Realitatea existenţei noastre este plină de compromisuri, pentru că realitatea vieții coincide atât de rar cu visurile şi aşteptările noastre. Compromisurile (chiar dacă uneori le resimţim dificile) ne sunt un mod automat de abordare a acestor diferenţe şi subliniază un raport important între ceea ce este important, valoros, vital, frumos etc pentru noi faţă de aceleaşi dimensiuni pentru alţii. Unul dintre mecanismele interne ale acestor raportări se defineşte simplu: toleranţă. Pe acest blog am mai scris demult despre acest subiect, dar cred că acest concept merită detaliat şi în paginile Dicţionarului de fericire.
Toleranţă = 1. Faptul de a tolera; atitudine îngăduitoare; îngăduință, indulgență 2. Obișnuință sau dispoziție pe care o are organismul de a suporta anumite medicamente sau substanțe. 3. (Tehn.) Abatere admisă de la dimensiunea, greutatea, calitatea etc. prevăzută pentru un anumit produs / Diferență dintre dimensiunea maximă și minimă admisă în prelucrarea unui anumit material. (dexonline.ro)
De regulă notific doar sensurile definiţiei unui concept care fac referire la domeniul dezvoltării umane. Astăzi am menţionat şi modul tehnic al acestui termen de toleranță, deşi este atât de distinct ca speţă de folosire: admiterea unei diferenţe între anumite dimensiuni în prelucrarea unui anumit material. Din punctul meu de vedere această definiţie tehnică reflectă poate cel mai concret valoarea personală a toleranţei: acceptarea şi asumarea unor structuri distincte de sinele nostru.
Prin toleranță înțelegem atât respectul ideilor, sentimentelor, atitudinilor, comportamentelor neunitare cu cele personale, cât şi potențialul psihicului nostru de a depăşi anumite inconveniențe sau inadvertenţe disconfortante. Dicționarele de psihologie explică mecanismul toleranței prin lipsa sau scăderea substanţială a intensității reacției personale la factori diferiţi nouă. În sens larg, prin toleranță se înțelege acceptarea că oamenii sunt diferiți, fiecare având o poziție individuală cu anumite specificităţi. Este vorba despre recunoașterea drepturilor altora și acceptarea altor comportamente şi, astfel, toleranța va implica dorința de a se evita situațiile conflictuale și de a se acționa într-un mod incluziv. Acest acord se manifestă prin recunoașterea unui proces, a unei condiții sau realități (care poate fi chiar incomodă sau disconfortantă) fără a încerca să o schimbe sau să protesteze.
Cele mai comune tipuri de toleranță fac referire la:
– procesele de gândire: când înțelegem posibilitatea ca alți oameni să aibă alte perspective decât noi
– diferenţe rasiale: acceptarea de a interacționa armonios cu oameni care au origini rasiale diferite
– diversitatea structurală a fizionomiilor corpurilor noastre: când nu clasificăm persoanele din jur după aspecte pur fiziologice (greutate, chelie, statură sau „frumuseţe”)
– viaţă religioasă: toleranța este legată de respectul și acceptarea diferitelor crezuri religioase.
– statut social: se referă la acceptarea a persoanelor aparținând diferitelor clase sociale.
În raport cu factorii dezvoltării umane, psihologii disting două tipuri de toleranţă:
– toleranţă naturală: implică foarte multă curiozitate, încredere și inocenţă; aceste caracteristici sunt specifice copilăriei şi nu vizează toleranţa ca proces de mediere între planul individual şi social al unei persoane (de exemplu prezența toleranței naturale îi permite bebelușului să-şi accepte şi iubească părinții indiferent de orice condiţionări; tot despre tolerantă naturală e vorba când tolerăm micile diferenţe sau imperfecţiuni afective sau comportamentale ale celor din jurul nostru, găsind o cale prin care sa trăim cu ele)
– toleranţa morală: este inerentă majorității adulților și se manifestă în dorința de a acţiona un mecanism de control folosind mecanismele de adaptare psihologică; acest tip este asociat cu personalitatea fiecăruia dintre noi şi presupune un mare aport din perspectiva educaţională; astfel toleranța în sine devine o virtute, o dimenisune morală a reflectării următoare: în măsura în care dorim ca ceilalți să ne trateze decent, e oportun ca şi noi să-i tratăm pe ei decent; în acelaşi sens intoleranța va genera resentimente, prejudecăți și temeri care, ulterior o să conducă la o divizare importantă între oameni, ceea ce va face tot ma dificilă trăirea în armonie, bazată pe respectul și recunoașterea celuilalt.
Un pas important către toleranță este recunoașterea individualității celuilalt. Chiar şi când ne deranjează un anumit comportament, simplul exerciţiu de a căuta să înțelegem și explicăm contextul celuilalt, ne va elibera de frustrarea şi sentimentele neplăcute pe care le-am trăi în contextul confruntării directe cu acel comportament. Când suntem toleranți cu cei din jurul nostru, ne consolidăm propria stare de sănătate mentală. Din acest punct de vedere, practicarea toleranței este, în esenţă, o formă de relaționare cu noi înșine mai presus de relaționarea cu persoanele din jurul nostru.
„Numai legile nu pot asigura libertatea expresiei; pentru ca fiecare om să-şi spună părerile fără a fi pedepsit trebuie să existe un spirit al toleranţei în întreaga populaţie.” Albert Einstein
