Ca psiholog și psihoterapeut, îmi doresc ca fericirea să devină un standard și nu doar un deziderat. După un an de zile de ”gândul de luni”, pe baza sugestiilor primite de la voi, cititorii mei, am demarat un nou ”proiect” săptămânal de citit, analizat și, sper, chiar asumat… Dicționarul de fericire!
Pagina de azi a Dicționarului nostru se referă la un comportament esențial pentru binele comun al grupurilor sociale, având urmări pozitive asupra tuturor persoanelor din comunitatea unde acest comportament are loc.
Ajutor – Persoană care ajută pe alta într-o activitate oarecare, secondând-o și subordonându-i-se; sprijin, participare la efortul cuiva; îndrumare; asistență acordată cuiva (dexonline.ro)
Comportamentul de a acorda ajutor (ajutarea / ajutorarea) înseamnă, în fapt, acordarea de anumite beneficii proprii (timp, suport, asistență, materiale, idei, experiență etc) unei alte persoane, care o să fie asistată într-un anumit demers.
Valoarea acestui comportament (sau a persoanei care prezintă acest mod de ”a fi”) a fost remarcată încă din cele mai vechi timpuri, existând un consens general indiferent de culturi sau civilizații: de la filosoful grec Aristotel (care sublinia chiar că emoțiile pozitive pot fi mai mari pentru persoana care acordă ajutor decât pentru beneficiarul ajutorului) și până la străvechile valori chineze ale Confucianismului (unde bunăvoința față de ceilalți e o înaltă valoare spirituală). Dar nu doar filosofii au fost singurii preocupați de comportamentul de ajutorare. Aproape toate religiile lumii au o versiune a ”Regulei de Aur” – oamenii ar trebui să-i trateze și să-i ajute pe alții așa cum ar dori să fie ei înșiși asistați și ajutați: Biblia creștină promovează ajutorarea și îngrijirea reciprocă și oferă celebra pildă a bunului samaritean cu sublinierea ajutorării chiar și a celor săraci și nevoiași, Moise Maimonide (celebru teolog evreu) descrie opt grade de bunătate în a-i ajuta pe ceilalți, islamul implică o obligație anuală de a da celor care au nevoie, iar în hinduism reducerea suferinței altora reprezintă o karma bună.
În abordările științifice moderne, cercetătorii au încercat a defini de ce oamenii îi ajută pe ceilalți, evidențându-se 3 tipuri de teorii:
- sociologice – aceste teorii se bazează pe faptul că noi, oamenii, tindem să ajutăm alți semeni care ne-au ajutat pe noi la un anumit moment (reciprocitate) sau față de care avem o anumită datorie morală (responsabilitate)
- psihologice – sesizând trăirile și identificându-ne emoțional sau cognitiv cu o altă persoană, acordăm un ajutor și facem să dispară acel sentiment neplăcut pe care ni-l provoacă durerea altuia (empatie și similaritate)
- biologice – se consideră că altruismul și ajutorarea au strict o bază genetică.
Dincolo de toate aceste aspecte determinante, din punct de vedere personal dar și psihoterapeutic, consider că orice comportament de tip ”a ajuta” are beneficii imense pentru că ajutorarea nu înseamnă doar a dărui. Ci reprezintă un unic mod de conectare, atingere și comunicare între două sau mai multe persoane. Sau modul în care o persoană este capabilă de a recunoaște o valoare umană în orice situație contextuală. Modularea propriului comportament în serviciul altei persoane e baza înțelegerii comportamentului uman, fapt care atrage ulterior creșterea nivelului de ”bine” în cadrul grupului, comunității sau a societății. În măsura în care oamenii înțeleg comportamentul, motivațiile și caracteristicile personalității și influențele situaționale asupra celor din jur, ei pot fi capabili să-și sporească utilitatea față de cei care au o anumită nevoie de ajutor, dând o nouă valoare și dimensiune relațiilor sociale, făcând astfel din lume un loc mai bun de locuit. Ajutând pe cei aflați în nevoie, te ajuți și pe tine!
„Dacă aprinzi un felinar pentru cineva, acesta va lumina și calea ta” (proverb budist).
