Trăim o perioadă atât de agitată şi provocatoare, încât foarte des aud replici de genul “nu mai am răbdare”, “simt că mi se epuizează răbdarea” sau “ce se întâmplă cu mine, căci nu mai am răbdarea pe care o aveam…”. Şi, într-adevăr, în plină epocă a internetului şi a tuturor tehnologiilor care ne înconjoară, a avea răbdare pare un comportament desuet. În antichitate răbdarea a fost omagiată cu calitatea de sursă a principalelor virtuţi umane, dar, ca psihoterapeut consider că e mai mult o atitudine care merită explicată în filele Dicţionarului de fericire1.

Răbdare = 1. dispoziție firească de a suporta neplăceri, dureri, asupriri 2. putere de a aștepta cu liniște desfășurarea întâmplărilor, a evenimentelor. (dexonline.ro)

Răbdarea este o temă îndelung dezbătută de filosofie, ştiinţele educaţiei, religie, medicină sau în literatura de dezvoltare personală. Răbdarea înseamnă, în general, a tolera ceva neplăcut pentru o perioadă (clar definită sau nu) de timp. De exemplu, putem spune despre o persoană care așteaptă un prieten întârziat fără să se enerveze că are răbdare, iar un copil care așteaptă sărbătorile de iarnă fără să devină agitat, frustrat sau supărat că dă și el dovadă de răbdare. Pe de altă parte conceptul de “răbdare” nu se limitează strict doar la parcurgerea unei perioade de timp, ea putând fi legată de apariţia sau dispariţia unui anumit comportament sau acţiuni (bineînţeles şi acestea având reprezentare în scurgerea timpului): o persoană care este bolnavă dă dovadă de răbdare pe perioada carantinării, iar un părinte care nu își pierde cumpătul când fiul său are o criză de tantrum este la fel de răbdător.

Potrivit teoriilor lui Marc Wittman (psiholog la Institutul de Psihologie și Sănătate Mintală din Frieburg) nerăbdarea este o moștenire a dezvoltării şi evoluției umane, aceasta nelăsând oamenii să îşi petreacă prea mult timp într-o activitate neproductivă sau cu nişte recompense prea mărunte: astfel strămoşii noştri au învăţat să abandoneze o vânătoare eșuată sau au dezvoltat culturi sezoniere variate în detrimentul unui singur tip de cultură agricolă. Altfel spus le-a dat oamenilor impulsul de a acționa. Pe de altă parte, structurarea anumitor activităţi cu asumarea perspectivei de control absolut variabilei “timp”, a făcut că oamenii să aibă răbdare. Iar acest cuplu: experimentarea “obligativităţii” de a avea răbdare și a nevoii de a fi nerăbdători, a creat oamenilor un echilibru intern, variat de la persoană la persoană.

Astăzi ne confruntăm tot mai des cu stricarea acestui echilibru. Oricine a pufăit plin de frustrare în timp ce un site web se încărca prea greu sau în timp ce aștepta un banal autobuz sau producerea anumitor vaccinuri. Retailerii şi curierii se întrec în servicii de livrare cât mai rapide, aplicațiile telefoanelor elimină: așteptarea pentru un taxi, transmiterea unor informaţii bancare, diferentele de fus orar pentru o conversaţie sau lecturarea unei cărţi doar după editarea ei. Emisiunile TV au un flux constant şi în multiple domenii de interes şi nevoi, iar logistica transporturilor internaţionale combate tot mai des conceptul de fructe locale sezoniere. Iar experții avertizează că acest tip de satisfacție instantanee are un preț: îi face pe oameni mai puțin răbdători. Răbdarea devine un atribut tot mai slab în era vitezei Internetului şi acest ritm mega-rapid creează așteptări tot mai intense. Când lucrurile se mișcă mai încet decât prevedeam, percepţia timpului de așteptare ne provoacă o serie de descărcări afective disproporționate.

La întrebarea care este mecanismul fiziologic din spatele comportamentului de nerăbdare, cercetătoarea M.J. Ryan propune o explicaţie deosebit de interesantă ce ţine de procesul evoluției omului: un anumit sistem nervos în formă de migdale din creierul nostru (amigdala) este responsabil pentru monitorizarea amenințărilor și reglarea emoțiilor declanşate. Iniţial această componentă a sistemului nervos era perfect calibrată pentru a ne proteja strămoșii de prădători feroce, dar, actualmente, acesta nu este la fel de abil în a determina amenințările credibile în viața modernă. Amigdala, subliniază specialista Ryan, este prea “necizelată” pentru a identifica viabil diferența dintre un adevărat pericol (un câine care ne atacă) și ceva radical mai puțin amenințător (un trafic aglomerat), declanşând anumite reacţii emoţionale. Nerăbdarea este componenta „luptă” a răspunsului de “luptă sau fugi” în care ne poziţionăm în faţa unei anumite ameninţări, şi, drept urmare, unii dintre noi reacționează la astfel de situații iritante de parcă ar fi mai îngrozitoare decât sunt de fapt.

Ca atare, a avea răbdare înseamnă a putea reacţiona calm în fața frustrării sau adversității, așa că oriunde există frustrare sau adversitate – adică aproape peste tot în jurul nostru – avem ocazia să o practicăm. Răbdarea este esențială pentru viața de zi cu zi și poate fi o importantă cheie spre fericire. De ce? Pentru că această calitate este asociată de către multiple cercetări cu o varietate de rezultate pozitive asupra sănătății fizice şi mentale: reducerea depresiei, dezvoltarea unor comportamente prosociale (generozitate, compasiune), creşterea capacităţii de empatie, scăderea cortizolului din organism (ceea ce ajută la reglarea nivelului de stres), un mult mai bun control al emoţiilor.

Un studiu (publicat în 2012 în Journal of Positive Psychology) a identificat faptul că răbdarea ca şi capacitate personală este modificabilă. Chiar dacă astăzi nu suntem o persoană deosebit de răbdătoare, putem fi o persoană mai răbdătoare mâine, prin exersarea a câtorva modalități de a ține sub control impulsurile nervoase transmise de amigdală.

Sarah Schnitker, profesor asociat de psihologie și neuroștiință la Universitatea Baylor și un cercetător de frunte pe tema răbdării, sugerează utilizarea unei tehnici numite reevaluare cognitivă, care înseamnă a gândi diferit o anumită situație. De exemplu: când un coleg este mult prea lent în activitatea sa, provocând o stare de nerăbdare sau când copilul nostru reţine mult prea lent o poezie faţă de aşteptările noastre, am putea să ne amintim de momemtele în care noi înşine i-am frustrat pe alții. Sau să ne gândim cum această experienţă ne poate ajuta să ne dezvoltăm ca şi persoană.

Pe de altă parte dr. Schnitker subliniază că cea mai frecventă greșeală pe care o fac oamenii este să se gândească că voința pură îi poate transforma într-o persoană mai răbdătoare: “dacă faci asta, te pregătești să eșuezi… așa cum alergătorii de maraton nu aleargă un maraton din prima zi de exerciţii, oamenii care vor să cultive răbdarea nu ar trebui să se aștepte la rezultate imediate”. Ea ne sugerează să exersăm răbdarea în situații mai puțin intense, chiar copilăreşti, când miza nu este atât de mare, subliniind că “este ca orice altă abilitate: Dacă o faci zilnic și apoi o conectezi la o anumită poveste de ansamblu, se poate dezvolta la fel ca un mușchi.”

Personal, ca psiholog recomand ca în anumite situaţii să încercăm să producem anumite schimbări în rutina personală (cu atât mai mult cu cât această rutină ne provoacă mult capacitatea de a avea răbdare): de la purtatul ceasului pe cealaltă mână pentru a evita un automatism până la identificarea unor alternative pentru evitarea factorilor stresori: un joc pe telefon când ne aflăm la coadă la stomatolog, un anumit post de radio la care să ne conectăm atenţia pentru situaţiile neplăcute din trafic, schimbarea programului pentru evitarea magazinelor aglomerate sau un exerciţiu de respiraţie profundă când simţim că ne copleşeşte nerăbdarea. Nu în ultimul rând ,propun aprofundarea conceptului de realism: uneori nu suntem prea rezonabili în stabilirea obiectivelor personale, ignorând resursele de timp sau de capacitate. Ale noastre sau ale celor din jur. Exersarea răbdării ne va ajuta să disipăm stresul și să putem alege mai adecvat cum să reacționăm la dezamăgire și frustrare. Celebrul filosof Jean Jacques Rousseau declara: “Răbdarea este amară, dar rodul său este atât de dulce”.

1 pentru că îmi doresc ca fericirea să devină un standard pentru cât mai mulți dintre oameni, construiesc un ”proiect” săptămânal de citit, analizat și, sper, chiar asumat… Dicționarul de fericire!