În multe dintre paginile Dicţionarului de fericire1 am abordat tematici în care o importanţă deosebită o aveau şi particularizările şi asumările individuale ale fiecăruia legat de acele concepte. De exemplu am vorbit despre încredere, a ierta, răbdare, umor sau adaptare, încercând a defini aportul acestora în cocktailul fericirilor personale. Totuşi simt că uneori nu am fost îndeajuns de specific cu limitele şi gradele de acceptabilitate. Astfel, răbdarea încetează a mai fi o virtute, dacă depăşeşte o anumită limită, iertarea fără limite conduce la situaţii cu potenţial abuziv, iar limitarea umorului în funcţie de context e esenţială. Astăzi propun să ne uităm spre acest fin indicator care deseori ne defineşte pe noi în raport cu alţii, dar şi cu noi înşine.

Limită = 1. Punct extrem, margine (a unei suprafețe, a unui obiect etc.); capăt. 2. Valoare fixă către care tind valorile unei mărimi variabile. 3. Punct până la care pot ajunge posibilitățile, facultățile intelectuale, mijloacele etc. cuiva. (dexonline.ro)

Definiția conceptului de “limită” ne arată în fapt tot ceea ce simbolizează o graniță, reală sau imaginară care marchează marginea a ceva sau delimitează o caracteristică, o valoare, un crez, un principiu sau o relație. Pentru un psiholog limitele personale ale cuiva sunt nişte linii directoare pe baza cărora o persoană îşi defineşte anumite “graniţe” în autodefinirea sa ca individ. Ele sunt construite dintr-un amestec de valori, concluzii, credințe, opinii, atitudini, oglinzi, toate obţinute prin experiențe direct trăite sau prin procese de învățare. Toate aceste limite personale ale cuiva le putem citi prin observarea gusturilor și antipatiilor sale, a acţiunilor şi comportamentelor dezvoltate sau prin identificarea distanțelor personale prin care permite socialului să îl atingă. Totodată setul de limite ajută persoana în cauză în a-şi crea anumite modalităţi optime prin care îşi va gestiona experienţele de viaţă cu sine însuşi sau cu alți oameni, și cum va răspunde atunci când cineva / ceva depășește aceste limite.

Chiar dacă nu suntem întotdeauna conştienţi de acest fapt, fiecare dintre noi are multiple limite personale adânc înrădăcinate în felul nostru de a fi şi modulate permanent de experiențele de viață. Preluând din caracteristicile domeniilor umane, limitele pot fi fizice, mentale, psihologice și spirituale, implicând convingeri, emoții, cunoaşterea și stima de sine. Limitele fizice se referă la capacităţile fizice personale, la propria imagine de sine şi la managementul spaţiului personal în ceea ce priveşte contactul fizic, limitele mentale ne oferă libertatea de a avea şi a ne exprima propriile opinii, limitele psihologice vizează procesul de separare şi asumare a propriilor emotii într-un mod distinct faţă de ceea ce simt cei din jurul nostru, iar limitele spirituale ating exact principiile si valorile personale de la convingeri şi crezuri religioase până la construirea relaţiilor sociale sau asumarea responsabilităţilor profesionale.

Un alt aspect important este faptul că multe dintre aceste limite personale le putem regăsi şi în cei de lângă noi, dar nu trebuie să uităm că acest fapt nu este o garanţie că acestea acţionează întocmai ca la noi. De exemplu, o limită fizică evidentă este că toată lumea are nevoie de somn în mod regulat și consecvent. Dar modalitatea de acoperire a acestei limite clar va fi diferită de la om la om. Alte exemple pot să se refere la capacitatea de răbdare pe care o avem pentru șoferii sau pietonii lenți, la o sumă de bani de care avem nevoie pentru a ne simţi confortabili la o ieşire în oraş, la toleranța noastră față de minciună, la disconfortul resimţit când cineva ne întrerupe, la acceptarea sau nu a actelor de violenţă etc. Toate aceste diferenţe emerg tocmai din faptul că toţi suntem unici: limitele nu sunt altceva decât nişte instrumente care ne pot proteja de situații dăunătoare sau de persoane toxice dăunătoare. Granițele acestea trag o linie clară în jurul nostru a ceea ce este bine și a ceea ce nu este benefic pentru noi. Fiecare dintre noi avem un mod aparte, unic de a ne asuma responsabilitatea pentru modul în care le permitem altora să ne trateze / abordeze.

Unora dintre noi le este greu să accepte sau să respecte ideea de limite umane și personale. În general acest fapt poate proveni de la faptul că nu ne-am făcut cunoscute limitele care, poate chiar accidental, au fost încălcate sau nerespectate. Când cineva a depășit o graniță sau ne-a împins dincolo de limitele noastre de confort, este important să ne comunicăm acest adevăr: verbal, atitudinal sau comportamental, fără a judeca sau a da vina pe ceva/ cineva. Un alt motiv comun a nerespectării limitelor personale este explicat prin faptul că oamenii confundă limitele cu slăbiciunile. Altfel spus, unii oameni cred (în mod eronat) că, dacă cineva are anumite limite, acesta este cumva defect, slab sau ineficient. Adevărul este însă că negarea sau neacceptarea limitelor (proprii sau ale altora) nu scade sau sporește valoarea cuiva, dar clar împiedică asumarea corectă a sinelui (propriu sau alăturat).

Stabilirea şi promovarea limitelor nu este întotdeauna confortabilă și oamenii ne pot respinge când spunem “nu” unor lucruri/situaţii sau când încercăm să ne comunicăm nevoile mai clar. Totodată unele contexte ar putea să ne testeze limitele sau să ne judece atunci când încercăm să facem unele schimbări. Acest lucru nu denotă că facem ceva greșit în privinţa limitelor noastre personale, ci poate însemna doar că trebuie să fim mai clari și consecvenţi până când oamenii din jurul nostru se adaptează la modul nostru propriu de a interacționa. Sau înseamnă că e cazul de a-mi căuta noi medii sociale care să corespundă mai adecvat nevoilor mele.

Pe lângă stabilirea propriilor limite, este important să le apreciem și pe cele ale altora – chiar dacă sunt diferite de ale noastre. În mod clar nu există o reţetă minune în a identifica toate limitele celui de lângă noi, dar observaţia şi conversaţia pot fi modalităţi optime de a ne pune la curent cu aceste caracteristici subiective ale celui de lângă noi.

Limitele clare ne permit să rămânem conectați (în primul rând cu starea de confort din noi înşine) pentru că, în esenţă, sunt o formă de îngrijire de sine. Mai bine îţi înţelegi limitele decât să trăieşti limitat (proverb asiatic).

1 pentru că îmi doresc ca fericirea să devină un standard pentru cât mai mulți dintre oameni, construiesc un ”proiect” săptămânal de citit, analizat și, sper, chiar asumat… Dicționarul de fericire!