Obişnuinţa a început să se instaleze în agitata lume şcolară. Orarele par că s-au stabilizat, dinamica acoperirii catedrelor didactice s-a ameliorat, fluxul informaţional are o continuitate tot mai mare, iar cerinţele şcolare se împletesc tot mai armonios cu rutina de zi cu zi a elevilor. Tot ce ne dorim acum este ca tot acest complex demers educaţional să îşi atingă cât mai bine scopul: a educa şi forma generaţiile viitoare. Având în minte acest imens deziderat vreau să subliniez faptul că motivația este o componentă esențială a succesului în învățare. Şi pentru că procesul motivaţional e atât de amplu şi complex, astăzi pagina Dicţionarului de fericire va focaliza doar un concept adiacent.

Recompensă = 1. apreciere, răsplată a rezultatelor muncii, a unor merite sau realizări; gratificație. (dexonline.ro)

Motivația reprezintă în esenţă mecanismul care ne determină să realizăm o acțiune sau să ne angajăm într-un comportament, fie că este vorba despre alegeri minore, cum ar fi cumpărarea unei cămăși, sau altele mai importante, cum ar fi obținerea unei diplome, schimbarea carierei sau alegerea unui partener de viață. Şi mai pe scurt motivația este “motoraşul” prin care oamenii (și animalele) inițiază, continuă sau opresc un comportament la un moment dat.

Procesul motivaţional e atât de amplu şi complex, încât stabilirea unor criterii de obiective de definire şi/sau interpretare a favorizat formularea unui număr mare de teorii explicative. Fără a intra în detalii privind aceste teorii, menţionez faptul că ele se pot grupa în două mari categorii: cele care explică motivaţia pe baza unor factori interni (nevoi psihologice sau instincte) şi cele care focusează explicaţiile motivaţiei pe anumite răspunsuri externe omului care îl motivează în a face (sau nu) ceva – cândva – cumva.

Deşi există multiple controverse metodologice şi conceptuale între susţinătorii acestor două mari clase, personal, ca psiholog şi psihoterapeut, am ţinut cont de ambele perspective, luând în considerare, de exemplu, atât teoria piramidei lui Maslow (pe baza unei ierarhizări a nevoilor, psihologul american Maslow descifrează motivațiile ce stau la originea acțiunilor umane) cât şi teoria motivației stimulente (care subliniază că acțiunile umane sunt efectuate fie pentru a obține recompense, fie pentru a evita o pedeapsă).

Şi acum, ne întoarcem la conceptul analizat astăzi: recompensa. O recompensă este un obiect, un eveniment, o atitudine, un comportament care urmează îndeplinirii unei sarcini şi care generează o experiență plăcută, satisfăcătoare, gratificantă pentru cel care a îndeplinit acea sarcină. Mai concis o recompensă (un stimulent) poate fi orice lucru care motivează o persoană să efectueze (sau să înceteze) o acțiune: un biscuit, un card valoric, o notă, o laudă, un anumit ritual, o bătaie pe umăr, o melodie, o teamă, un vis…

Studiul recompenselor și al rolului lor în procesul motivației l-a avut ca pionier pe psihologul BF Skinner, care în anii 1930 a identificat principiul condiţionării operante (Skinner a efectuat diverse experimente cu animale care îndeplineau sarcini simple, cum ar fi tragerea unei pârghii sau apăsarea unui buton în corelaţie cu oferirea unor recompense alimentare). Ulterior, alte numeroase astfel de studii au dezvăluit modul complex în care creierul nostru răspunde la recompense. Astfel se pare că unii neuroni din creierul nostru se declanșează atunci când anticipăm o recompensă, alții când primim efectiv o recompensă și un alt grup de neuroni reacționează diferit când stimulentul pe care l-am estimat este omis. Prin urmare, creierul are reacții extrem de precise și diferenţiate cu privire la recompense (obţinere, omitere sau chiar și ideea).

Ca şi efect direct asupra comportamentului uman, există două tipuri de stimulente: pozitive și negative. Stimulentele pozitive au valoare de întăriri comportamentale (de exemplu un profesor își laudă elevul pentru că și-a terminat temele… acest lucru va face ca elevul să-și dorească să își dezvolte activitatea la acea materie pentru că s-a simţit foarte bine apreciat de profesor). Stimulentele negative sunt exact opuse și se referă la inhibarea unor comportamente (de exemplu același profesor și-ar putea critica elevul pentru că nu și-a terminat temele… acest fapt îl face pe elev să încerce data viitoare să îşi termine sarcinile şcolare tocmai pentru a evita situaţia neplăcută la care a fost supus).

Bineînţeles că ambele exemple sunt ideale. Pentru că multiplii factorii psihologici, cognitivi și sociali pot juca un rol în cea ce priveşte considerarea unor stimulente ca motivante și în ce măsură. Astfel valoarea unui stimulent depinde foarte mult de percepţia persoanei asupra căreia se aplică acel tip de stimulent. Continuăm cu exemplul anterior când profesorul ceartă un elev, în dorinţa ca acesta să-şi reducă un anumit comportament. Acest stimulent negativ ar putea să nu aibă un efect de diminuare a comportamentului nedorit, ci ar putea declanşa dorinţa elevului de a se distanţa sau a evita acea oră de curs, acea materie sau chiar profesorul.

Desigur că nu toate stimulentele sunt egale, iar recompensele care ne entuziasmează și ne incită pe unii dintre noi s-ar putea să nu fie motivante pentru alte persoane. Un elev va ţinti să obţină un premiu la un concurs în aşteptarea unei console de jocuri, în timp ce alt elev poate o face doar pentru a obţine mulţumirea tatălui. În plus „valoarea unui stimulent se poate schimba în timp și în diferite situații”, notează psihologul Stephen L. Franzoi, oferind şi o exemplificare: „…a câștiga laude de la părinții tăi poate avea o valoare pozitivă de stimulare pentru tine în unele situații, dar nu în toate: când ești acasă, laudele părinților tăi pot fi un stimulent pozitiv, dar atunci când eşti cu prietenii tăi probabil vei evita a primi laudele părinților, deoarece prietenii tăi te vor tachina.”

Un alt aspect deosebit de important pe care cred că ar trebui să îl avem în vedere în ceea ce priveşte motivarea copiilor din preajma noastră se referă la faptul că recompensele sunt puternice doar dacă persoana în cauză acordă importanță acelei recompense (pe care ar urma să o primească pentru acțiunile sale). De asemenea, recompensele trebuie să fie realiste și pe deplin realizabile.

În această lună am încercat să subliniez prin diferite metode faptul că nu au început copiii noştri şcoala, ci cu toţii ne reasumăm procesul cunoaşterii! Împreună putem analiza ce şi cum îi motivează pe copii în procesul educativ. Pentru că înțelegerea acestor caracteristici ne poate apropia cu adevărat de atingerea obiectivelor propuse.