În viața de zi cu zi, îmi caut și construiesc mereu ocazii de a fi bucuros, mulțumit, încântat, satisfăcut, împlinit….altfel spus: fericit. Și, pentru că îmi doresc ca fericirea să devină un standard pentru cât mai mulți dintre oameni, am demarat un ”proiect” săptămânal de citit, analizat și, sper, chiar asumat…Dicționarul de fericire! Chiar dacă motivația acestui proiect mi se părea destul de clară, totuși am mai fost întrebat ”concret, de ce te interesează atât de mult fericirea altora?” Și, brusc, psihologul și psihoterapeutul din mine au identificat obligativitatea unei noi pagini în acest dicționar…
Altruism – Atitudine morală sau dispoziție sufletească a unei persoane care acționează dezinteresat în favoarea altora; doctrină morală care preconizează o asemenea atitudine. (dexonline.ro)
Conceptul propriu-zis de altruism (chiar dacă nu în acest format) are o lungă istorie în gândirea filosofică și etică-religioasă, fiind o virtute tradițională în multe culturi și un aspect de bază al diverselor tradiții religioase care se manifesta prin principiul sau practica de preocupare pentru bunăstarea altora.
Termenul altruism mai este folosit la a defini o anumită doctrină care impune ca obligație morală ajutorarea altora. Această abordare este, din punctul meu de vedere forțată, conceptul de altruism neavând nici o legătură cu ideea de datorie: altruismul constă în a sacrifica ceva pentru altcineva (timp, energie, spațiu sau bunuri), fără nici o așteptare de vreo compensație sau beneficiu, în timp ce datoria se definește pe o anumită obligație față de o anumită entitate (zeu, lider, guvern).
Conceptele de altruism, empatie și compasiune sunt confundate foarte des în limbajul cotidian uzual. Dar pentru a evidenția mai clar valoarea altruismului ar trebui să înțelegem mai bine mecanismele psihice din spatele fiecăruia:
- empatia – reprezintă capacitatea afectivă de a intra în rezonanță emoțională cu trăirile altei persoane; dacă este cineva vesel/supărat trăiesc și eu o formă de veselie/îndurerare
- compasiunea este acea emoție simțită de cineva ca răspuns la suferința altuia și se bazează pe un proces propriu de judecată pe structura unei valori morale (corectitudine, dreptate, adevăr) și reprezintă dorința ca toate ființele să nu aibă parte de suferință
- altruismul este intenția și actul în sine de a face ceva pozitiv în beneficiul cuiva (și nu doar cand este vorba de suferință!!)
Deși empatia și compasiunea par a fi determinanți vitali ai altruismului, influența lor este indirectă. O mamă nu își îngrijește în mod obișnuit bebelușul deoarece empatizează cu el o anumită frică a lui sau compătimește suferința apariției colicilor acestuia. Și nici nu se simte obligată să facă acest lucru. Acea mamă îl îngrijește în suprema sa dorință de a-i fi bine și a se dezvolta bebelușul în maximul capacităților sale. Da! Iubirea poate fi considerată forma ideală a altruismului. Oamenii tind să se bazeze pe simpatie sau compasiune, pentru a genera grijă sau emoție vibrantă, doar atunci când dragostea nu este totală. Când dragostea este prezentă necondiționat, astfel de alternative pur și simplu nu sunt necesare…
Pe de altă parte există specialiști care pun sub semnul întrebării motivația din spatele acțiunilor altruiste. ”Sunt acești oameni lipsiți de orice interes de sine?”. Conform acestui model, scopul sau motivația din spatele fiecărui act altruist este beneficiul de sine: ne comportăm în așa fel încât să ne simțim bine cu noi înșine, să primim recompense materiale sau simbolice sau pur și simplu să evităm rușinea față de acțiunile sau inacțiunea noastră (ajutăm un prieten pentru că nu vrem să pierdem apropierea pe care o împărtășim cu el, oferim cuiva un serviciu deoarece la un moment dat s-ar putea să avem nevoie de ajutorul lui, chiar și un act eroic de salvare a vieții cuiva poate fi văzut ca o încercare de a scăpa de o vinovăție sau de a fi văzut într-o lumină pozitivă). Personal, refuz să cred aceste teorii egoiste și lipsite de umanitate, pentru că ar colora mult prea sumbru viziunea de noi… Și cercetări recente susțin ideea altruismului pur, constatând că oamenii se simt mai fericiți atunci când se angajează într-un comportament motivat exclusiv de bunăstarea altora (https://psycnet.apa.org/record/2015-24225-001).
Vreau să închei această pagină cu
o perspectivă oferită de Mathieu Ricard (doctor în genetică
moleculară, călugăr budist): ”altruismul nostru nu se epuizează
odată cu numărul celor care îl primesc…dacă zece oameni stau la
soare și se încălzesc și mai vin încă o sută, soarele nu
trebuie sa strălucească de zece ori mai puternic…”. Tot din
punctul acestuia de vedere am extras o superbă definiție a
altruismului…”banalitatea binelui”…