În ultimul timp, în întreaga zonă a Europei se protestează, periodic și fără un tipar foarte predictibil, față variatele măsuri de protecție decise de guverne pentru diminuarea efectelor pandemiei. Care, apropo, a împlinit mai bine de un an de zile de când și-a stabilit rezidența și pe aici. Din punctul meu de vedere este absolut normal, și chiar indicat, ca indicator de sănătate a democrației, ca oamenii să protesteze față de măsurile pe care le consideră incorecte sau defavorizante. Pe de altă parte observ că multe din aceste proteste capătă nuanțe ușor extremiste sau discriminatorii. Fie că e vorba de Franța, Ungaria, România, Italia, Germania sau Austria apare același tipar de mesaj – discursul împotriva celor care sunt diferiți în gânduri, idei, comportamente, specific. Discursul lipsit de cea mai bazală formă de empatie…
Definim ca empatie acea capacitate de a ne pune în locul altei persoane, ”a celuilalt”, înțelegând sentimentele și gândurile pe care le poate avea această altă persoană. Încercând să ne imaginăm în locul altcuiva pentru a înțelege ceea ce simte sau experimentează, facilităm comportamentele prosociale (de ajutor) care vin din interiorul nostru pentru binele acelei persoane. Daniel Goleman, celebru psiholog și specialist în neuroștiințe , sublinia că adevărata empatie înseamnă nu numai să simți durerea sau problema altuia, ci și să fii mișcat și motivat pentru a o ușura. Empatia reprezintă baza relațiilor interpersonale, permițându-ne atât contactul adecvat și adaptativ cu ceilalți, cât și gestionarea propriilor noastre emoții și recunoașterea celor ale restului oamenilor din mediul nostru.
Chiar dacă noi , ca ființe umane sunt creaturi sociale prin natura noastră, empatia nu apare în mod firesc și echilibrat pentru noi toți. Unii oameni sunt mai empatici decât alții. Iar în anumite cazuri, situații sau contexte, unii oameni pot suferi de o tulburare de deficit de empatie. Lipsa acestui construct psihologic poate avea repercusiuni atât în viața persoanei care trăiește acest deficit cât și mediului său, generând instabilitate, singurătate sau probleme de adaptare la societate și respectarea normelor sociale. Douglas LaBier, psiholog de afaceri și psihoterapeut american, declară că tulburarea deficitului de empatie este o afecțiune din ce în ce mai prezentă, dar ignorată. ”De fapt, cultura noastră socială și politică din ce în ce mai polarizată din ultimii ani arată că această afecțiune este mai severă ca niciodată. Și are consecințe profunde pentru sănătatea mintală atât a indivizilor, cât și a societății.”
Pentru cineva lipsit (chiar și situațional sau temporar) de empatie, acest lucru îi determină dificultatea de a-și lăsa deoparte credințele și valoriile proprii pentru a testa sau a se acorda la ceea ce experimentează alții. Și acest lucru va fi cu atât mai acut cu cât persoanele din jur simt, gândesc și cred diferit. Tot acest complex va deveni o sursă de conflicte permanente, de procese de scădere a comunicării și de apariții de atitudini contradictorii – inclusiv ură – față de grupuri de oameni care diferă prin credințele, tradițiile sau modurile lor de viață.
Cum se poate ajunge (sau cum s-a ajuns?) în astfel de situații? Din puncul meu de vedere pe baza a doi mari operanzi:
a. comunicarea: sau mai clar spus modurile actuale de comunicare: nu doar datorită pandemiei din ultima perioadă, comunicarea umană s-a specializat tot mai mult pe digital… fără să vedem fața persoanei cu care vorbim. Astfel nu mai putem identifica aproape nimic din comunicarea nonverbală (legate de postura, mimică, gestică, indicii fizice precum tremurul vocii, paloarea feței sau poate un ochi înlacrimat). Ca atare pierdem multiple moduri de înțelegere a stărilor emoționale ale altor persoane și modul de a ne raporta dechis, adaptativ la orice situația în care punctul meu de vedere nu coincide cu cel al interlocutorului.
b. educația: perspectiva nediscriminării și a egalității de șanse în sistemul educațional românesc este doar o umbră a ansamblului de măsuri ce consider că ar trebui întreprinse pentru o cultură a dezvoltării cât mai nepărtinitoare. Față de persoane care nu gândesc sau fac politica mea, față de adulți sau copii cu anumite tulburări de dezvoltare, față de imigranți, de minorități sau cei cu alte crezuri…față de cei diferiți, dar atât de aproape și importanți…
