De foarte mult timp conceptele de tipul timp liber, vacanță sau relaxare, includ, pentru mine, și conceptul de lectură. Îmi place să citesc și să discut sau să dezbat teme din diverse cărți de beletristică, să îmi caut modele de gândire sau acțiune în eroi livrești, să mă desfăt cu frumusețea sau să mă împlinesc cu experiențele a cât mai multor autori, oameni, semeni. Și pentru că mă regăsesc atât de plăcut în acest obicei, astăzi vreau să vă prezint în pagina Dicţionarului de fericire unul dintre genurile mele preferate de lectură. Plus o serie de întrebări pe care mi le-am auto-adresat cu privire la această specificitate.

Distopie = 1. Anomalie care constă în situarea unui organ anatomic în alt loc decât cel normal. 2. Termen modern construit prin opoziție cu utopie și care se aplică unei lumi imaginate și negative. (dexonline.ro)

Construit în deplină opoziție cu conceptul de utopie (concept ce se referă la imaginarea unei lumi viitoare ideale), distopia desemnează perspectiva unei lumi eșuate. O distopie (avînd ca termeni alternativi anti-utopie sau contra-utopie) reprezintă în esență antiteza unei societăți umane generale fericite. O societate distopică se definește în cele mai dese cazuri prin prezența unei forme de guvernare autoritariste sau totalitare sau printr-o formă oarecare de opresiune sau de control social.

Cuvântul utopie provine din cuvintele grecești „ou”, care înseamnă „nu” și „topos”, care înseamnă „loc”. Încă de la concepția sa inițială, utopia definea un loc la care nu putem decât să visăm, un adevărat paradis. Distopia, care este direct opusul utopiei, este un termen folosit pentru a descrie o societate utopică în care lucrurile au mers prost. Atât utopiile, cât și distopiile literare împărtășesc caracteristici ale scrierii științifico-fantastice și ale fanteziei și ambele sunt de obicei plasate într-un viitor în care tehnologia, organizarea socială sau anumite caracteristici și experiențe speciale au fost folosite pentru a crea anumite condiții de viață perfecte. Ce mă atrage în mod personal (și cred că un pic și profesional, ca psihoterapeut) în lecturarea acestui gen este faptul că, în general, nu pe cadrul distopic este pus accentul scrierii, ci mai degrabă pe psihologia și emoțiile personajelor care trăiesc în astfel de condiții.

Paradoxul acestei forme literare este că pornește întotdeauna din dorința sau viziunea creării unei lumi mai bune, utopice, dar transpunerea faptică în realitate, transformă orice utopie în distopie. Morala ar putea fi tocmai că orice conformare universală, din partea tuturor cetățenilor planetei e pur și simplu imposibilă. Sau mai cutremurător: e imposibil să fie structurată o lume perfectă pentru toți oamenii.

După părerea specialiștilor în critică și istorie literară, scrierile distopice sunt adesea folosite pentru a atrage atenția asupra anumitor aspecte actuale ale societății, mediului, politicii, economiei, religiei, psihologiei, eticii, științei sau tehnologiei. Distopiile sunt o modalitate prin care autorii își împărtășesc preocupările despre societate și umanitate și servesc, de asemenea, pentru a avertiza membrii unei societăți să acorde atenție realității în care trăiesc sau pentru a-i conștientiza de modul în care lucrurile pot merge din rău în mai rău fără ca nimeni să-și dea seama ce s-a întâmplat.

Întregul univers distopic (literatura, filmele, jocurile video) a explodat în popularitate în ultimii ani. De la începutul pandemiei, distopia, apocalipsa, filmele, cărțile și jocurile au fost extrem de populare”, explică profesorul Susan Watkins de la Școala de Studii Culturale și Umanistice de la Universitatea Leeds Beckett (Anglia), expert în scris post-apocaliptic. Și tot ea subliniază că acest lucru se datorează faptului că trăim vremuri apocaliptice și distopice, iar oamenii vor să vadă rezolvat în anumite forme imaginative, ceea ce experimentează.

Poate părea contraintuitiv, recunoaște Watkins: „… oamenii ar dori să scape de realitatea întunecată din jurul lor urmărind povești de succes”, dar, de fapt, „când realitatea este la fel de întunecată precum a fost în timpul pandemiei”, consumul de povești distopice (sub orice formă ar fi ele) poate deveni o adevărată nevoie pentru oameni. „Este aproape ca și cum ai procesa o traumă”, explică ea. Astfel de povești distopice „ne permit să ne gândim la ceea ce se întâmplă cu adevărat” și ne imprimă anumite întrebări existențiale importante privind problemele cu care ne confruntăm:

  • niveluri ridicate de inegalitate economică
  • creșterea drastică a puterii și influenței corporative
  • supravegherea în masă a cetățenilor
  • automatizarea și tehnologizarea din jurul nostru versus etica acestora
  • asumarea corectă a raportului de control uman versus natură

Cele mai bune texte distopice preiau ceva care există deja în societatea noastră și îi intensifică efectul sau puterea, și, astfel, ficțiunea distopică ne poate ajuta să înțelegem de ce ”este normal” să ne fie frică de anumite lucruri. Distopiile ne pot ajuta să ne gândim la specificul unor scenarii de coșmar, fără a trebui să le trăim. În plus, cercetătorii acestui gen literar subliniază că poate exista chiar și o legătură directă între consumul de emisiuni distopice și structurarea potențialului de adaptare a fiecăruia. Ficțiunea distopică ne ajută să ne gândim cum ar putea fi realitatea și ne arată cum ar putea oamenii să facă față adversității.

În multe cazuri, poveștile distopice le prelucrăm fiecare într-un mod personal ca pe niște povești de avertizare care ne obligă să ne reexaminăm valorile interne în relație cu cei din jurul nostru, să reflectăm asupra propriilor noastre acțiuni, să ne conștientizăm rolul personal în proximitatea socială… să fim mai atenți pentru a fi mai buni…