Conflictul de la graniţele ţării noastre, situaţia strategică internaţională, instabilitatea şi vulnerabilitatea economică, contextul social post-pandemic sau fragilitatea raportului venituri – cheltuieli generează actualmente numeroase reacții, dezbateri, ştiri, scenarii sau politici. Desigur, nu am (şi nici nu îmi doresc) calitatea de a evalua dacă toate aceste puncte de vedere sau analize sunt pertinente sau dacă modurile lor de gestionare, prezentare, asumare sunt eficiente. Însă, din postura mea profesională, ca psiholog şi psihoterapeut, am identificat în toate aceste discuţii o variabilă comună: cine deține controlul (sau mai mult control) la un anumit nivel global / teritorial / economic / de resurse… Şi acest lucru mi-a subliniat încă o dată importanţa acestui concept, pe care o să îl abordez astăzi în paginile Dicţionarului de fericire (bineînţeles abordarea va surprinde doar nivelul individual, personal al fiecăruia dintre noi).

Control = 1. Verificare permanentă sau continuă a unei activități, situații etc., pentru a urmări mersul ei și pentru a lua măsuri de îmbunătățire. 2. Set de măsuri destinat să asigure buna funcţionare a unui proces, persoane, activităţi 3. Supraveghere economică, politică, morală sau materială. (dexonline.ro)

Definiţia ne arată îndeajuns de clar manifestarea acestui proces / acestei acţiuni, care se bazează pe o verificare şi evaluare a unui anumit domeniu, în general cu scop de a asigura sau dezvolta funcţionalitatea acelui domeniu.

În psihologie conceptul de “control” defineşte capacitatea unei persoane de a avea o anumită influenţă asupra unor proprii capacități de a acţiona sau de a afecta pe alţii. Acest controlul a sinelui sau asupra altora se poate referi la domeniul emoţiilor, a gândurilor, a acţiunilor, a atenţiei, experienţei etc.

Dorința de a ne putea controla sinele, împrejurimile sau circumstanțele proximale este înrădăcinată în conștiința noastră prin perspectiva unei permanente nevoi de securitate. Acest lucru se explică prin faptul că, deţinerea a cât mai multor informaţii, cunoştinţe despre lumea noastră, ne determină să ne simțim mai în siguranță. Pe de altă parte, cu cât știm mai puține, cu atât ne simțim mai speriați, mai în slab control de acţiune sau reacţiune. A simți nevoia de a “deţine controlul” este firească pentru că ne simțim cel mai bine atunci când știm exact ce se întâmplă. Totodată nevoia de a controla este direct înrădăcinată în frică – în special, frica de ceea ce s-ar putea întâmpla în afara controlului nostru.

De unde vine această frică? Tocmai din parcursul nostru evolutiv: cu cât deținem un control mai mare asupra mediului nostru, cu atât avem șanse mai mari de supraviețuire. Structura noastră psihică îşi calibrează opţiunile de acţiune în funcţie de cantitatea de informaţii externe şi de percepţia controlului asupra acestora. Ca rezultat ulterior sentimentul de control ne-a oferit anumite efecte comportamentale, care ne fac plăcere: sentimente de certitudine, satisfacţie faţă de predictibilitatea unor situaţii, înţelegerea unor relaţii de tip cauză – efect, aprofundarea unor concepte precum ritmicitate, periodicitate, consecvenţă.

În afara temerii efective de ce se poate întâmpla când nu deţinem controlul, sentimentul de control este “însoţit” de obicei de o reacţie de teamă de a pierde controlul. Complex, nu?! Când simțim că ne scapă controlul, experimentăm o trăire de tensiune frustrantă între nevoia de control, sentimentul de control și realitatea care ne înconjoară. De exemplu: o persoană este chemată în biroul şefului său profesional şi resimte teama că nu deţine controlul acestei întâlniri: de ce este chemată?, oare ceva nu a făcut bine?, se schimbă ceva în jobul său? Nevoia de control o va face pe acea persoană să dea un telefon în drum spre biroul şefului spre a se interesa de ce ar putea fi vorba sau să întrebe despre starea emoţională a șefului său, orice informaţie obţinută dându-i un pic de claritate privind scenariul ce poate avea loc. Odată intrată în biroul, acea persoană va resimţi gradul sentimentului de control în funcţie de ce subiect va fi abordat: se va simţi în deplin control, dacă se va discuta un lucru pe care îl cunoaşte şi îl poate explica, spre deosebire de momentul în care subiectul va fi total necunoscut.

Dorinţa de control nu este ceva ce dobândim prin învățare, ci mai degrabă este înnăscută, dar totuşi putem să ne educăm această nevoie. Existența dorinței de control este prezentă la animale și chiar la sugari foarte mici înainte ca orice valori societale sau culturale să poată fi învățate, dar această nevoie poate deveni copleșitoare și epuizantă, dacă nu conştientizăm şi asumăm faptul că nu totul ne poate fi subordonat propriului control. O nevoie de control neajustată de perspectiva capacităţilor de control a altor oameni, va provoca conflicte în relații și calitatea vieții în general.

Închei pagina de astăzi cu prezentarea unui punct de vedere ludic al nevoii / exercitării controlului care, din punctul meu de vedere, seamănă mult cu pescuitul. Dacă tragem cu putere de undiţă (pentru că avem sau doar vrem control) există mari şanse ca peștele să alunece din cârligul nostru. Dacă ne lăsăm de tot la o parte controlul, firul undiţei se va lărgi şi peștele va evada. Doar printr-un proces (uneori mai îndelungat şi mai frustrant) de a ne exercita controlul versus a ne recunoaşte că nu deţinem tot controlul o să putem simți în mod constant peștele….