După cum v-am mai spus, articolul privitor la toleranţă, scris acum cateva săptămâni, a primit foarte multe feedback-uri interogative despre nuanţele, perspective sau limitele acestui concept. Poate cea mai dificilă astfel de întrebare era legată de raportul dintre propria persoană şi cei din jur sau cât de mult să oferim toleranţă altor persoane în raport cu sinele nostru. Ca atare, astăzi pagina Dicţionarului de fericire va fi focusată pe un concept foarte aproape de noi înşine, dar pe care uneori îl uităm, ignorăm sau îl negociem nespecific…

Sine = 1. pronume servind de complinire; 2. el însuși; 3. ființă, fire (dexonline.ro)

O definiţie atât de succintă pentru un concept atât de mare. Bineînţeles că pentru mine ca psiholog şi psihoterapeut conceptul de ”sine” are o însemnătate mult mai bogată şi complexă. Pe scurt, acest “sine” regăsit şi în formulări de tipul construcţie de sine, identitate de sine, perspectivă de sine sau structură de sine este o colecție de credinţe despre propria persoană, fiind un termen general folosit pentru a se referi la modul în care cineva se gândește, se priveşte, se evaluează sau se percepe.

Conceptul de sine reprezintă o idee generală pe care o avem despre noi înşine, despre cine, ce sau cum suntem: din punct de vedere fizic, emoțional, social, spiritual sau în ceea ce privește orice alt aspect care ne caracterizează. Sinele este o structură dinamică bazată pe acumularea de cunoștințe despre propria persoană referite la trăsături de personalitate, caracteristici fizice, abilități, valori, roluri sociale şi relaţionale etc.

Renumitul psiholog umanist Carl Rogers considera că sinele este alcătuit din trei dimensiuni diferite:

– sinele ideal: se referă la imaginea sau structura de tip “persoana care vrem să fim”; este cine, ce sau cum ne imaginăm să fim, dacă am fi exact așa cum ne-am dori; această dimesiune va viza atributele sau calitățile pe care vrem să le dezvoltăm sau evidenţiem; gradul de potrivire între modul în care ne vedem și ceea ce am vrea să fim ne va oferi în raport direct energie, încredere sau disponibilitate în viaţa de zi cu zi.

– imaginea de sine: surprinde modul în care ne vedem pe noi înşine în prezent; acest lucru nu trebuie să reflecte neapărat realitatea (de exemplu o persoană cu anorexie care este slabă poate avea o imagine de sine în care crede / se vede că este grasă); această dimensiune este afectată de mulți factori, cum ar fi influențele parentale, prietenii, mass-media, relaţiile sociale etc.

– stima de sine: cât de mult ne place, ne acceptăm și ne prețuim contribuie la conceptul de sine; stima de sine se referă la măsura în care ne place, acceptăm sau ne aprobăm pe noi înșine sau cât de mult ne prețuim; această dimensiune implică întotdeauna un anumit grad de evaluare și putem avea o viziune pozitivă sau negativă despre noi înșine (fiecare cu efectele specifice).

Multe studii psihologice subliniază că adesea ne percepem pe noi înșine în același mod în care ne percep ceilalți pe noi. Această tendință a fost denumită sinele oglindă, iar explicaţia acestui proces este simplă: conceptul de sine este puternic influenţat de interacțiunile sociale, deoarece suntem preocupați de modul în care ne văd ceilalți. „Eul” nostru se schimbă permanent în funcție de rolul social pe care îl jucăm (de exemplu, conceptul nostru de sine poate fi diferit în contextul relației noastre profesionale față de atunci când suntem în vizită la nişte prieteni). Pe lângă membrii familiei și prietenii apropiați, oricare alte persoane din viața noastră pot contribui la identitatea noastră de sine. În plus, conceptul de sine poate fi dezvoltat și prin poveștile pe care le auzim, iar mass-media joacă, de asemenea, un rol important prin promovarea de tipare, idealuri sau moduri considerate benefice sau chiar ideale de “a fi”. Din acest punct de vedere sinele nostru va fi foarte sensibil la:

-reacţia celorlalţi: dacă oamenii ne admiră, ne flatează, ne caută compania, ascultă cu atenție și sunt de acord cu noi, avem tendința de a dezvolta o imagine de sine pozitivă; dacă ne evită, ne neglijează, ne spun lucruri despre noi pe care nu vrem să le auzim, ne dezvoltăm o imagine de sine negativă.

– comparaţia cu alţii: dacă oamenii cu care ne comparăm (grupul nostru de referință) par a fi mai de succes, mai fericiți, mai bogați, mai bine decât noi înșine, avem tendința de a dezvolta o imagine de sine negativă, iar dacă au mai puțin succes decât noi, imaginea noastră va fi pozitivă.

– roluri sociale: unele roluri sociale au prestigiu, de exemplu, medic, pilot de avion, prezentator TV, artist… și acest lucru promovează stima de sine.

– identificare: rolurile pe care le trăim alături de alţi oameni devin parte din personalitatea noastră, adică ne identificăm cu pozițiile pe care le ocupăm, cu condiţionările şi limitările lor.

Pe de altă parte ştim cu toţii că avem tendința de a ne plăcea de oamenii care sunt cât de cât asemănători cu noi. Iar acest lucru în combinaţie cu sinele nostru (şi tot mecanismul său de dezvoltare) va contribui la gradul şi măsura de a tolera, accepta pe cineva. De fapt când tolerăm pe cineva, clar că propriul sine ne este “chestionat” din prisma următoarelor aspecte:

  • validare consensuală: întâlnirea cu oameni care împărtășesc atitudinile noastre ne face să ne simțim mai încrezători în propriile noastre atitudini despre lume; (dacă ne place de o echipă de sport, întâlnirea cu un coleg admirator al aceleiaşi echipe ne va da satisfacţie si încredere în preferinţa personală).
  • auto evaluare cognitivă: observaţia că o persoană are ceva în comun cu noi ne face să avem sentimente pozitive față de acea persoană, mai ales dacă ne gândim pozitiv despre noi înșine; apoi o să “căutăm” la cealaltă persoană alte caracteristici pozitive pe care să ni le dezvoltăm şi noi înşine
  • oportunitatea de expansiune: un beneficiu al relațiilor este că putem dobândi noi cunoștințe și experiențe petrecând timp cu altcineva; oamenii au șanse mai mari să vadă oportunități de auto-expansiune atunci când interacționează cu cineva care este similar cu ei, mai degrabă decât diferit.

Nevoia de apartenență (cu corolarul său de a tolera versus a fi tolerat) este o nevoie bazală, așa că este absolut normal să ne dorim să fim plăcuți și acceptați de către cei din jur. Dar, uneori, avem tendința să supraevaluăm modul în care se uită la noi sau se comportă alți oameni, şi ajungem să ne controlăm din ce în ce mai mult sinele nostru doar pentru a fi acceptaţi. Ce putem face pentru a ne distanța de această provocare? Cred, și subliniez des acest lucru co-terapeuților mei, că asumarea valorică a ”sinelui” în raport cu cei din jurul meu, poate produce zona de siguranță necesară. Sinele meu nu poate mulțumi pe toată lumea şi, important e să nu uit să mă fac şi pe mine mulțumit!