În viața de zi cu zi, îmi caut și îmi construiesc mereu ocazii de a fi bucuros, mulțumit, încântat, satisfăcut, împlinit….altfel spus: fericit. Și, pentru că îmi doresc ca fericirea să devină un standard pentru cât mai mulți dintre oameni, construiesc un ”proiect” săptămânal de citit, analizat și, sper, chiar asumat… Dicționarul de fericire! De doi ani de zile reuşesc să fac acest lucru şi, deşi mă simt atât de încărcat de războiul de lângă noi, vreau să încerc să schiţez o nouă pagină… pentru a media, explica, înţelege… dincolo de părerile şi convingerile personale, pentru a confirma…

a confirma = 1. A recunoaște și a întări exactitatea unei afirmații făcute de altcineva; a atesta, a mărturisi autenticitatea; a întări o ipoteză, o afirmație (dexonline.ro)

Cu conceptul de “confirmare” creştem şi evoluăm încă din prima perioadă a vieţii noastre, ajungând la un moment dat să ne fie un adevărat ghid de dezvoltare. Ne întrebam părinţii, dacă era bine ce sau cum făceam anumite lucruri. Fiind copii nu aveam încă suficientă încredere în propriile capacităţi, aşa că apelam la aprobarea şi/sau confirmarea adulţilor din jur,iar uneori eram încurajaţi şi felicitaţi, iar alteori mustraţi sau criticaţi. Prin oricare dintre aceste feluri de raportare ne confirmam (sau infirmam) comportamentele personale.

Ulterior acest model de evaluare externă se transformă într-un adevărat set de valori determinat şi de modele experenţiale, sisteme de educaţie, religie, convingeri personale sau alţi diverşi factori sociali. De la perioada de adolescenţă, pe tot parcursul vieţii, aceste valori vor constitui suportul moral al personalităţii fiecăruia dintre noi. Astfel marea majoritate dintre noi, ajungem să simțim că aceste convingeri şi credinţe ale noastre sunt raționale, logice și chiar imparțiale, bazate pe rezultatul anilor de experiență și pe analiza obiectivă a informațiilor pe care le avem la dispoziție. Încălcarea acestor valorilor personale, prin contestarea lor directă sau şi doar prin ignorarea sau încălcarea lor de către alţii, ne determină un puternic disconfort psihic pe care tindem să îl anihilăm prin îndepărtarea noastră de acei oameni şi prin catalogarea lor ca fiind nepotriviţi, atipici sau pur şi simplu altfel decât noi. Astfel des şi relativ destul de uşor apar anumite manifestări prin care nu înţelegem (şi judecăm) comportamentele unei anumite persoane, grup social sau chiar comunitate.

Nu-i aşa că e greu de înţeles cum o mare parte din oameni consideră că războiul contemporan are şi conotaţii pozitive şi chiar par că nu văd ororile distrugerilor materiale şi umane rezultate?! Nu-i aşa că avem tendinţa de a acuza şi blama o mare categorie din populaţie pentru faptul că “refuză” să vadă în liderul său politic pe acel om însetat de putere pe care îl întrezărim noi?! Nu-i aşa că ni se pare imposibil cum unii refuză să vadă un anumit adevăr? Toate aceste variante sunt posibile (şi în unele cazuri chiar speculate de către liderii sau promotorii de informaţii) pe baza nevoii de a acţiona conform propriilor convingeri şi valori, pe baza nevoii de confirmare a fiecăruia dintre noi. Această nevoie de confirmare ne vulnerabilizează în utilizarea unor prejudecăți cognitive (deformări ale modului de raționament) care tind să fie inconștiente și involuntare. Una dintre cele mai frecvente este tendința de confirmare (sau părtinire de confirmare, sau bias de confirmare), foarte frecventă atât în viața noastră de zi cu zi, cât și în viața noastră profesională.

Acest fenomen de părtinire de confirmare ne predispune la faptul că marea majoritate a credinţelor noastre se vor baza preponderent pe acordarea de atenție informațiilor care le susțin, şi, în același timp, vom tinde să ignorăm informațiile care le contrazic.

Peter Cathcart Wason (celebru psiholog cognitivist, pionier în psihologia raționamentului) a condus în anii 60 un program de experimente prin care a demonstrat că oamenii au tendința de a căuta informații care le confirmă convingerile existente. De exemplu, oamenii au tendința de a căuta informații pozitive care să-i pună într-o lumină bună pe liderii politici favorizați şi vor căuta, de asemenea, informații care îi transpune pe opozanţi într-o lumină negativă. Sau alt exemplu mai uzual: atunci când o persoană este îndrăgostită, vede cu preponderenţă calităţile partenerului, iar în momentul în care i se va arăta că acela/aceea are anumite defecte, va reacţiona agresiv pentru că nu poate accepta să-i fie „demolată” convingerea că persoana respectivă este „perfectă”, iar alegerea sa este cea corectă.

Tot în categoria părtinirea confirmării intră o persoană care are convingerea că stângacii sunt mai creativi decât dreptacii. Ori de câte ori această persoană întâlnește o alta persoană care este stângace, va căuta „dovezi” care susțin ceea ce crede deja. Acest individ ar putea chiar ignora sau minimaliza exemplele care nu susțin ideea sa. Un alt exemplu deosebit de frecvent se referă la cum îi afecteaza pe unii rubrica dedicată horoscopului: cu tendinţa acestora de a căuta semne şi răspunsuri în predicţii astrologice.

Karl Popper, un renumit filozof britanic, a definit extrem de inspirat această situație: ”când ești în căutare de confirmări, sigur le vei găsi”.

Pe baza plăcerii noastre personale de a fi confirmaţi în cât mai multe domenii personale şi bazându-se pe acestă prejudecată, chiar și reţelele sociale sincronizează anumite ştiri, evenimente, noutăţi, informaţii cu preferinţele utilizatorilor săi. Şi nu doar mesajele, ci si reclamele pe care ni le oferă.

Nu-i aşa că parcă aşa putem înţelege mai bine rigiditatea cu care unele persoane (sau chiar noi înşine) ne cantonăm într-o poziţie de adevăr absolut? Nu-i aşa că nu mai putem acuza de rea voinţă sau intenţie, aşa de uşor pe cei care se hrănesc conştient şi asumat cu un anumit tip de ştiri şi informaţii pe care noi le catalogăm injuste sau neadevărate? Mulţi oameni se înconjoară de alte persoane care le confirmă convingerile şi resping – în multe cazuri chiar agresiv – pe cei cu alte opinii. Aici sunt întotdeauna de remarcat discuţiile despre politică, religie, sexualitate, război, etc… Pare că biasul de confirmare vine „la pachet” şi cu o oarecare lipsă a toleranţei.

Cum diminuăm efectul acestui fenomen de părtinire (bias) de confirmare? Cu atât mai mult cu cât este o tendinţă naturală pe care o au toţi oamenii, aceea de a vedea ceea ce au nevoie să vadă. În primul rând prin asumarea că acest efect nu poate fi eliminat, dar poate fi controlat! Apoi să luăm în calcul faptul că şi cei care oferă informaţia o pot selecta sub influenţa biasului confirmării (propaganda mai mult sau mai puţin făţişă). Totodată, să fim conştienţi de faptul că oamenii preocupaţi mai mult de adevăr şi mai puţin de satisfacţiile lor personale caută dovezi în sprijinul teoriilor, dar şi dovezi pe care să le verifice sau chiar să le infirme.

Dacă nu am văzut nici o lebădă neagră, nu înseamnă că toate lebedele sunt albe. Dar, pentru a accepta acest adevăr trebuie să fim dispuşi să căutăm / acceptăm opinia altora despre lebedele negre. Provocarea convingerilor noastre, în mod regulat, este singura modalitate de a evita să fim prinşi în biasul de confirmare.