În viața de zi cu zi, îmi caut și imi construiesc mereu ocazii de a fi bucuros, mulțumit, încântat, satisfăcut, împlinit….altfel spus: fericit. Și, pentru că îmi doresc ca fericirea să devină un standard pentru cât mai mulți dintre oameni, construiesc un ”proiect” săptămânal de citit, analizat și, sper, chiar asumat… Dicționarul de fericire! De doi ani de zile reuşesc să fac acest lucru şi, deşi mă simt atât de încărcat de războiul de lângă noi, vreau să încerc să schiţez o nouă pagină… despre ce şi cum trăim uneori prin ceea ce fac alţii. Despre empatie cu aspectele ei pozitive sau mai puţin benefice…

empatie = 1. Intuire a realității prin identificare afectivă. 2.Tendință a receptorului de a trăi afectiv, prin transpunere simpatetică, viața eroilor din opere literare, filme etc. 3. Formă de cunoaștere a altuia, în special a eului social, apropiată de intuiție. 4. Interpretare a eului altora după propriul nostru eu. (dexonline.ro)

Într-o interpretare puţin mai lejeră, putem defini empatia ca fiind capacitatea de a înțelege emoțional ceea ce simt alţi oameni, de a vedea lucrurile din punctul lor de vedere și de a ne imagina că suntem în locul lor. În esență, conceptul fundamental al empatiei se bazează pe metafora de a ne pune în poziția altcuiva și de a simți ceea ce simte acel altcineva. O expresie americană defineşte şi mai plastic empatia: “a te pune în păpucii altcuiva…”

Când vedem o persoană suferind, mulţi dintre noi putem să ne imaginăm instantaneu cum ar fi, dacă noi am trăi acea experienţă, şi automat să simţim o profundă înţelegere faţă de ceea ce trăieşte. Chiar mai mult, acest tipar comportamental ne va permite să cunoaştem şi acceptăm emoțiile pe care le resimte acea persoană. Pe de altă parte a vedea o persoană în durere și a răspunde cu indiferență sau chiar ostilitate pare total de neînțeles. Dar tocmai faptul că unii oameni răspund într-un asemenea mod ne demonstrează clar că empatia nu este o caracteristică universală umană, ci doar o specificitate contextuală.

Existenţa şi dezvoltarea capacităţii empatice determină anumite beneficii directe precum:

– stabilirea unor perspective clare privind paleta emoţională proprie – nu putem simți empatie pentru cineva de lângă noi dacă suntem deconectaţi de propriile emoții și trăiri.

– creşterea capacităţiilor comprehensive – empatia ne ajută să acumulăm mai multă informație, să învățăm să privim lucrurile din mai multe unghiuri și din mai multe perspective (inclusiv în momentul în care empatizăm cu un personaj fictiv dintr-o carte sau dintr-un film)

– dezvoltarea abilităţilor fundamentale în procesele sociale – empatia ne înlesneşte capacitatea de a avea relații cu cei de lângă noi iar fericirea noastră depinde foarte mult de modul în care relaționăm cu cei din jur

Ca atare putem concluziona că recunoașterea și împărtășirea stării emoționale a altcuiva este o experiență interioară complexă, care face apel la conștientizarea de sine, la abilitatea de a distinge între propriile sentimente și ale celorlalți, la capacitatea de a focusa între mai multe perspective şi de a regla mixul de sentimente proprii-ale altora. Pentru a ne pune în locul altcuiva, trebuie să găsim un echilibru între emoție și gând și între sine și ceilalți. Altfel, empatia devine o capcană și ne putem simți ca și cum suntem ținuți ostatici de sentimentele altora! Apropo: de câte ori ne-am surprins în ultimul timp iritaţi, trişti, frustraţi sau aproape de suferinţă auzind buletinele de știri depre război? Prea multă empatie față de ceilalți, mai ales atunci când acordăm prioritate emoțiilor altora față de ale noastre, poate duce la experiențe de anxietate şi chiar depresie, ceea ce explică de ce atât de mulți dintre noi ne simțim prost când urmărim știrile despre războiul din Ucraina.

Potrivit lui Paul Bloom, profesor de psihologie la Yale, mulți dintre noi greșim complet în ceea ce privește exersarea empatiei. El subliniază faptul că “înțelegerea oamenilor este importantă, dar nu este neapărat o forță spre bine…poate fi și o forță pentru rău”. Bloom explică “când suntem prinși în situația celorlalți, este greu să vedem situația în general. Iar dacă situaţia este supărătoare ne asumăm prea multe sentimente negative împovărătoare, cum ar fi deznădejdea, durerea, suferința sau dezamăgirea şi potopul acesta de sentimente amenință să ne blocheze capacitatea de a acționa… Şi, astfel, viziunea în tunel împiedică să se vadă realitatea complexă sau o consideră nepotrivită pentru dezvoltarea strategiilor de soluții pe termen lung.”

Şi alţi specialişti subliniază că empatia îndelungată duce la stres empatic, al cărui nivel depinde de sensibilitatea persoanei și de circumstanțe. Dacă situația stresantă persistă, de exemplu în relațiile apropiate cu membrii familiei care sunt deprimați sau au nevoie de îngrijire, acest lucru poate duce la epuizare emoțională si fizică, la mai puțin ajutor sau chiar la agresivitate. Oamenii prea empatici pot chiar să-și piardă capacitatea de a ști ce vor sau ce au nevoie. Ei pot avea o capacitate redusă de a lua decizii în propriul interes, să experimenteze frustrare din cauza încălcării propriilor sentimente și ar putea să nu aibă resurse interne pentru a oferi ajutorul pe care şi-l doreşte. În plus, empatia exagerată creează vulnerabilitate la manipulare din partea altora.

Uitându-ne atent la acest fragil echilibru între caracteristicile pozitive sau mai puţin benefice ale empatiei, ar fi util să ne focusăm pe perspectiva psihoterapeutului Carl Rogers (cel care a introdus termenul de “empatie” în practica medicală şi psihoterapeutică, preluându-l din estetică şi filosofie). Rogers, definea că a fi empatic înseamnă „a percepe cadrul de referință al altui om cu acuratețe, cu toate componentele sale emoționale și semnificațiile care-i aparțin ca și cum ai fi cealaltă persoană, dar fără a pierde din vedere condiția de ”ca și cum”. Altfel spus, ceea ce transformă empatia într-un adevărat comportament de valoare este faptul de a găsi un echilibru între sine şi ceilalţi. Asta ne impune sarcina de a ști când să ne extragem din pantofii altcuiva. Şi cum!

Înfrânarea excesului de empatie necesită inteligență emoțională, abilitatea sa de bază fiind conștientizarea de sine. Trebuie să fim întotdeauna pregătiţi să explorăm propriul Eu. A fi empatic necesită întotdeauna să fim empatici cu noi înşine. Și asta, în mod paradoxal, ne va permite să fim și mai prezenţi pentru cei pe care îi iubim.