte crâncene, neîncrederi masive, disperări imposibile, căutări inadecvate de soluții. Toate desfășurate într-o tăcere atât de adâncă! Toate cu o nevoie stringentă de ajutor!

Este atât de important să creăm un mediu în care oamenii se simt în siguranță să vorbească deschis despre vulnerabilitățile lor. Fără teama de a fi judecați sau stigmatizați. Noi, ca și parte a comunității putem exersa să fim mai atenți la semnele de suferință a celor de lângă noi. Să întindem o mână de ajutor și să promovăm dialogul despre sănătatea mintală ca parte integrantă a vieții noastre de zi cu zi. O comunitate puternică nu este doar cea care prosperă economic sau social, ci și cea care are grijă de sufletele membrilor săi mai vulnerabili, oferind sprijin, înțelegere și resurse pentru a depăși momentele dificile.

În cine să mai ai încredere?!

A fost odată (ca acum 4 ani !) o mare mare campanie electorală. Și candidați pe măsură! Toți cu binele țării, județului, orașului ori comunei în programe, promisiuni și discursuri. Oriunde te întorceai în zilele acelea dădeai de ei: în multe și variate emisiuni și știri TV, în undele radio, pe afișe, bannere, pancarte în orice colț de stradă ori de intersecție. Pe fluturași înghesuiți nemilos de mulți în cutiile poștale, pe pungi de plastic ori de hârtie colorată (în funcție de buget, nu?!), pe tricouri, eșarfe, șepci sau veste reflectorizante, pe pixuri, cutii de chibrite, calendare sau orice mic nimic. Și cum de se putea să lipsească toată această imensă tevatură de auto-elogiu personal (votați-mă pe mine!) sau de critici și bârfe despre ăialalți (nu îi votați pe ei!) de pe cea mai mare câmpie a libertății de exprimare: internetul? Așa că www-ul a fost cucerit în acele zile de aceleași declamații pro sau contra, indiferent de era vorba de pagini, bloguri sau podcasturi sau rețele sociale.

Și zilele campaniei s-au încheiat, votul s-a înfăptuit (apropo: prezența de 52% la alegeri locale parcă nu e rea, dar se putea și mai bine!) și, încet – încet au început să apară rezultatele. Pentru unii cu multă bucurie, pentru alții cu mai puțină sau chiar deloc. Iar pentru aceștia din urmă au început analizele, rapoartele, statisticile… explicațiile. Pentru ei înșiși sau pentru oricine dorea să îi asculte.

Povestea de azi se oprește asupra unei astfel de candidate, care la ceva zile după ingurgitarea unor deloc plăcute rezultate a găsit explicația nereușitei sale: ”pe internet s-au dat mesaje, împotriva mea… vă daţi seama ce manipulare”. Și brusc psihologul din mine a compătimit-o sincer: sărăcuța de ea! ditamai politician în ditamai partid și nu știa că se poate minți pe net și pe rețelele sociale!

Off! Chiar nu credeam că minciuna și dezinformarea rău intenționată o să intre vreodată în pura și candida lume a politicii!